Plâns de părinte...

Să-mi zboare sufletul iertat,
Cu lacrimi plânse pe pământ,
C-acei ce-și pierd vederea-n greu oftat,
Să-și vadă fiul, fiica,
Iertați, în alb învesmântați.
Suspinele celor ce plâng
Le-aduc la tronu-Ți de-nchinare,
Să prindă glas să se smerească ,
'N povara lor amară.
Despre jelirea dragilor părinți,
Doar ele știu să-Ți spună,
Cât chin pentru copiii lor iubiți
Ei suferă pe humă.
La Tine-n mână-Ţi vor să-i știe,
Copiii ce le-ai dăruit!
Așa, putea-vor să își scape
Sufletul plin de suferinți.
Te rog, îndură-Te, întinde-Ți mâna
Ridică boabele din lăcrimare,
Și luminează fața celor plânși
Să Te slăvească-n adunare.
E vreme-aproape pe sfârșit,
Urme se văd pe cer și semne-n soare,
Venirea Ta-i atât de-aproape!
Părinții-și plâng copiii rătăciți fără iertare...
Ei știu Cuvântul ce l-ai scris,
De-aceea plâng, postesc în rugi,
Ca tot ce Tu le-ai dat mai scump,
...COPIII!...
Să nu rămână-nscriși,
Doar pentru huma lumii-vale.

SandaTulics
Iunie 2017