Într-o zi când drumul vieții cobora prin văi adânci
Și când trupul îmi plângea obosit de grea povară
M-am oprit pentru o clipă cu privirea către cer
Și Făptura Ta Divină am văzut întâia oară...

Te-am văzut cu ochii minții într-o rază de lumină
Ce mi-a alinat suspinul și duios m-a mângâiat...
Vocea Ta am auzit ca un susur de izvoare
Când, uimit de frumusețea-Ți m-am oprit și-am ascultat!

Biata-mi inimă bolnavă s-a trezit din nou la viață
Copleșită de iubirea ce-o simțeam în preajma Ta
Și deodată drumul meu era zbor, era speranță
Căci îmi netezeai cărarea să nu-mi fie calea grea!

Vulcan-05-05-2017
Mary