”Un nume” putem să ne facem noi, ori, ”un nume” putem să-L lăsăm pe Dumnezeu, să ni-l facă. El chiar dorește să ne facă „un nume” și mai mult, El vedea și știa ”numele nostru” din veșnicie. Încă din veșnicii vedea înclinațiile fiecăruia din noi, spre ”cărămizi și smoală” asemenea celor ce în nebunia lor, au început să-și construiască singuri o cetate și să zidească un turn, care să atingă cerul. După ce Dumnezeu le încurcă lucrarea și-i împrăștie pe pământ, primul om pe care îl găsește, căruia vrea să-i facă ”un nume” este Avraam.
”Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi ”FACE UN NUME MARE” și vei fi o binecuvântare..... și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Genesa 12:2-3b.
În spița acestui ”nume mare” făcut de Dumnezeu lui Avraam, am intrat și noi, primind toate binecuvântările venite peste Avraam, în viața noastră, prin Domnul nostru Isus Hristos, care S-a născut în acest ”nume mare” în neamul lui Avraam. Din Genesa 3, când Domnul spune judecata peste șarpe, că SĂMÂNȚA femei îi va zdrobi capul, Domnul Isus Hristos, a continuat ascuns în acest ”NUME MARE” al lui Avraam, prin toată Biblia, până la întruparea LUI, nașterea LUI, moartea și înviera LUI, pentru ca noi să putem intra în aceste binecuvântări, promise lui Avraam.
Domnul Isus Hristos, Fiul Tatălui Cel Prea Înalt și prin Duhul Sfânt trimis din cer la noi pe pământ, ne- a născut din nou, din apă și duh, înfiindu-ne în familia LUI și dându-ne numele de ”FII” de Dumnezeu, Domnul Isus fiind fratele nostru mai mare. Acest ”nume” nu l-am câștigat noi prin abilitățile noastre, ci Hristos la cruce a făcut desăvârșită această lucrare de înfiere a noastră, odată pentru totdeauna, prin credință. Acest ”NUME” sfânt este la îndemâna fiecăruia din noi, dacă vrem să-l primim ori nu. Când îl primim vom intra în toate binecuvântările promise lui Avraam și prin credință vom beneficia de fiecare din ele, în măsura în care le acceptăm.
Deci numele pe care Dumnezeu, prin Isus ni-l oferă este ”FIU” al LUI, moștenitor al tuturor binecuvântărilor LUI.
Altfel, dacă vrem noi să ne facem un ”nume” din cărămizi și smoală, cărora noi le zicem ”fapte bune” pe care trebuie să le facem ca să câștigăm ”un nume”și nu reușim să ne simțim în siguranța și identitatea ”fiilor neprihăniți”, ci, tot facem fapte bune, fapte rele... dar, de ce?? Pentru că încă nu suntem siguri de salvarea noastră din păcat. Avem doar o lozincă, ”un nume” de ”păcătos iertat”. O durere să stai în Biserica lui Hristos, cu identitatea de păcătos. Isus nu Își mai aduce aminte de păcatul nostru și noi, păcatul îl predicăm mereu și păcat facem. Isus ne-a iertat păcatul și ne-a dat în schimb neprihănirea LUI; predicăm neprihănirea LUI și mintea noastră se aliniază tot mai mult neprihănirii LUI și la faptele pregătite pentru noi, ca să umblăm în ele... Ce ”nume” am??!!