Privirea ei, din zorii vieții
Mi-era de-ajuns să o urmez,
Călcând prin roua dimineții,
Pe urma pașilor ei... treji.

Suspinul ei, mi-a fost de-ajuns
Să-i înțeleg îngrijorarea,
Când deseori călcam alături
De trunchiul... ce-mi era cărarea.

Le-am adunat într-un buchet
Și cu-o dorință arzătoare,
Am pus o lacrimă de fiu,
În palma ce m-a crescut mare.

Iar Dumnezeu, a luat buchetul
Și l-a stropit cu apă vie,
Și-n ochii blânzi, ai mamei mele
Azi văd speranță... și iubire.

Văd bucuria mântuirii
Primită-n dar de la Isus
Și mâna care șterge lacrimi
De pe-un obraz... brăzdat de plâns.

Văd bucuria ce ne leagă
De-a sta pe trunchiul veșnic verde,
Văd cartea vieții, ce ne cheamă...
La viața care nu se pierde.
Emanuel Giarmata