Privesc cerul dimineața
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Laudă și închinare
Privesc cerul dimineața,
Și sunt plin de bucurie,
Gândul meu spre Tine zboară,
Și spre dulcea părtăşie.

Mă închin cu mulțumire,
Cu recunoștință sfântă,
Și stau cu Tine de vorbă,
Ascult șoapta ce-mi cuvântă.

Glasul Tău duios ce-mi spune,
Și cu drag mă-ncurajează,
'Fii tare căci sunt cu tine,
Prin credință tu-Mi urmează.

Nu te las, îți dau izbândă,
Sunt cu tine, te ocrotesc.'
Și mi-ai spus cu vocea blândă:
'Orice-ar fi, te sprijinesc.'

Privesc cerul, Doamne mare,
Și prin Duhul vin smerit,
Ridic mâinile spre Tine,
Mulțumesc! Sunt fericit.
Amin

Ica Drăgoi
3.07.2017
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/165253/privesc-cerul-dimineata