„Sabatul” nou testamentar
Autor: Adrian Timișag
Album: Studiu
Categorie: Doctrină

        Un subiect amplu discutat in mediul creștin, dar mai ales confesional, este cel privitor la Sabat.

Pentru a discuta și noi acest subiect este nevoie să definim:

Ce înseamnă Sabat?

În Gen. cap. 2/2,3 citim: „În ziua a șaptea Dumnezeu și-a sfârșit lucrarea și  s-a odihnit de toată lucrarea Lui  pe care o zidise și o făcuse.”                                                                             

Așadar, „Sabat” înseamnă odihnă sau repaus după o perioadă de lucru.

Dumnezeu a sfințit ziua de Sabat, adică a pus-o deoparte fiind o zi distinctă de celelalte zile. El s-a odihnit în mod simbolic în această zi, ca o lecție pentru generațiile de oameni cărora urma să li se impună să respecte această zi, Sabatul  devenind o regulă generală obligatoriu pentru evrei (poporul lui Dumnezeu) si a fost introdusă in cele 10 porunci (decalog) date prin Moise pe muntele Sinai.

Încălcarea acestei porunci era pedepsită cu moartea.

Deci: În ziua de Sabat se intrerupea orice activitate de orice fel și se intra intr-o zi de repaus sau odihnă trupească.

Foarte important:

Sabatul vechi testamentar, a fost valabil doar în perioada Vechiului Testament deoarece a fost o  poruncă ceremonială ( ce nu trebuie amestecată cu cele morale)  În această perioadă accentul  era  pus pe bunăstare materială, sănătate fizică, hrană din belsug si odihnă trupească.

In acest sens citim in Isaia cap. 1/19a:

„ De veți voi si veți asculta, veți mănca cele mai bune roade ale țării"

Iar in Deut. cap. 28/1-14 citim lista cu binecuvântările promise de Dumnezeu in urma ascultarii poporului, toate legate de bunăstare materială.

Venirea Domnului Isus avea să schimbe complet lucrurile și-n privința aceasta deoarece El s-a angajat că va face toate lucrurile noi. (Apoc 21/5)

Sabatul a rămas valabil, dar într-o formă complet nouă (înnoirea tuturor lucrurilor) diferită de cea din Vechiul Testament. Dacă cel din Vechiul Testament avea in vedere odihna trupească, Sabatul nou testamentar are in vedere odihnă sufletească.

Cea mai frumoasă invitație pentru fiecare muritor de a fi părtaș la această odihnă (Sabat) o găsim in Matei 11/28 si este facută de Domnul Isus:

 „Veniți la Mine toți cei trudiți si împovorați si eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.”(și nu pentru trup)

Motivat de această schimbare radicală apostolul Pavel scrie evreilor și le aduce vestea bună precum  că Dumnezeu a rânduit o altă zi (  în locul căreia? - în locul Sabatului vechi testamentar) - o zi numită, „ Astăzi`” (Evrei 4/7) Pentru un creștin fiecare zi este un  „Astăzi”  pe care Pavel o numește „Ziua Mântuirii” (2Cor. 6/2)

Așadar, Sabatul nou testamentar ce aduce odihnă pentru sufletele noastre nu se limitează la o zi din săptămână, ci are continuitate zilnică si va culmina cu Sabatul veșnic deoarece in Apoc 14/13 citim: , , Ferice de acum de morții care mor in Domnul... pentru că ei se vor odihni de ostenelile lor.

Pentru unii Sabatul vechi testamentar este ținut cu strictețe și-n ziua de astăzi.

Nu este de condamnat, dar e rău că nu s-a înțeles că „Sabatul” noutestamentar (odihnă sufletească) este mult mai important decât  Sabatul vechi testamentar (odihnă trupească).

Pavel este surprins  că evreii ce locuiau în Galatia aveau la baza credinței lor principii vechi testamentare promovate de unii învațători mincinoși și este nevoit sa le scrie: „Dar acum odată ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase cărora vreți să vă supuneți în nou? ``

Voi păziți zile, luni, vremi și ani.

Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba. (Gal. 4/9,10, 11)

, , Căci dacă zidesc iarăși lucrurile pe care le-am stricat mă arăt ca un călcător de Lege. `` (Gal. 2/18)

Datorită tendinței de întoarcere la „Lege”, Pavel continuă:

„ O galateni nechibzuiți: Cine va fermecat pe voi?

Voi care vreți să fiți socotiți neprihaniți prin lege, v-ați despărțit de Hristos - ați căzut din har” (Gal. 3/1,5/4)

Pentru adventiști respectarea Sabatului vechi testamentar este mult mai important decât o viață de sfințenie. Mai mult decât atât, toată literatura acestei organizații este centrată pe „Viață și sănătate”  în acest sens mii de tractate și cărți fiind puse în circulație care te învață cum să ai o dietă potrivită pentru o viață sănătoasă. Totul pentru trup... Într-un anume fel se „justifică” deoarece ei nu cred că omul are un suflet, ci consideră că trupul este suflet. Îngrijindu-te de trup (firea pământească) te îngrijești de fapt de suflet. Eronată interpretare.

(Cu ani în urmă am participat la o Evanghelizare într-o astfel de comunitate. Vreme de un ceas evanghelistul s-a străduit să aducă argumente și să explice cât de important este respectarea Sabatului. Am plecat dezamăgit. Nimic despre mântuire, despre iertare, despre împăcarea omului cu Dumnezeu prin pocăință. Nimic... )

 Un ceas pierdut si o evanghelizare risipită cu principii vechi testamentare.).

Ziua de sambătă este zeificată în cel mai adevărat sens al cuvântului, tot așa cum păgânii zeificau Ziua Soarelui.

(Am cunoscut un creștin care respecta cu strictețe această zi. Odată cu apusul soarelui înceta cu desăvârșire orice activitate... După ceva vreme o doamnă din aceeași Comunitate cu el, îmi spune în mod neașteptat că a intrat în relații extraconjugale cu o altă femeie. A divorțat de soție și este în concubinaj...

Am folosit momentul și am întrebat-o: În acestă situație mai „ține” Sabatul?

„ Vai de mine!” răspunde ea, este porunca Domnului din decalog, cum să n-o țină?

Am continuat: Dar să nu preacurvești nu-i tot porunca Domnului? ... tot din decalog... )

Este adevărat că Domnul Isus n-a vorbit nimic despre desființarea Sabatului, dar a rămas surspins de fanatismul fariseilor pătimași de a respecta această zi în comparație  cu alte cerințe divine pe care ei le nescocoteau. Așa că a fost nevoit să spună: „Sabatul a fost făcut pentru om si nu omul pentru Sabat”. Adică omul este stăpân peste o anumită zi și el trebuie să o folosească cu rost pentru a fi plăcută lui Dumnezeu și nu o zi să-l stăpânească pe om - deoarece fiecare este rob lucrului de care este stăpânit.

Sabatul vechi testamentar a fost un „jug” greu de care evreii au mărturisit că nici ei și nici părinții lor nu l-au putut purta. (Fapte 15/10,11) iar apostolul Pavel chemat să proclame „slobozenia” de sub robia Legii scrie romanilor: Unul socotește o zi mai pe sus decât alta, pentru altul toate zilele sunt la fel (Rom. 14/5) - și așa trebuie să fie...

 Concluzie:

Dacă Sabatul vechi testamentar avea în vedere odihnă trupească, Sabatul nou  testamentar are în vedere odihnă sufletească care va avea ca sfârșit viața veșnică ce o vor primi toți cei ce prin stăruința în bine caută slava, cinstea si nemurirea. (Rom. 2/7)


Evrei 4/11: , , Să ne grăbim  să intrăm în odihna Lui fiindcă cine intră în această odihnă (Sabat) se odihnește si el de lucrările lui, cum s-a odihnit și Dumnezeu de ale Sale...

Fiți binecuvântați!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/165281/sabatul-nou-testamentar