Minciuna
Autor: Frenţiu Toma Adrian
Album: fara album
Categorie: Diverse
"A minţi e un viciu blestemat”
Montaigne

Minciuna-i viciu blestemat
De moarte-marele păcat -
Una de ajuns de exprimat
Şi pentru o viaţă eşti pătat.

Făr’ caracter e mincinos
Când spune vorbele pe dos
Ce este-n suflet, este scos
Minciuna-l face vicios.

Uşor este-a muta o floare
Nu însă a repara onoare
Spui o minciună-faci scrisoare -
Prin ea, poate, un altul moare.

Tatăl minciunii voi îl ştiţi
Făcând minciuna, socotiţi
Ciopliţi, clădiţi şi înfloriţi
Casa care s-o moşteniţi.

Nu-i frumuseţe aici sub cer
Când omu-i fără caracter
Robit e acela - nu liber -
Lucrează pentru Lucifer.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16535/minciuna