Ai milă, ai Tu milă!
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Rugăciune
1. Chiar dacă noaptea se destramă şi dimineaţa vine iar;
Măcar în ziua ce mi-o dărui, nimic să nu fac în zadar.
Sfinţeşte-mi buzele cu slove ca să-Ţi aduc doar laude,
Deschide-mi ochii prin credinţă, să Te privesc în glorie.

R: Ai milă, ai Tu milă! Ai Tu milă, nu pleca, rămâi!
Ai milă, ai Tu milă! Numai Tu ştii să mă mângâi.

2. Numai Tu ştii să-mi stâmperi setea din focul ce mă cuprinde,
De focul încercării Tale, Te laud că-mi dai dragoste.
Şi chiar dacă furtuni o mie şi valuri groaznice-ar veni,
Când ochii mi-i ridic spre Tine, simt că nimic nu m-atinge.

3. Numai Tu ştii când eu sunt trist şi pace-n casa mea nu am.
Cu cât de Tin' vreau să m-apropii, cu atat mai mult cad inspre iad.
Dar mâna Ta iar mă cuprinde şi mă tridică să nu cad.
Ajuta-mă, Isuse Doamne, ca să nu mă rog în zadar.

4. Când Tu vorbeşti Stăpânul vieţii, învaţă-mă să tac să ascult.
Cum să vorbesc şi cum să-ţi dărui din toată dragostea mai mult;
Şi chiar din timpul meu Isuse, eu jumătate să-Ţi ofer;
Şi atunci când încercarea vine, să nu mai plâng, să nu disper.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/165380/ai-mila-ai-tu-mila