Când nu mai speram nimic!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Te port în inima mea!
Categorie: Incurajare
Când nu mai speram nimic!


Când nu mai speram nimic,
Toată soarta, mi-ai schimbat.
Neînsemnat am fost şi mic
Dar Isus, nu m-ai lăsat.

Trupului meu chinuit,
Alinare i-ai adus,
Şi milos, m-ai ostoit
Scump şi adorat Isus.

Doamne, mult Îți mulţumesc
Pentru binele făcut,
Plâng, mă închin şi Te slăvesc
Simt că Te iubesc mai mult.

Tu eşti bun şi generos
Mânia o dai deoparte;
Milostiv, mărinimos,
Şi le ierţi Doamne, pe toate.

Mie, nădejde mi-ai dat;
Acum sunt încrezător,
Sunt un om total schimbat,
Cu Tine, tot e uşor.

Pe alţii vreau să-i ajut
Să Te cunoască pe Tine
Spun la toţi, ce mi-ai făcut
Le spun, să creadă în Tine.

Amin

Câmpia Turzii, 7 iunie 2017
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/165409/cand-nu-mai-speram-nimic