Oricând îi făcea lui Toma
Cineva vre-un mare rău,
El spunea în orice vreme:
Las că-l vede Dumnezeu.

Foarte mulți râdeau de dânsul
Socotind că e țicnit
Iară alții-n gura mare
Nu-l scoteau din ”pocăit”.

Tomo, îi spunea adesea
Dintre rude și vecini
Greu o să trăiești tu astăzi
Ca și cei dintâi creștini.

Azi cuvintele Scripturii
Cu privire la dușmani
Mai deloc, nu-s respectate
Că nu plătesc nici doi bani.

Cum, când unul te lovește
Să îl ierți? să nu te răzbuni?
Cum să-l rabzi? și pentru dânsul
Să mai fac și rugăciuni?

Cum, când unu-ți cere haina
Și cămașa să i-o dai?
Cu învățătura asta,
Te lași păgubaș de Rai.

Astfel îi spuneau lui Toma
Mulți din cei fără Isus
Dar El, nu își lua nădejdea
Din Stăpânul Cel de sus.

Zilnic avea bietul Toma
Fel de fel de supărări
Dar le trimitea pe toate
Colo sus, în alte zări.

Așa, într-o zi se duse
Cu boii săi la arat
Iar acolo când ajunse
Vede-un lucru necurat

Vecinul său de-alături
Ascultând drăcescul glas
A intrat cu arătura
În ogorul lui cu-n pas.

Toma, se mâhni în suflet
Dar își zise-n gândul său
Nu-l mai dau în judecată
Las că-l vede Dumnezeu.

Vecinul, văzând că Toma
Nu i-a spus nici un cuvânt
Se gândi... ”ce bună treabă
Am de-acum mai mult pământ.

Și de toți ar fi ca Toma
Lasă-mă ca să te las
Ei, aș mai intra cu plugul
Și la altul cu vre-un pas.

Dar ceilalți sunt răi ca ciuma
Și la ei dac-aș intra
Apoi cu dânșii, știu bine
Ani și ani m-aș judeca.

Deci, mă mulțumesc că Toma
E un om nepăsător
Și la anul tot la dânsul
Voi intra iar în ogor.”

Cam așa i-a pus în mine
Diavolul cel necurat
Și după un an de zile
Credeți oare c-a uitat?

Nu, căci boala lăcomiei
Se vindecă foarte greu
La oamenii aceea
Care nu Îl au pe Dumnezeu.

Deci, când sosi primăvara
Și veni din nou să are
Intră în ogor la Toma
Cu-o bucată și mai mare

Trase-o brazdă, trase două
Și părea că-ntinerește
Văzând el singur cu ochii
Cum grădina-i se mărește.

Însă, ca și la comandă,
Boii s-au îmbolnăvit
Și tot în ziua aceea
Amândoi au și murit.

Soarele era la amiază
El tot plângea lângă boi
Când iată că vine Toma
Cu-o căruță de gunoi.

Când ajunge, ce să vadă
Tocmai pe pământul lui
Doi boi morți, unu-l în dreapta
Altu-n stânga plugului.

Tomo, m-a pedepsit Domnul
Pentru lăcomia mea
Iat-acum îmi dau eu seama
C-am făcut o faptă rea.

Ia-ți, te rog, pământul care
Pe nedrept ți l-am luat
Nu cumva să mă lovească
Mai rău Sfântul Împărat.

Eu, de azi voi ține minte
Că e drept cuvântul tău:
Nu-l mai dau în judecată
Las că-l vede Dumnezeu.