Vremea Praznicului
Autor: Ioan Hapca
Album: Reflecții
Categorie: Paște
Vremea Praznicului
„Vremea Praznicului” este și în curtea Templului
Stă Isus cu ucenicii și norodu-n jurul Lui
Deschizându-le Scriptura și zăgazul Cerului,
Pentru-a vindeca de boale sumedenia de persoane
Istovită de tradiții, obiceiuri și canoane
Iar în față, cărturarii întinzând zeci de capcane
Cu-o credință străjuită după chipuri de „icoane”.
Dar Isus le spune-o pildă, poate, poate-or înțelege
Mila, dragostea, iubirea și Sfințenia din Lege
Ce-A venit să-i izbăvească din păcat și făr'delege
Și prin toate Taina Vieții, minții lor vrea s-o dezlege,
Răscolind cu vorba-I blândă înțelesul neînțeles,
Care îndreaptă tainic rostul Sensului ce n-avea sens,
Prin Porunci neînțelese, însă pline de înțeles.
Unii-I ascultau cuvântul din pricina pildelor
Alții, fiindcă-ar vrea să vadă „minunea minunilor”,
Alții, fascinați să-audă tocmai „taina tainelor”,
Însă unii-I prindeau rostul și întreg sensul vorbelor
Și-l sorbeau într-un răsuflet în suflarea minții lor.
Azi, privind auditoriul, oamenii ce-i întâlnim,
Sunt ca cei veniți la Praznic, atunci, în Ierusalim;
Toți aud Cuvântul Vieții rostit în urechea lor
Dar puțini Îl strâng în inimi pentru vecii vecilor
Definindu-și în El scopul rostului mântuitor.
Totuși, Bunătatea Sfântă nu lipsește niciodată,
Ea-și relevă armonia peste lumea întunecată
Arătând spre Slava care nu poate fi măsurată,
Cu îndurare cert divină, simplă și nemăsurată.
Într-o mantie diamantină Harul strălucirea-și poartă
Și Dragostea, o regină în Lumină îmbrăcată
Se prezintă tuturora cu Puterea-i nestemată,
Cuvântul se împlinește, Taina se relevă toată,
(Chiar de mulți O ignorează, totuși, unii, O așteaptă!)
Căci „mai e puțin din noapte” și „Lumina Se arată”,
Dar Se-arată așa cum Este, nu la fel ca altădată...
O, cu credință străjuită în inimi, spre Cer privim,
Că-așteptăm marele Praznic și Noul Ierusalim,
Dovedind Domnului veșnic căci cu fapta Îl iubim
Și-I sorbim într-un răsuflet Cuvântul să-L împlinim,
Îl vestim cu pasiune printr-un trai armonios
Și călăuziți de Duhul îi dăm glas cât mai frumos
Atingând a' lumii pleoape cu-al Lui susur luminos;
Încă-i dragoste, îndurare și harul strălucitor,
Încă Se relevă Domnul; Miel și Leu Izbăvitor,
Îndurarea-un plin revarsă peste starea tuturor,
Dragostea și pacea sfântă fac al lumii înconjor,
Încă-i turma și pășune, „ape dulci” și Bun Păstor
Dar aproape este vremea Marelui Judecător
Pentru cei nepăsători și cu duh respingător!
Vremea „Praznicului” este, mai aproape și-auzim
Cum cel rău mai tare urlă dar și cum să ne păzim,
Trist e doar că prea puțini spre sfințire năzuim!
Și, privind auditoriul, ne mirăm căci întâlnim
Parcă tot aceiași oameni de-atunci din Ierusalim;
Unii ascultă atent dar pleacă și nu vor să-i mai privim,
Alții urmăresc să pună curse la tot ce vorbim...
Doar puțini ascultă Glasul într-un spirit sfânt de turmă
Care-și cunoaște Păstorul și Îi calcă strict în urmă,
Puțini pasc cu bucurie și mulți în pășune scurmă
Ca să strice bucuria, căci e vremea cea din urmă,
Însă bucuria aceasta e de Sus și nu se curmă...
Ci din contră, zilnic crește ținând sufletu-n reformă
Căci această bucurie-n „proslăvire” ne transformă,
În „proslăvire” pentru Acela care-n slava Lui ne îmbracă
Să uităm pe totdeauna starea noastră cea săracă!
El ne-A pregătit un „Praznic” și cu noi vrea să petreacă
Nu o zi, ci-o veșnicie! Numai nu lăsa să treacă
Clipa aceasta în care El un om nou vrea să te facă!
Strânge-I în suflet Cuvântul, smerește-te și te împacă...
Nu-L lăsa să plece trist că nu-i timp să mai întoarcă...
27/04/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/165532/vremea-praznicului