Pescarii lui Hristos
Autor: Ioan Vasiu
Album: zbor spre lumina 2
Categorie: Slujire
Motto: ""Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: 'Depărtează-o la adânc și
aruncați-vă mrejile pentru pescuire.' Drept răspuns, Simon i-a zis: 'Învățăto-
rule,toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău, voi
arunca mrejile!' După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de
pești că începeau să li se rupă mrejile." Luca 5:4,5,6.

A fost o noapte lungă
Dar zorii s-au ivit
Și truda mea în noapte,
Acum s-a isprăvit.

La țărm este corabia
Ce m-a purtat pe mare,
Dar ale mele mreje
Sunt goale și murdare.

Spăl mrejele acum
Și hainele întinate,
Să pot pleca acasă
Cu ele nepătate.

Să pot intra pe porți
În zorii dimineții,
Să pot să am și eu
Drept la pomul vieții.

Dar Acela ce rânduiește
Venirea și plecarea,
Mă-ntoarce iar o vreme
Să mai cutreier marea:

"Întoarce-te în larg!
Aruncă iar năvodul
Și Eu voi fi cu tine
Să îți împlinesc rodul."

"Trudit sunt, Doamne,
Că noaptea a fost lungă,
Cât m-am trudit zadarnic
Ar trebui s-ajungă.

Dar la cuvântul Tău
Ascult și mă închin,
Căci sufletul mi-e trist
Când rodul e puțin."

Cu mrejele spălate
Și gata pregătite,
Mă-ntorc din nou pe mare,
Că Domnul mă trimite

Pe marea acestei lumi,
Unde sub mâna Lui
Va propăși lucrarea,
Că pești mai sunt destui.

Sunt suflete pierdute
Care se zbat în mare
În lacuri mari și mici,
În ape curgătoare...

Acolo mă voi duce
Să arunc mreaja mea,
Să-i caut pe aceia
Ce Domnul mi-i va da.

Degeaba îmi arunc năvodul
În apele bogate...
Să intre-n el vreun pește,
Aceasta nu se poate;

Dar când Domnu-i va chema
Se va umplea năvodul
Cu pește de tot soiul
Ca să-mplinească rodul.

Știu că unde-oi merge
Voi trece prin necazuri;
Voi trece prin furtuni
Și-nvolburate valuri.

Dar Domnul e cu Mine!
De cin' să-mi fie frică
Când brațul Său puternic
E Cel ce mă ridică?

Haideți frați, veniți surori,
Nu vă temeți de furtună!
Domnu-i Cel ce ne trimite
Să pescuim împreună.

Haideți dar, pe marea lumii
S-aruncăm mreaja mereu,
Și să întindem năvodul -
Cuvântul lui Dumnezeu.

El nu ne trimite singuri
Ci, însoțiți de Duhul Sfânt,
Să aducem rod bogat
Cât vom lucra pe pământ.

Haideți, cât mai este vreme -
Și de ninge, și de plouă,
Că Domnul va umple cu pește
Corăbiile amândouă.

Când duhurile răutății
Le vom întâlni pe mare
Căutând să ne oprească
Din a Domnului lucrare,

Noi să nu fim din aceia
Care au să dea înapoi,
Ci, înainte cu credință,
Dumnezeu este cu noi!

Dumnezeu ne dă putere
Să pescuim cu folos,
Că noi nu suntem din lume
Ci, pescarii lui Hristos

Care în mocirla lumii
Aruncăm mreaja mereu,
Ridicând pe cei pierduți
Ca rod pentru Dumnezeu.

Însoțiți de Duhul Sfânt
Rodnică e pescuirea,
Că pe cei aduși la Domnul
Îi așteaptă mântuirea;

Iar noi, pentru rodu-adus
Vom primi curând răsplata,
Că noaptea este pe sfârșite
Și Domnul vine! Maranata!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/165541/pescarii-lui-hristos