Cât de blând îmi pari și tandru
Și-nțelept. Ești lup bătrân...
N-ai toiag și nici nuiele
Să mă pedepsești cu ele.
Mi-ai făcut staul de leandru;
N-ai vrea tu să-mi fii stăpân?

Uite-au început să-mi iasă
Dinți de câine-nfometat
Și-mi vine să mușc din turmă
Ca să nu-mi mai dea de urmă;
Și să port sub lâna deasă
Blana ta de lup turbat.

Nu mai vreau s-aud mustrarea.
Nu-L mai sufăr pe Păstor!
Vreau s-alerg prin văi de gheață
Să cunosc ce-i aia viață
De hoinar. Să uit cărarea
Spre-adăpostul oilor.

Ce ciudat... Așa, deodată,
Parcă simt o sete rea
Și-mi vine să sfâșii-n noapte
Mielușeii albi de lapte
Și să sorb, ca niciodată,
Sânge cald din turma mea!

Vai ce hău și ce meandru
Să mă știu lup între oi...
Plânge-n rugăciuni Păstorul;
Vrea s-aprindă-n mine dorul
După dealul cu trifoi!
Dar ia să mănânc din leandru...

................

Și-adormise sub un pom;
Lupul cel bătrân ca moartea
Își ceruse însă partea
Omorându-și prada-n somn...!

Tot așa, ca lupii-n turmă
Îmbrăcați în piei de oi,
Răzvrătiți, ne pierdem frații...
Chiar de știm că vinovații
Ce-or plăti până la urmă
Suntem, Doamne, numai noi!