1. Câtă stricăciune văd în jurul meu,
Cât noroi de patimi pe pământ. .
Lumea a uitat de Tine, Domnul meu,
Merge-n beznă spre mormânt.

R: Doamne, dă-mi puteri să privesc la cer,
Către Sfânta casă. .
Dă-mi din apa Ta, să pot lumina
Pân-la cer mă vei lua.

2. Câte ape tulburi otrăvesc creștini
Care lasă râul minunat.
Văd în bezn-adânca cum se sting lumini
Ce cândva au luminat.

3. Câtă rătăcire este-n bezna grea,
Bezna care duce în suspin. .
Iazul de osândă-n care pururea
Va fi doar amar și chin.