Rămâi, divină Umbră, pe mâna mea cea dreaptă
Şi să păşesc prin Tine, uşor ca un levit
Ce-a-mbrățişat altarul, apoi s-a mistuit
În sfintele arome de vin şi turtă coaptă.

Inspiră-mi rugăciunea cu care Te-am zărit
În cer de nemurire şi, treaptă după treaptă,
Să capăt dor de Tine şi-o inimă-nțeleaptă,
Eu, cel salvat de moarte, pierdut şi regăsit.

Mai stai şi-mi frânge teama de-a deveni nebun,
Uitând de-a Ta iubire, mergând prin țări străine,
La dumnezei de piatră și lut să mă supun.

La rând cu Universul, venit să Ți se-nchine,
Aştept să- ntrebi de mine, iar eu, flămând, să-Ți spun:
Mai stai de mă sfințește; şi-apoi... rămâi cu mine!