Te-am lăudat din buze Doamne
și Te-am cântat frumos cândva,
- era atât avânt în toate
doar suflet, prea puțin era.

Știam să-Ți spun cuvinte nalte
cu grai smerit și grav știam,
- aveam atâtea-n rugăciune
doar suflet... prea puțin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
și chiar să stai la masă vream,
- aveai loc larg în toate-a mele
- doar sufletul prea strâmt l-aveam.

Cu largă mână, zeciuiala
și darul, la altar, duceam...
- Îți dam atât din toate-a mele
doar suflet prea puțin Îți dam.
... Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.

Și-atât aș vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nșelat cândva
- să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ți dărui și-altceva! ...