Ia aminte, Sfânt Păstor,
De cucernica Ta turmă
Ṣi ascultă-i cu-ndurare
Rugăciunea de pe urmă.

Tu, ce stai pe heruvimi
În veşmânt strălucitor
Luminează-ne iar calea
Ṣi ne vino-n ajutor.

Până când, slăvite Doamne,
Te vei mânia pe noi
Ṣi ne vei lăsa să zacem
În durere şi nevoi?

Până când ne fi-va pâinea
Tot cu lacrimi frământată?
Până când vom bea potirul
În tăcere şi tăgadă?

Am ajuns un măr de ceartă
La vecinii pătimaşi
Ṣi ne râd în întuneric
Cei care ne sunt vrăjmaşi.

Lasă Doamne al oştirei
Faţa Ta să lumineze
Ṣi din hăul nefiinţei
Sfinții Tăi să învieze.

Tu, ce ai sădit pe munte
Un soi nou, ales de vie
Ṣi ne-ai scos de-atâtea ori
Din cădere şi robie,

Ṣi-ai dezţelenit ogorul
Pe colinele cu soare
Ai pus vița Ta să crească
Vița sfântă, roditoare.

Ṣi-n pământul Tău ales
A prins viţa rădăcină
Și-a adus roadă-nsutită
Roade sfinte, de lumină.

Împletită-i coarda viţei
Pe cedrii cu trunchiul greu
Ramul cedrilor ajunge
Până-n cer, la Dumnezeu.

Astfel că mlădiţa crudă
Ajunge până la mare
Ṣi lăstarul pân-la râul
De lumină curgătoare.

Pentru ce lăsat-ai oare
Jos, perdeaua Ta pe zori
De prin gardul rupt se-nfruptă
Zi şi noapte trecători?

O scurmă mistreţul aprig
Ṣi fiarele o mănâncă
Până când, slăvite Doamne,
Viţa Ta-i prădată încă?

Cercetează-Ți Doamne via
Ce-a sădit-o mâna-Ți dreaptă
Luminează-Ți, Doamne, turma
Fă-o, Doamne, înțeleaptă!

Copyright © 2017 Marin Mihalache