Ziua dreptăţii Domnului
“Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului va vei ca un hoţ. În ziua aceea cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde. Deci fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldură focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui” (2Petru cap.3:7-15).
Domnul Isus Hristos ne-a dat făgăduinţa sigură că va reveni pe pământ ca să facă dreptate şi să aducă răsplătiri fiecărui suflet după faptele lui bune sau rele. Dreptatea şi judecata lui Dumnezeu se va vedea atunci la revenirea Sa în slavă faţă de credincioşii Săi sfinţi şi faţă de cei necredincioşi şi răi.
Harul de mântuire, de iertare şi de salvare pentru viaţa veşnică a lui Dumnezeu a fost arătat şi oferit tuturor generaţiilor de oameni de pe pământ, prin dragostea Lui şi prin Jertfa Sfântă de la calvar a Domnului nostru Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a oferit şi s-a dat ca jertfă de ispăşire, murind pe cruce pentru păcatele întregii lumi (Ioan cap.3:16; Galateni cap.1:4; Filipeni cap.2:7-8).
Toată omenirea a avut şi are posibilitatea sa cunoască pe Dumnezeu Creatorul în toate prin Cuvântul Evangheliei (Biblia), temelia credinţei adevărate, care ne ajută şi ne duce la mântuire, prin creaţiunea lui Dumnezeu şi din experienţa zilnică a existenţei noastre. Căci Dumnezeu ne-a creat ca fiinţe umane, cu inteligenţă şi discernământ şi ne-a adus la existenţă şi la viaţă. Ca cel mai iubitor Părinte pentru copiii Săi se îngrijeşte şi ne ajută împlinindu-ne toate nevoile vieţii zilnice (Psalm 145:14-17; Matei cap.5:45). Aşadar dragostea şi harul de mântuire a lui Dumnezeu au fost arătate şi dăruite pentru întreaga omenire.
Omul este pus în situaţia de a răspunde şi el cu dragoste, recunoştinţă şi respect faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Tatăl nostru. Aceasta o putem face prin credinţă, teamă sfântă, respect şi ascultare de poruncile Sale. Se cuvine ca în permanenţă să îi mulţumim Domnului pentru toată purtarea Sa de grijă cu rugăciuni mulţumiri şi închinare. Să îl recunoaştem pe Dumnezeu în viaţa noastră, în permanenţă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă şi să conştientizăm că existenţa noastră, tot ce avem, tot ce suntem, tot ce realizăm, lucrurile bune sunt de la El (Proverbe cap.3:1-10). El este singurul izvor de viaţă, de sănătate, de fericire, de mântuire, de iertare şi de salvare veşnică.
Fiecărui om i-a fost dată viaţa în dar de la Dumnezeu numai că este foarte important cum o trăim şi cum o folosim. Există două aspecte ale alegerii fiecărui om: o vieţuire după voia lui Dumnezeu, în ascultare de poruncile şi învăţăturile Sale, ce ne sunt date prin scrierile Evangheliei şi o viaţă folosită după îndemnuri şi plăceri proprii, la întâmplare, neluând în considerare pe Dumnezeu, Creatorul nostru a tuturor, o viaţă de necredinţă şi neascultare de voia Sa cea sfântă (2Timotei cap.3:1-5,13). Dintre aceştia mulţi nu vor să audă şi nici să ştie adevărul despre Dumnezeu şi nici de poruncile Sale. Din punct de vedere al credinţei, a fiecărui om de pe faţa pământului, care a existat şi va exista până la ziua măreaţă a venirii Domnului Isus Hristos, omenirea se împarte în două categorii. Oameni credincioşi lui Dumnezeu şi necredincioşi; oameni buni şi sfinţi şi oameni răi. Oameni care în viaţa lor s-au luptat să facă binele, să umble după adevăr şi să înfăptuiască dreptatea (Mica cap.6:8). Oameni care au trăit făcând fapte rele de orice fel, în orice fel de situaţie, nerespectând şi călcând în picioare cele zele porunci ale lui Dumnezeu (Isaia cap.59:3-9). Poruncile, legea morală a lui Dumnezeu, au fost date omenirii ca să trăiască prin ele şi să le fie ca o lumină pe cărarea vieţii (Exod cap.20:1-17; Isaia cap.51:4; Eclesiastul cap.12:13-14).
Prima venire a Domnului Isus Hristos, ca om pe pământul acesta, a avut ca scop principal să îndrepte pe oameni către Dumnezeu, să-L cunoască pentru dragostea şi dreptatea Sa şi pentru a le arăta calea cea bună de vieţuire, cum să trăiască neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu. Trăind printre oameni El a fost exemplul perfect de sfinţenie, de neprihănire şi de lumină “lumină a lumii” în ascultare de toată voinţa a lui Dumnezeu Tatăl. Petrecea nopţi întregi în rugăciune şi comuniune cu Tatăl Său, iar zilele le petrecea printre cei ce-L ascultau, învăţând, vindecând bolnavi şi făcând numai bine tuturor cu milă şi cu dragoste.
Cei ce se încred în El, în Jertfa Sa sfântă de la calvar şi vin la Domnul Hristos prin rugăciune, pocăinţă şi schimbarea comportamentului vieţii, primesc făgăduinţa mântuirii, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică în Împărăţia Sa (1Petru cap.2:24; Ioan cap.5:35-40 şi cap.3:16).
Dumnezeu a dat omului libertate să aleagă: binele sau răul, viaţa sau moartea (Deuteronom cap.30:15-16). Destinul nostru veşnic, a fiecăruia este în mâna lui Dumnezeu şi hotărât de El. Domnul Dumnezeu cunoaşte viaţa fiecărei persoane şi răspunde potrivit individual. “Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul” (1Petru cap.3:12).
Pregătire pentru măreaţa zi a Domnului
Ceea ce a spus Domnul ucenicilor Săi, cu privire la apropiata Sa revenire şi semnele ce aveau să aibă loc înaintea revenirii Sale, s-au împlinit şi se împlinesc în cea mai mare parte pe tot pământul (Matei cap.24 şi Marcu cap.13:22-26). Acestea au scopul de a avertiza lumea noastră că Dumnezeu există, sfârşitul este aproape iar omenirea să se trezească din starea de necredinţă şi indiferenţă faţă de El. Domnul doreşte ca oamenii să aleagă pocăinţa şi calea Lui cea sfântă de vieţuire, biruind păcatele de orice fel din viaţa lor. Suntem îndemnaţi de Cuvântul Bibliei să ne închinăm numai lui Dumnezeu Creatorul, să ascultăm de El şi să trăim o viaţă curată, fără păcate, dreaptă şi cinstită (Isaia cap.48:11). “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judecă lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi” (Faptele Ap. Cap.17:30). “Căci dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită întâi de cei ce au auzit-o” (Evrei cap.2:2-3).
Dumnezeu, după mila şi dreptatea Lui, a plătit şi va plăti tuturor oamenilor după faptele lor, celor credincioşi şi buni şi celor necredincioşi şi răi (Matei cap.7:13-14 şi cap.25:46). Ne stă mărturie soarta şi sfârşitul generaţiei de oameni de pe timpul lui Noe. Chiar dacă Dumnezeu este bun şi milostiv faţă de oamenii creaţi de El, totuşi nu se lasă batjocorit la infinit de nelegiuirea şi răutatea celor răzvrătiţi. Răbdarea lui Dumnezeu cu omul păcătos are limită (Galateni cap.6:7). Nelegiuirea oamenilor de atunci, călcarea poruncilor lui Dumnezeu, necredinţa şi nepăsarea faţă de Dumnezeul milostiv a atins cote alarmante. “Gândurile le erau îndreptate în fiecare zi numai la rău”. Cu toate acestea oamenilor acelei generaţii Dumnezeu le-a trimis avertizările Sale pentru pocăinţă având ca mărturie de credinţă pe Noe, om după voia Lui. Dreptatea hotărâtă a lui Dumnezeu a adus distrugerea şi nimicirea tuturor oamenilor şi tuturor vieţuitoarelor de pe faţa pământului prin potopul de ape care a înecat tot ce avea viaţă. Au scăpat adăpostindu-se în arcă numai opt persoane, Noe cu familia sa şi împreună cu ei perechile de vieţuitoare pe care, la porunca Domnului, acesta le-a adăpostit în arcă. Ceea ce a salvat viaţa lui Noe şi a familiei sale a fost ascultarea lui de Dumnezeu (Geneza cap.6).
Dumnezeu răsplăteşte pe oricine după faptele sale dar nu toţi vor avea aceeaşi soartă. Cei răi au fost şi vor fi nimiciţi suportând pedeapsa lui Dumnezeu, iar cei credincioşi şi sfinţi vor fi salvaţi de Dumnezeu de ziua mâniei Lui (Isaia cap.51:6 şi vers.11). Avertizarea pe care o avem acum din Cuvântul Evangheliei este că trăim vremea sfârşitului acestui pământ. Păcatul şi păcătoşii vor fi nimiciţi cu tot ce este pe pământ prin focul trimis de Dumnezeu. Aşa cum s-a întâmplat cu generaţia lui Noe şi cu cetăţile Sodoma şi Gomora, la fel se va întâmpla şi acum. În acele momente de groază şi de nimicire oamenii, de la mic la mare, nu vor găsi nici o salvare, nu vor şti unde să se ascundă de focul şi de mânia lui Dumnezeu (Luca cap.17:26-30; Apoc. Cap.6:14-17).
“În clipele acelea de disperare ei se vor ruga dar va fi prea târziu. Se vor ascunde şi vor striga la stânci şi la munţi să cadă peste ei. Acum sunt pierduţi şi ei ştiu aceasta. Ce imagine tristă, când ar fi putut să fie cu totul altfel!”
Având în vedere aceste avertizări ale Cuvântului lui Dumnezeu este necesar, urgent şi de importantă vitală, la nivel de biserică şi personal, să fim pregătiţi pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu (Efeseni cap.6:13). Domnul avertizează biserica, pe credincioşii care formează poporul Său, să fie pregătiţi şi siguri că în acea zi vor fi salvaţi, atunci când Domnul va reveni.
Cu fiecare zi din viaţă, deşi ni se pare că fiecare zi din viaţa noastră e la fel, ne apropiem tot mai mult de marele eveniment al sfârşitului nostru: Venirea Domnului şi distrugerea pământului, sau sfârşitul vieţii noastre prin trecerea din viaţă, la odihnă în mormânt. Avertizarea aceasta ar trebui să ne trezească, să ne pună în alertă, pentru a revizui viaţa personală şi să ne punem întrebarea: suntem destul de credincioşi, destul de sfinţi, destul de ascultători de Cuvântul Domnului? Ne asemănăm cu Domnul Isus Hristos în caracter, în fapte, în curăţia inimii, în sfinţenie şi neprihănire? Putem spune şi noi cum a spus apostolul Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni cap. 2:20)? “Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt”; “Şi dacă chemaţi ca Tată pe cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care îl moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1Petru cap.1:16-19).
Să ne amintim ce a spus apostolul Pavel la sfârşitul vieţii sale de credinţă şi care ne este ca o mărturie a Domnului: Filipeni cap.1:21 şi 2 Timotei cap.4:8. Să trăim fiecare zi şi fiecare clipă într-o relaţie de credincioşie şi de dragoste faţă de Dumnezeu, în ascultare de toată voia şi poruncile Sale, o viaţă de sfinţenie şi neprihănire în toată purtarea noastră, cu toată lepădarea de sine. În orice împrejurare a vieţii să arătăm că suntem cu adevărat pocăiţi, slujitori şi copii ai lui Dumnezeu prin comportament, vorbire şi fapte. Să fim plini de Duhul Sfânt, de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semeni (Matei cap.5:14-16). Să fim siguri că suntem împăcaţi cu Dumnezeu, prin credinţă şi ascultare de El şi împăcaţi cu semenii noştri. Biblia ne dă asigurarea intrării în Împărăţia Slavei lui Dumnezeu dacă ne vom întări chemarea şi alegerea noastră de a trăi o viaţă sfântă şi neprihănită prin credinţă în Dumnezeu şi în Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ca adevăraţi creştini să avem caractere sfinţite şi roadele Duhului Sfânt să ne însoţească în orice împrejurare a vieţii conform Cuvântului Evangheliei din Mica cap.6:8; Matei cap.5:1-12; Matei cap.6:33; Galateni cap.5:22-26; 2Petru cap.1:1-11. “Să avem credinţă că Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi şi vă va întări şi vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1Petru cap.5:10). Noi să fim tari şi neclintiţi în credinţa, în făgăduinţele lui Dumnezeu, cu dorinţa arzătoare de mântuire şi dorinţa după moştenirea vieţii veşnice.
Când va veni Domnul Isus Hristos, îmbrăcat în strălucire şi slavă, însoţit de zecile de mii de îngeri şi cu trâmbiţa răsunătoare a lui Dumnezeu, la porunca Sa, vor fi adunaţi şi salvaţi toţi credincioşii (Marcu cap.13:27). Toţi aceştia Îl vor aştepta pe Domnul Isus Mântuitorul plini de bucurie şi nădejde. Ei şi-au păstrat credinţa şi încrederea neclintită în harul de mântuire şi în făgăduinţa Sa că le-au fost iertate păcatele şi sunt curăţaţi prin sângele sfânt al jertfei de la cruce (Isaia cap.53:5,11,12). Astfel vor primi nemurirea şi vor fi îmbrăcaţi cu haina albă, sfântă şi neprihănită a Domnului şi Mântuitorului lor, Isus Hristos (Apoc. Cap.7:9,10,14).
Aceşti sfinţi răscumpăraţi de Domnul, prin alegerea lor şi-au păstrat până la ultima suflare de viaţă angajamentul lor de credinţă al legământului. Ei şi-au păstrat vrednicia înaintea Domnului prin credinţă, rugăciune, credincioşie, smerenie, studierea zilnică a Bibliei şi printr-o predare zilnică în slujba Lui. Aceşti copii ai lui Dumnezeu vor fi răpiţi de pe pământ, împreună cu cei înviaţi din morminte, în slava cerească, pentru a întâmpina pe Domnul Hristos în văzduh (Daniel cap.12:1-2; Matei cap.24:30-31; 1Corinteni cap.15 şi 1Tesaloniceni cap.4:13-18).
Biserica lui Dumnezeu de pe pământ cu fiecare credincios în parte, este reprezentanta şi purtătoarea de lumină a lui Dumnezeu pentru lume. Noi, ca şi credincioşi, copii ai Săi, trebuie ca prin sfinţenia şi slujirea noastră din dragoste să grăbim venirea zilei Domnului. Să fim adevărate mărturii ale Domnului Hristos, pentru a duce mesajul Evangheliei şi harul de mântuire oamenilor din jurul nostru. În felul acesta mulţi oameni să aibă ocazia de a cunoaşte pe Dumnezeu, să se pocăiască şi, prin credinţa lor, să fie salvaţi şi mântuiţi. “Să fim lucrători destoinici în câmpul Evangheliei şi în stare de a înţelege şi de a prezenta şi altora pe Dumnezeu, adevărul şi mântuirea” (2Timotei cap.3:15-17).
După ce va avea loc răpirea şi salvarea bisericii, a tuturor credincioşilor la cer, pe pământ vor fi revărsate ultimele plăgi ale lui Dumnezeu, de distrugere şi de pedepsire a tuturor oamenilor răi, care au respins în permanenţă chemarea iubitoare la pocăinţă şi la mântuire şi harul lui Dumnezeu. Împreună cu aceşti oameni nepocăiţi, pământul, cu tot ce este pe el va arde şi va fi distrus de focul trimis de Dumnezeu (Maleahi cap.4:1). Va fi o distrugere totală, nimeni nu va mai putea fi salvat (2Petru cap.3:10).
Impresionantă este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi credincioşi care vor fi salvaţi în marea zi a Domnului. “Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea” (2Petru cap.3:13-14). Aceasta ne spune că Dumnezeu face dreptate şi că va reface, va restabili toată creaţiunea de pe pământ şi va readuce toată armonia plină de pace pe pământ şi în cer, când păcatul fiind eradicat nu va mai exista. Dumnezeu va face toate lucrurile noi pentru bucuria şi fericirea veşnică a tuturor fiinţelor create şi în mod special pentru cei răscumpăraţi ai Săi de pe pământ (Isaia cap.66:22-23; Apoc. Cap.21:1-5). Domnul Dumnezeul nostru milostiv şi drept nu întârzie pentru aducerea la îndeplinire a făgăduinţelor Sale scrise în Biblie şi, la timpul hotărât de el, va îndeplini tot ce a spus. Nu ştim exact ziua şi ora venirii Mântuitorului, căci numai El, Tatăl, o ştie şi, pentru a nu fi luaţi prin surprindere, suntem îndemnaţi la rugăciune, la veghere, la slujire şi gata pregătiţi să Îl întâmpinăm pe Domnul Isus Hristos “fericita noastră nădejde” (Matei cap.25:13; Luca cap.12:35-40 şi cap.21:36). Atunci, în ziua cea mare a Domnului, va fi hotărâtă soarta veşnică a fiecărui om de pe pământ. Pentru cei păcătoşi şi răzvrătiţi va fi moartea aici pe pământ, prin urgiile lui Dumnezeu, dar le va fi hotărâtă şi moartea veşnică, moartea a doua. Aceştia sunt cei ce nu vor fi găsiţi scrişi în cartea vieţii din cer (Apoc. Cap.20:11-15 şi cap.21:8). Pentru oamenii credincioşi şi sfinţi, copii ai Săi, Dumnezeu le va dărui salvare, izbăvire şi viaţa veşnică în Împărăţia Sa. Aceşti credincioşi, prin viaţa lor sfântă, de credinţă şi răbdare şi-au păstrat numele scris în cartea vieţii lui Dumnezeu ca o împlinire a ceea ce ne spune Cuvântul Domnului din Romani cap.6:22-23: “Dar acum, o dată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”.
Rugăciune
“Domnul şi Dumnezeul meu Sfânt, bun şi milostiv, în Numele Domnului Isus Hristos, te rog iartă-ne şi ne spală păcatele cu sângele Jertfei Sfinte de la calvar, dăruieşte-ne Duhul Sfânt şi putere pentru a trăi o viaţă curată, sfântă şi dreaptă şi ai milă de noi şi scrie-ne şi păstrează-ne numele în Cartea Vieţii. La venirea Domnului Isus, în ziua cea mare a slavei Tale să fim pregăti şi salvaţi pentru cer. Doresc, o Doamne, Dumnezeul meu, să reverşi harul şi binecuvântarea Ta, pentru a fi mântuite şi iertate, peste toate sufletele ce vor citi acest material ca şi peste mulţi alţii care doresc mântuirea şi viaţa veşnică.
Toată slava, gloria şi mărirea să fie a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt în vecii vecilor. Amin!”
Olga Bucaciuc, Suceava.