Până când, o, Doamne trebuie s-aștept
A Ta izbăvire în sufletul din piept?
Lanțul de păcat ce m-a înfășurat
Cu-atâta ușurință atunci când n-am vegheat.

Până când, o, Doamne Tu mă vei lăsa
Zbuciumat și singur în lupta cea grea?
Cu-a lumii păcate ce ademenesc
Orice suflare și neamul omenesc.

Până când, o, Tată, eu te voi lăsa
Cu inima tristă din pricina mea?
Azi mă-ntorc la Tine, rupe lanțul greu
A lumii plăcere n-o mai doresc eu.

Până când, Isuse, n-am să răstignesc
Firea pământească, omul cel firesc?
Ca și Tine-n lume vreau ca să trăiesc
Tu trăind în mine pot să biruiesc.

Până când, Duh Sfinte te voi întrista
Prin a mea umblare fără voia Ta?
De astăzi-nainte eu doresc nespus
Să fiu plin de Tine până-n ceruri sus.

De-atâtea ori te-am întristat
O, Doamne, pe acest pământ
Și mă-ntreb neîncetat:
„Până când, o, Tată, până când?”
~11.08.1997~