De ani de zile, oamenii au fost obișnuiți să mă audă predicând despre pocăință și sfințenie. Dar ei au început să-mi pună întrebări când mesajele mele au început să se concentreze mai mult pe milă, reconciliere și speranță. Există o explicație simplă pentru aceasta. Când eu călătoream ca evanghelist, nu aveam oportunitatea să ajung să cunosc oamenii cărora le predicam. Nu eram niciodată în același loc destul de mult timp pentru a descoperi toate rănile, nevoile și poverile poporului lui Dumnezeu. În calitate de pastor al bisericii Times Square, am auzit direct de la sursă despre toate necazurile și încercările îndurate de cei din adunare, la fel cum am auzit și din bisericile de pretutindeni din lume.
Preaiubiților, am descoperit că poporul lui Dumnezeu este adânc rănit. Sunt ispitiți și încercați, loviți din toate părțile de mari adversități și nevoi. Problemele din familii sunt copleșitoare. Multe oi din adunare suspină în mijlocul durerii și suferinței – răniți, însetați, ologi spirituali care trăiesc din criză în criză. Dumnezeu mi-a făcut clar faptul că nu pot pune bâta pe oile Sale. Este, în schimb, nevoie de milă delicată. Chiar și înflăcăratul profet Ieremia a strigat: „Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură, și nu în mânia Ta, ca să nu mă nimicești!” (Ieremia 10:24) Ieremia spunea „Doamne, fii delicat cu mine, pentru că nu sunt stare să aud mânie sau urgie, altfel voi fi nimicit.”
Dumnezeu nu Își va folosi Cuvântul Său să vă nimicească atunci când sunteți răniți. Tot ceea ce cere de la poporul Său este un duh zdrobit, plin de pocăință. El răspunde cu milă nevoii noastre plângătoare. Odihnește-te în mila și dragostea Sa, pentru că Lui îi este milă de copiii Lui.