Așadar, iată-ne ajunși la numărul cinci. Plăcerea lui Dumnezeu în alegere. Marea doctrină a alegerii și plăcerea care Și-o găsește Dumnezeu în ea. Aceasta încercăm să facem în acest seminar, încercăm să vedem excelența lui Dumnezeu într-un mod mai clar, din lucrurile în care El Își găsește plăcerea și tot odată felul în care își găsește plăcerea în ele. Acum suntem la plăcerea lui Dumnezeu în faptul că ne-a ales pe noi. Deuteronomul 10:14-15: "Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el. Și numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; și după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi." Motivul pentru care a spus, "Ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile și cerurile cerurilor", este ca să nu credem că este un dumnezeu din popor. Toate popoarele: cananiții, iebusiții, hetiții, toate aceste popoare aveau dumnezeii lor. Este Iahve un Dumnezeu din popor? Avea El oare grijă de poporul Lui israeliți? Iar ceilalți dumnezeii aveau grijă de celălalte popoare? Iar Dumnezeu a ales să aibă pe evrei, pentru că ceilalți dumnezeii îi aveau pe ceilalți. Iar toată ideea începerii cu "ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el" - arată că El nu este un Dumnezeu local, al unui popor anume, ci că El deține pământul, El deține cerurile, toți ceilalți "dumnezei" sunt ai Lui și El face ce vrea cu ei, iar cu toate acestea: "Și numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele."

    Dumnezeu a ales Israelul. Este uimitor. Dumnezeu a ales pe Israel. El a venit la Avraam, care probabil se închina la lună până atunci și l-a salvat. Dumnezeu i-a promis ceva, Avraam a crezut și a fost îndreptățit prin credință și printr-o relație personală cu Dumnezeu prin credință. Spune: "Și numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească", în mod literal vorbind: "Domnul iubea să iubească pe părinții tăi". "El s-a oprit, și a îmbrățișat și a iubit să iubească pe părinții tăi". Nu există vreun motiv special pentru care Avraam a fost ales. El nu a privit în jur ca să spună: "Mie nu-mi plac oamenii aceia, nici oamenii aceia, Mie chiar îmi place cum trăiește Avraam, așadar îl aleg pe Avraam." Nu a fost deloc așa, a fost liber. Iar dacă voi citiți povestirile Vechiul Testament, te vei mira cum de Dumnezeu rămâne alături de oamenii aceștia. Dacă am dori vreodată să ne încurajăm cu privire la răbdarea lui Dumnezeu cu noi, ar trebui să citim istoria lui Israel. Incredibil cât de rapid au început să murmure, chiar după ce tocmai le făcea o altă favoare. Iar ei murmură din nou, iar El le face o altă favoare, iar ei murmură din nou, iar El le face o altă favoare, iar treaba aceasta continuă și continuă și continuă. El a acționat în cadrul revărsării bucuriei Sale, El nu a fost constrâns de nimic altceva afară de Sine ca să aleagă pe acești oameni, El a acționat în mod liber, iar alegerea Sa a fost necondiționată.

    Priviți aceste cuvinte din Deuteronomul capitolul 7: "Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales." Alegerea lui Israel, așadar începem cu Israel în doctrina alegerii, nu începem cu noi, nu începem cu biserica, începem cu Israel. "Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului." "Nu pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele." "Ci pentru că Domnul vă iubește." Eu cred că motivul pentru care a spus aceasta, nu a fost pentru că au mai fost și alte virtuți ale poporului Israel, ci a fost un mod de a spune: "Nu din cauza ta, te-am ales căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele." Ci te-a ales pentru că "Domnul vă iubește". Te iubește pentru că te iubește, te-a ales pentru că te iubește. Dragostea Lui este liberă, este necondiționată, iar El își păstrează juruințele făcute părinților tăi, de asemenea în mod liber. El a ales pe Avraam într-un mod liber. Avraam nu a meritat alegerea lui. "Pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică și v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului." Dumnezeu rămâne liber să aleagă cine rămâne al Lui. El nu rămâne blocat să aleagă doar etnia evreiască, odată ce a ales pe Israel.

    Priviți la aceasta. El rămâne liber. Matei 3:9: "Și să nu credeţi că puteţi zice în voi înșivă - acesta este Ioan Botezătorul vorbind - 'Avem ca tată pe Avraam!'" Așadar evident, el a putut simții, că alegerea "corporației Israel", ar fi început să fie simțită ca un drept. Așadar, dacă el ar fi venit să pronunțe judecata, ei spun "Avem ca tată pe Avraam!", ceea ce înseamnă: "Noi scăpăm! Noi suntem cei aleși!" La care Ioan le spune: "Să nu spuneți 'Avem ca tată pe Avraam!' Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam." Ei s-au gândit la aceasta: De vreme ce ne-am născut între oamenii aleșii, poporul Israel, Dumnezeu trebuie să fie credincios jurământului Său, așadar, noi suntem în siguranță fie ce-om face sau crede. Pentru că dacă ne aruncă pe noi, El nu mai are oameni. Iar jurământul Său nu va mai fi respectat, astfel El va fi necredincios Numelui Său, iar El nu poate fi necredincios Numelui Său, prin urmare noi suntem în siguranță. Iar Ioan spune: "Scuzați-mă, dar voi uitați ceva... Aveți dreptate, Dumnezeu este credincios, El își ține juruințele, El își onorează numele, iar dacă este nevoie, El o va face prin pietre. Iar pe voi vă va arunca." Și ghiciți ce? Noi suntem pietrele. Iar fii împărăției au fost împietriți. Dar aceasta face parte din alt seminar...

    Matei 8:11-12: "Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde vor fi plânsul și scrâșnirea dinţilor." Este înspăimântător. Stau la fereastra mea și mă rog pentru evrei. O, cum ar trebui să ne rugăm pentru evrei. Dacă aveți prieteni evrei, iubiții, pentru că ei se află temporar sub împietrirea evreiască a lui Dumnezeu. Conform Romani 11. Dar nu vor fi pentru todeauna. Când se va împlini numărul celor aleși dintre neamuri, atunci tot Israelul va fi mântuit. Împietrirea și orbirea vor fi ridicate. Și cine știe când se va întâmpla aceasta, iar între timp Pavel spune: "V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea și caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu și să mântuiesc pe unii din ei." Acum dar, cum ai putea face aceasta? Bucurându-te de moștenirea lui Avraam. Tu ești împreună moștenitor la tot ceea ce le-a fost promis evreilor. Tu ești un evreu. Dacă trăiești în plinătatea noului Israel, ceea ce și faci. Dacă ai înțeles că Avraam este tatăl tău, toate promisiunile făcute lui Avraam sunt ale tale, tu un ne-evreu, o piatră. Dacă ai prieteni evreii, ei ar putea să privească și să zică: Asta e mea! Acestea sunt promisiunile făgăduite mie! Într-adevăr, ele sunt, haide și tu. Haide și tu. Fi altoit în pom. Sunt salvat datorită tatălui tău, am fost altoit în pomul făgăduinței Avraamice, pentru că am devenit un evreu, prin credința în Mesia, în care eu am toată nădejdea, iar eu aș vrea ca tu să nu stai pe dinafară, așa cum au făcut frații tăi mai mari. Vino în petrecere, aici unde avem un timp extraordinar, haide să fim frați împreună...

    Mă rog ca noi, ca și biserică, să avem o lucrare ce aduce rod printre oamenii evrei. Niciodată, dar niciodată, să nu participați la conversațiile antisemitice, sau la activități antisemitice. Evangheliștii au fost întodeauna sau cel puțin ar fi trebuit să fie întodeauna cei mai buni prieteni ai poporului evreu. Nu mă refer aici la participarea la politicile Orientului Mijlociu, pentru că acestea sunt complicate. Deoarece, palestinienii sunt de asemenea creștini... Dar tot de asemenea aceasta face parte din alt seminar. Așadar, ideea este că Dumnezeu, rămâne liber, în lucrarea Lui de alegere, așadar nimeni din vreun motiv etnic sau oricare alt motiv, nu poate să spună: "Eu sunt în siguranță, pentru că eu fac parte din oameni aleși, și prin urmare nu contează ce fac sau ce cred, pentru că eu sunt în siguranță." Dar fi atent pentru că în orice moment Dumnezeu poate să ridice o piatră care poate să-ți ia locul. Romani 9 arată libertatea lui Dumnezeu în a alege în mod etern întru granițele jurământului celor aleși. Priviți dar: "Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu."-Atunci când evreii l-au respins pe Isus, tocmai ce a spus în versetul 3 din capitolul 9: "Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupești". ceea ce înseamnă că ei sunt anatema și depărțiți de Hristos, așadar acum oamenii aleși sunt legații de iad. Este terifiant pentru Pavel, cum se poate întâmpla așa ceva, a trebuit să se lupte cu aceasta. Oamenii evrei, fariseii, resping pe Mesia, o să adaug ceva la predica din seara aceasta: "Și, după cum a înălţat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălţat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică."

    O să pun întrebarea, mi-aș dori să fie toată predica pe tema acesteia, dar voi trece rapid prin ea: Cine a înălțat pe Fiul Omului? Moise a înălțat șarpele, la fel cum Moise a înălțat șarpele, tot așa, Fiul Omului trebuie înălțat. Cine este Moise în această ecuație? Așadar cum răspunzi la o astfel de întrebare? Nu ți se spune în context. Uite dar ce faci, mergi la un computer și cauți cuvântul "să fie înălțat", și găsești locurile în care a fost folosit în Ioan. Nu sunt multe, apropo. Iar toate se referă la înălțarea Fiului Omului. Iar într-un singur loc ni se spune cine a făcut-o. Fariseii au făcut-o. Ei sunt Moisele. Pavel a fost unul dintre ei, cel care se opunea lui Mesia, cel mai religios, cel mai biblic orientat membru al comunității alese, îl respingea pe Mesia. De neconceput. Ce poți să faci cu aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu a eșuat. Promisiunile făcute patriarhilor sunt sfârșite. El a venit, iar poporul Israel l-a respins. A fost o problemă mare. Iar acesta este modul în care Pavel face față acestui lucru în Romani 9. "Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel". Alegerea prevedea poporul evreu, iar în mijlocul acelui popor există un ales, printre cei aleși. "Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel și, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: 'În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.'" Unii sunt, unii nu. Unii sunt copiii lui Avraam, iar unii din copiii lui Avraam nu sunt sunt copiii lui, aceasta însemnând că nu sunt aleși, salvați, nenăscuți din nou, nu sunt sigur dpdv veșnic. "Ci este scris: 'În Isaac' adică, cu alte cuvinte nu Ismael, 'vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.'"

    Ce vrea să spună aici este că, există o cale îngustă, iar în fiecare generație a poporului ales, există în mijlocul ei cei care sunt cu adevărat aleși, cei care aparțin într-adevăr lui Dumnezeu. "Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă", ceea ce deschide o posibilitate ca neamurile să fie și ele prezente acolo. Nu vorbește despre aceasta încă, dar a făcut-o în capitolul 2: "Și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne", "tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă;", voi sunteți tăierea împrejur adevărată, iar acolo vorbește neamurilor. Așadar, aici suntem noi, iar prin virtutea deținerii credinței lui Avraam, sunteți copiii lui Avraam, iar prin urmare în acea numărătoare, sunt și neamurile implicit incluse în această sămânță a lui Avraam. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: "Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu." "Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac." "Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –, s-a zis Rebecăi: 'Cel mai mare va fi rob celui mai mic' după cum este scris: 'Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.'"

    Aici este dar, cea mai clară afirmație, cred eu, în întreaga Biblie, despre alegere necondiționată. "Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, Cel mai mare va fi rob celui mai mic." De ce a ales El așa? De ce a ales El înainte ca ei să facă ceva pentru a-și merita soarta? "prin care se făcea o alegere, nu prin fapte" , iar mai departe nu spune, datorită credinței, de obicei dacă nu sunt fapte, e credința. "Ci prin Cel ce cheamă". Chemarea suverană a lui Dumnezeu. "S-a zis Rebecăi: 'Cel mai mare va fi rob celui mai mic'." Ascultați acum puțină autobiografie: Pe când învățam pe frați la Betel, când am ajuns la suveranitatea lui Dumnezeu, și se ajunge la suveranitatea lui Dumnezeu în orice curs, chiar și atunci când eu nu vroiam. În fiecare studiu pe care îl predam, suveranitatea lui Dumnezeu apărea, studenți vedeau implicațiile suveranității lui Dumnezeu în alegeri, iar ei făceau presiuni asupra mea. Iar atunci când toate argumentele mele se terminau ajungeam aici în Romani 9. Nu doar aici, dar pe toată întinderea capitolului. Iar unii dintre acei tinerei, care se gândeau destul de mult la acest aspect și care mergeau și la alte cursuri pe care nu le făceau cu mine, veneau și spuneau: Aceasta este doar alegere corporativă, nu are nimic de a face cu alegerea veșnică. Este doar un mod de a te raporta la oameni, nu  are nici o legătură cu alegeri individuale. Prin urmare nu este alegere eternă și nici individuală. Este corporativă și este o alegere temporară și istorică, așadar nu poți folosi Romani 9 pentru a apăra argumentul în cauză despre alegerea individuală și necondiționată.

    Astfel am petrecut un întreg sabatic, și le-am spus trebuie să aflu de dragul minții mele, ce vrea să spună Romani 9. Romani 9, este pur și simplu masiv, în implicațiile sale. Depinde de cum te raportezi. Așadar mi-au dat un an sabatic după 6 ani de slujire la Betel, și din Ianuarie până în August nu am făcut nimic decât să studiez Romani 9:1-23. Și am citit o carte despre aceasta numită: Justificarea (Îndreptățirea) lui Dumnezeu. Și am așezat astfel în mintea mea, concluzia: Aceasta întradevăr are legătură cu destinele eterne și individuale ale oamenilor. Și vă dau doar un argument de ce această referință la Iacov și Esau, chiar dacă Iacov și Esau sunt capete de națiuni. Iacov al evreilor, iar Esau al Edomiților. De ce, și am luat o parafrazare din Maleahi, de ce este vorba despre individuali aici? În capitolul 9:3, problema care se așează pe întreg capitolul, este că Pavel, experimentează jale în fiecare zi față de poporul lui, conform firii, iar eu mi-aș dori să fiu blestemat și despărțit de Hristos de dragul lor. Pentru că ei au promisiunile și împărăția, și oracolele, așadar problema este: Frații mei Evrei sunt blestemați și despărțiți de Hristos. Așadar el așează problema, ca o problemă pentru indivizii. În mijlocul adunării Israel, adunarea de oameni aleasă a lui Israel, câțiva sunt pierduți. Eu sunt evreu, și nu sunt pierdut, cei doisprezece apostoli au fost toți evrei și nu sunt pierduți, Isus a fost evreu și nu a fost pierdut, nu tot Israelul este pierdut, dar majoritatea dintre ei sunt pierduți petru că l-au respins pe Mesia.

    Problema din Romani 9:3 este că unii, nu toți, dintre oameni, sunt pierduți. Cum te raportezi la aceasta? Cu aceasta are capitolul de a face. Așadar când această îngustare a oamenilor aleși este descrisă aici, de la Avraam la Isac, nu Ismael, și de la Isac la Iavov, nu la Esau, când vezi acea îngustare, ideea este că aceasta explică imaginea de ansamblu, care este: De ce unii evrei cred, iar alți evrei nu cred? De aceea, restul capitolului vorbește despre: "Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă." Așadar cine ești tu un om, ca să răspunzi înapoi lui Dumnezeu și să spui: De ce atunci l-a ales tocmai pe Pavel? Pavel se raportează exact la problema noastră, a alegerii individuale, veșnice și necondiționate. Dar aceasta a durat nouă luni și 250 de pagini, la care puteți sa va uitați dacă doriți. Care a fost scopul lui Dumnezeu în alegerea liberă și necondiționată? Lauda gloriosului Său har. După cum este scris aici în Efeseni: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi și fără prihană înaintea Lui" El ne-a ales, în Hristos, înainte de întemeierea lumii, (aceasta fiind înainte de a fi putut face ceva bun sau rău), ca să fim sfinţi și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, (nimic de a face cu ce-am fi făcut noi, ci după înțelepciunea Lui Divină) și iată aici de ce: spre lauda slavei harului Său. Aceasta este una dintre cele mai importante fraze din Biblie, chiar aici.

    Unii dintre voi studiați Efeseni: versetul 6, versetul 12, versetul 14. Îmi aduc aminte când le-am văzut pentru prima dată în 1977 și am fost bulversat de această afirmație cu care începe cartea Efeseni. Lungă de vreo 14 versete, iar ideea principală a acestei afirmații se află în versetul 6, repetându-se în versetul 12, iar apoi repetându-se în versetul 14 : Noi suntem aleși și predestinați pentru slava harului Său. Nu vei putea să-L slăvești așa cum ar fi trebuit să o faci până când nu vei simții minunea că te-a ales pentru absolut nimic ce s-ar putea afla în tine. Nimic! Este foarte greu să înțelegem treaba aceasta deoarece suntem parcă îndoctrinați să merităm anumite lucruri. Să primești ceva gratuit, este de neconceput. Să știi că ești iubit cu o iubire ce a început în eternitate... și că El a ales să răsară favoarea Lui peste noi... "Fiarele câmpului Mă vor slăvi, șacalii și struţii, pentru că voi da ape în pustie și râuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales, poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele." Și este o laudă în particular pentru harul Său. Harul este apogeul său în glorie în alegere. Ce face alegerea este să aducă strălucire asupra Harului în modul cel mai glorios și să ne facă pe noi umili și smeriți.

    Priviți dar cum Pavel relatează problema: "De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu." Atâta vreme cât acolo este vreo condiție în alegerea ta, Dumnezeu așteaptă ca să privească să vadă dacă faci ceva: fie că vorbim despre: a crede sau dragoste, apoi El te alege. Datorită a ceea ce ai făcut, iar dacă așa stă treaba cu siguranță va fi o neutralizare a acestui scop. Acum dar, dacă Arminienii m-ar auzi spunând așa ceva, ar fi cu totul împotriva acestei afirmații. Ei ar spune: Noi nu ne lăudăm că am apucat de haina salvării care ne-a fost aruncată înainte. Nici o persoană nu s-ar lăuda cu asta. Că dacă s-ar îneca, iar ei admit că se îneacă, iar Dumnezeu le trimite vesta de salvare, iar Eu am să privesc să văd cine o va apuca, iar apoi voi salva acea persoană, iar noi apucând acea vestă, nu ne lăudăm. Iar eu aș spune: Sunt foarte mulțumitor că nu vă lăudați pentru aceasta. Sunt foarte mulțumitor, dar acest text spune: El a apucat-o, pentru că Dumnezeu l-a ajutat s-o apuce. Dumnezeu l-a ajutat, pentru că chiar dacă ei ar trage-o cu mulțumire către barca de salvare, după un an, gândidu-se din nou la toți oamenii care se duceau în jos, la care la toți au fost aruncate veste de salvare, iar datorită faptului că mulți dintre ei nu au apucat-o te vei întreba: De ce ei n-au apucat-o, iar eu da? Iar atunci ori vei pune asta pe seama ta, ori pe seama lui Dumnezeu.

    Am fost destul de puternic, am fost destul de deștept, eu am apucat-o iar ei nu. În rai când Dumnezeu te va întreba de ce ești tu acolo, într-o bună zi, vei spune: pentru că Hristos a murit pentru mine. Dar cum te-ai relatat tu la aceasta? Am crezut în El, mi-am pus încrederea în El, am fost disperat și m-am încrezut în Fiul Tău, și nu în mine. Da așa ai făcut. Dar de ce tu ai făcut asta, iar fratele tău nu? Iar în acel moment, eu chiar îmi doresc ca tu să dai răspunsul corect. Vei spune: Harul! Nu vei spune: Pentru că fratele meu a fost un prost. Sau pentru că fratele meu nu a fost așa isteț cum am fost eu. Sau am fost mai sensibil d.p.d.v. spiritual. Dar nici unul din acele răspunsuri nu vor da slavă lui Dumnezeu. Vei spune: Mulțumesc! "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu." Ci este darul lui Dumnezeu! Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni, și chiar credința a fost un dar al lui Dumnezeu. "Și voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus." Ăsta da mod bun, de a da un răspuns: Sunt în Hristos astăzi pentru că tu m-ai pus în El. "El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.” Așadar avem un negativ : "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Și avem și un pozitiv: "Cine se laudă să se laude în Domnul."

    Acesta este scopul alegerii: El a ales, a ales, a ales, necondiționat, contrar așteptărilor umane, în ordine ca să amuțească lauda în noi înșine, iar astfel să ne trezească lauda în El. De aceea a facut-o. Ceea ce înseamnă: Care este plăcerea lui Dumnezeu atunci când își găsește plăcerea în a alege necondiționat? Răspunsul: El își găsește plăcerea în laudă. El dorește ca noi să ne bucurăm în harul Său într-un mod deplin și să dăm toată gloria harului Său, din nou în mod deplin. Nu să luăm parte din merit pentru noi. Așadar, plăcerea Lui în alegerea necondiționată este o plăcere potrivită cu tot ceea ce am mai văzut că înseamnă plăcerea lui Dumnezeu în a fi Dumnezeu.

    Implicațiile acestui lucru sunt 5 la număr și cred că le-am scris aici: El aduce toată gloria harului Său și smerește pe om. El rămâne peste toți aceia care Îl au. Binecuvântarea de negrăit a legământului lui Dumnezeu. Dragostea, dragostea legământului. El ne-a iubit și s-a dat pe Sine pentru noi. Ca un soț, ce obține o soție. Ai nevoie să te știi iubit cu o iubire ce nu depinde în final de tine, ci de Dumnezeu. Dumnezeu te-a ales, în mod liber, pentru a fi parte din Mireasa Sa. Iar El o face pe ea, frumoasă, conform Efeseni 5. El ne asigură succesul în Evanghelizare și succesul Evangheliei în misiuni. O grămadă de oameni spun că dacă Dumnezeu alege în mod necondiționat, atunci ce rost mai are Evanghelizarea. Ei bine, aceasta este ridicol. E ca și cum ai spune că dacă Dumnezeu ordonează ca acest cui să intre în scândură, nu mai are nici un rost să-l bați cu ciocanul. Aici este textul care arată cât de plin de succes va fi evanghelizarea datorită alegerii. "așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am și alte oi." Observați dar ce spune Isus: "Mai am și alte oi". Aceasta înseamnă, necredincioși, care încâ nu sunt salvați, afară acolo undeva. Ei sunt parte dintre cei aleși: "Și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor."

    Pavel spune Corintenilor. Pavel începe să aibă frică. Domnul Isus vine la el într-un vis, în Fapte 18:9, "Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: 'Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea.'" În ziua de astăzi, Domnul Isus nu face evanghelizare din nori. Isus vorbește astăzi, El salveză păcătoși astăzi, El trezește pe cei morți astăzi, și o face când noi, în Numele Lui, în puterea Duhului Său vorbim cuvintele Lui. Credința vine în urma auzirii, iar auzirea Cuvântului lui Hristos vine din gura ta. Nu vine dintr-un megafon din ceruri. Nimeni nu este salvat prin megafoane din ceruri. "Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia! Fiți misionari, aici și în jurul întregii lumi. Pentru că aceasta se va întâmpla. "Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate.” "Am mult norod în această cetate." Aceasta este oaia. "Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta." Unele dintre ele sunt în Corint. Mai am mult norod în această cetate, ei nu sunt încâ salvați, ei sunt ai Mei, ei sunt aleși, tu mergi și vorbește, iar Eu îi voi trezi, voi folosi vocea ta ca și un mijloc pentru aceasta.

    L-am ascultat pe John Alexander vorbind la Urbana 66 despre predestinare și misiune, iar el a spus, "când am fost pentru prima dată în Pakistan(sau unde o fi fost), mi-am zis, dacă aș fi crezut în predestinare, nu aș fi devenit un misionar pentru că acei oameni oricum aveau să fie salvați pentru viața veșnică." Iar apoi după 20 de ani, a spus: Acum spun, după ce am fost acolo, că dacă n-aș fi crezut în predestinare, nu aș fi fost niciodată un misionar. Deoarece sunt fără putere, sunt absolut fără putere pentru a salva necredincioșii împietriți. Dacă nu aș fi crezut că Dumnezeu într-un mod suveran, cucerește inima omenească, iar El întodeauna face asta, conform planului și scopului Său, și anume, alegerea, atunci nu aș fi un misionar. În aceasta au crezut sute și sute și sute de misionari mari și roditori ce s-au sacrificat. William Carey, Adoniram Judson, John Paton, Alexander Duff, lista este lungă. Ei au crezut într-un mod concret că Dumnezeu salvează în mod suveran conform harului său alegător. Iar El folosește ființele omenești, de aceea este nădejdea că aș putea fi folosit ca să salvez păcătoșii ce au nevoie să fie ridicați dintre cei morți.

    A patra implicare: Aduce siguranță în inima credinciosului datorită lanțului certitudinii, alegerii, predestinării, chemării, justificării, glorificării. Ascultați dar aici: "De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a și proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?" Acum la ce mă refer când spun siguranță, aduce siguranță pentru a crede în alegerea noastră, alegerea noastră necondiționată, este că alegerea aceasta dezlănțuie un lanț de certitudine care merge de la predestinare, la chemare, la justificare și glorificare. Iar nici una dintre aceste verigi ale lanțului, poate fi ruptă, pentru că spune: "Aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat", niciunul dintre cei aleși nu sunt chemați. "Aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți", niciunul dintre cei chemați nu sunt neprihăniți, ceea ce înseamnă că această chemare este efectivă, trezește credința care duce la neprihănire, într-un mod absolut și sigur. Este irezistibilă, depășește orice rezistență umană, nici unul dintre cei chemați, eșuează în a fi neprihănit, și această rezistă pentru că niciunul dintre cei neprihăniți, eșuează în a fi glorificat. Aceea care sunt neprihăniți sunt glorificați. Aceasta este glorios. Vrei siguranță în viața ta, vrei asigurare solidă ca o stâncă în viața ta, atunci predică sufletului tău, Cei rânduiți sunt chemați, cei chemați sunt socotiți neprihăniți, cei socotiți neprihăniți sunt glorificați. Nimeni nu este exclus. Dumnezeu are grijă de aceasta.

    Întrebarea este deci: Ești neprihănit? Și auzi în testament cum se spune: "Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu" "Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos." Atunci dar, totul se rezumă la: Vei crede? Te încrezi în El? Urmează preștiința lui Dumnezeu, peste care vom sări, și vom trece direct într-un mod succint la: Plăcerea lui Dumnezeu în zdrobirea Fiului Său, la care ne vom și opri. Plăcerea lui Dumnezeu în zdrobirea Fiului Său. Aceasta este inima evangheliei. Cu aceasta începi ca necredincios, iar tot aici sfârșești și seminarul. Nu este un loc rău în care să sfârșești, dar este un lucru greu să te gândești la Tatăl că se bucură în crucificarea lui Isus. Este corect? Ar trebuii să ne gândim în acest fel? Isaia 53:10: "Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă" În limba originală în care a fost scrisă se traduce: "Și-a găsit plăcerea să-L zdrobească prin suferință." Efeseni 5:2: "Trăiţi în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu." Într-adevăr? Doar gândiți-vă la aceasta. S-a dăruit pe Sine pe cruce, iar pe măsură ce Tatăl se aplecase să privească, credeți-mă, conform Romani 8:32, aceasta nu a fost ușor pentru Dumnezeu, Tatăl, pentru că spune, "El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi", acea frază micuță : n-a cruțat, înseamnă, l-ar fi cruțat cu bucurie. Dar n-a făcut-o. Iar atunci când n-a făcut-o, iar Fiul în mod supus a mers la cruce, iar Dumnezeu s-a aplecat și a mirosit jertfa, a fost de un miros plăcut în nările Sale. A fost frumos, d.p.d.v. vizual a fost oribil, dar spiritual, moral, a fost magnific.

    Ați putea face o listă lungă despre lucrurile ce țin de moartea Domnului Isus, pe care Tatăl le-a iubit. Blândețea Lui, dragostea Lui, sacrificiul Lui, răbdarea Lui, iar lista are continua destul de mult. Nu trebuie să spui: Dumnezeu este sadic, pentru a face un sens din toată treaba aceasta. În complexitatea minții lui Dumnezeu Tatăl, este posibil să jelești și să te bucuri în același timp. Să fi îndurerat datorită suferinței trupului și sufletului Fiului Său, și totuși să spui: Ce Fiu! Ce Fiu! Ce supunere! Ce credincioșie! Ce răbdare! Băiatul Meu! Trebuie să le spui pe amândouă: Mânia lui Dumnezeu este turnată asupra Fiului Său, iar pe măsură ce vede rezistența păcii Fiului Său în fața mâniei Tatălui, iubește ceea ce vede. Niciodată nu s-a oprit din a iubi pe Fiul Său. Niciodată nu s-a oprit în a-și găsi plăcerea în Fiul Său. Cum se poate una ca aceasta? Ce se află în spatele acestui lucru? Dumnezeu a ales păcătoșii în urma posesiei iubirii Sale, dar păcatul este dezonorabil pentru Dumnezeu, de aceea s-ar părea că Dumnezeu desconsideră gloria Sa, ceea ce ar contrazice ceea mai mare valoare și nu ar fi credincios, de aceea păcătoșii trebuie să fie aleși și salvați, iar gloria lui Dumnezeu să fie susținută, iar dreptatea Lui să fie apărată.

    Într-un final ne vom opri, după ce ne vom face cale prin treaba aceasta vom încheia. Acesta este probabil cel mai important paragraf din Biblie, pentru că explică, de ce Dumnezeu l-a pus pe Hristos, Fiul Său, Fiul Său preaiubit în care El își găsește toată plăcerea, de ce l-a pus în rușine, de l-a pus în asemenea oroare, într-o oribilă respingere și durere. Ce se întâmplă acolo? "Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu." Acei "toți" suntem noi, iar slava lui Dumnezeu este problema în păcatul nostru. Ce facem? Ne lipsim de gloria lui Dumnezeu și alegem mâncarea, televizorul, banii, putere, faimă, iar astfel alegem tot felul de lucruri, dar nu pe Dumnezeu. Și Îl dezonorăm, Îl facem să pară că nu ar merita nici un minut dintr-o zi. Dar, suntem socotiți neprihăniți, prin harul Său, ca un dar, și nu s-ar putea în alt mod, decât prin răscumpărarea care este în Isus Hristos. Așadar, ce a făcut Dumnezeu în a-L pune pe Fiul Său să ne răscumpere, pentru a ne cumpăra înapoi din lanțurile oribile și din slavie, și de sub mânia Sa. "Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispășire," aceasta însemnând un mod de împăciure și înlăturare a mâniei lui Dumnezeu, "ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu." O, așadar în joc în faptul că a rânduit pe Hristos ca jertfă de ispășire și în faptul că și-a găsit plăcere  în a-L zdrobi, este dreptatea Lui, care ar fi fost pusă sub îndoială.

    Vă amintiți cum acum câteva sesiuni în urmă am spus: A defini dreptatea lui Dumnezeu ca fiind neobosita înălțare a gloriei Sale, avea să fie important, iar aici este important. Dumnezeu este drept doar în măsura în care continuă să reabiliteze și să afișeze gloria Sa. Păcatul din tine și din mine, a călcat în picioare gloria lui Dumnezeu. A făcut să arate ca și cum n-ar avea valoare nici cât negru sub unghie. Aceasta facem toată ziua. Noi micim gloria lui Dumnezeu, deoarece nu suntem răvășiți de ea, ci suntem răvășiți de alte lucruri. Dumnezeu ne salvează, ne îndreptățește, ne curățește pentru a fi absolut perfecți și drepți, în ciuda acestui lucru, iar toată treaba aceasta ar putea da impresia că: "Gloria Mea nu contează așa de mult." "Iar Eu am să salvez oamenii, ce M-au călcat în picioare, în fiecare zi." În ordine ca să nu spună aceasta, în ordine pentru a fi drept, El î-L pune pe Isus în locul nostru. Și afișează prin mânia Sa asupra lui Isus, cât de mult urăște Dumnezeu înjosirea păcatului. Aceasta o spune. "Ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus." El trece cu vederea păcatele tale chiar acum. Te tratează de 10000 de ori mai bine, chiar în acest moment, decât ai merita, și prin urmare ar părea că El n-ar considera păcatele tale ca fiind prea importante.

    S-ar părea că El nu ia seama la gloria pe care tu ai înjosit-o, dar care este extrem de valoroasă. Iar soluția la acea problemă de neprihănire și dreptate, este Hristos crucificat. Când Hristos a venit în lume, El a venit pentru ca să amplifice gloria Tatălui, iar El a luat asupra Sa, toată indignarea lui Dumnezeu, împotriva păreri cum că Dumnezeu nu dă prea mare importanță păcatului, și a făcut de înțeles că înseamnă tocmai atât de mult încât să fie răstignit. Atât de mult pentru Dumnezeu. Iar Dumnezeu în delectarea zdrobirii Fiului Său se delectează în mod final în reabilitarea Gloriei Sale. Unde noi am început și unde noi vom încheia. Voi puteți să vă faceți drum prin restul cărții, și prin restul problemelor singuri. Ceea ce am încercat noi să vedem este aceasta: Excelența unui suflet, Sufletul lui Dumnezeu în acest caz, este determinată sau arătată, de către obiectul iubirii sale. Obiectul plăcerii lui, pasiunii, satisfacerii. Și ne-am făcut drum prin plăcerea lui Dumnezeu în Fiul Său, și plăcerea lui Dumnezeu în afișarea gloriei Sale, prin plăcerea pe care o care Dumnezeu în tot ceea ce a făcut în istorie, plăcerea lui Dumnezeu în creație, plăcerea lui Dumnezeu în alegere, iar acum, plăcerea lui Dumnezeu în crucificarea Fiului Său. Iar în fiecare caz pe care l-am văzut, și pe care le-am mai fi văzut dacă am fi continuat, este că în final, în ce Dumnezeu își găsește plăcerea în toate aceste lucruri, este modul în care ele afișează Gloria Sa. Așadar Dumnezeu, crează lumea, pentru a ieși din bucuria Trinității, și creează ființele care dacă Îl acceptă vor intra în bucuria Stăpânului lor și participă în acțiunea de a-L glorifica pe El, bucurându-se de El pentru todeauna. Așadar da, El este cel mai excelent dintre toate ființele. Și am văzut-o prin lucrurile în care își găsește plăcerea. Și anume: în El însuși. Prin tot ceea ce face. Și prin tot ceea ce El a făcut.

    Tată, cu toate că am cercetat doar suprafața Cuvântului Tău, suntem mulțumitori, așa de mulțumitori, pentru că, ni Te-ai dăruit, prin Hristos. Nu ai venit doar spunând: Sunt Admirabil, priviți-Mă, dacă Mă placeți bine, dacă nu, nu, ai venit și ai murit pentru noi. Ai îndreptat atenția către cruce, ai trimis pe Duhul Sfânt pentru a ne deschide ochii, ca să putem vedea, valoarea ta infinită. Noi existăm pentru a ne bucura de Tine și pentru a Te glorifica, și dorim așa de mult acum, ca să facem aceasta. Așadar, vino, deschide-ne ochii ca să vedem excelența Ta supremă, iar astfel fie ca să ne alăturăm Ție, în a ne satisface în gloria Ta. Mă rog aceasta în Numele lui Isus. Amin!