Păstrează
Autor: Costache Ioanid
Album: Porumbite Albe
Categorie: Zidire spirituala
Păstrează ochii fără vină,
o clipă nu-i lăsa furaţi.
Plutind pe valul greu de tină,
stă nufărul ca o lumină.
Păstrează ochii fără vină,
mereu pentru Isus curaţi.
Păstrează pentru El urechea,
să n-o laşi pradă nimănui.
O şoaptă, cea dintâi, străvechea,
a smuls din Paradis perechea.
Păstrează pentru El urechea
sfinţită pentru glasul Lui.
Păstrează buzele curate,
potir de rugi şi de cântări.
Jertfind un trup mai sfânt ca toate
Isus ne vrea ca nestemate.
Păstrează buzele curate
să-L poţi primi cu sărutări.
Păstrează inima ascunsă,
să nu fii de săgeţi răpus.
Sub pavăza cea nepătrunsă,
sub stropi din coasta Lui străpunsă,
păstrează inima ascunsă
pentru Isus, pentru Isus!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/16643/pastreaza