Dumnezeu devine Mântuitor al neamului omenesc făcându-se pe Sine om. Această „umanizare” a lui Dumnezeu se face în Iisus Hristos, prin naşterea Sa din Fecioara Maria şi Sfântul Duh. Sfânta Maria devine astfel mama Logosului Întrupat, a Cuvântului care este Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos. Deoarece Hristos este salvarea omului, Maria reprezintă participarea omului în Hristos. De aceea toți cei care sunt în Hristos sunt și parte din Maria ca mamă a trupului omenesc a lui Hristos. În această taină a unirii hipostatice în Hristos a divinității și umanității, Maria a fost umbrită de harul divin și a fost aleasă ca o ființă aparte care să reprezinte partea de contribuţie a fiinţei umane la mântuire.

Fecioara Maria a răspuns chemării divine printr-un act de supunere, smerenie şi credință: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Acest răspuns de „amin” al Mariei reprezintă cea mai simplă și de bază rugăciune omnească: un pur și simplu „Da” la chemarea lui Dumnezeu. Pentru aceasta Maria însăşi primise binecuvântarea duhului sfânt prin rugăciunile, evlavia şi credinţa părinţilor săi, lăuntric și spiritual, ea însăşi răsărise şi crescuse ca floarea cea mai aleasă și pură din grădina creației. Fecioria ei a fost nu numai trupească dar și sufletească, noetică și spirituală. La plinirea vremii, la pogorârea Sfântului Duh în sfânt pântecele său, templul trupului, bucuria sufletului și lumina spiritului Fecioarei sunt într-o perfectă aliniere, corelație și armonie, sunt pregătite pentru marea minune dumnezeiască .

Puritatea sa, fecioria trupească și spirituală, credința, deschiderea sufletească spre Dumnezeu, toate aceste calități sunt necesare pentru a primi în taina revelația și harul divin, pentru a purta în pântece pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregătit-o de generații, din neam în neam, pentru a ajunge la această stare, condiție și sfințenie. Este cu neputinţă de închipuit că o astfel lucrare dumnezeiască de mântuire şi de regenerare a lumii putea avea loc într-un trup omenesc nesfinţit.

Fecioara Maria a fost desigur o ființă omenească, născută din părinți omenești pioși, cu frică și iubire de Dumnezeu, Ioachim și Ana. Maria a fost o ființă muritoare, dar a fost mama care s-a învrednicit să poarte în pântece pe copilul divin, Fiul lui Dumnezeu, Iisus. Chiar mamă fiindu-I, însă, de la Iisus, Mântuitorul lumii, avea Fecioara Maria însăşi nevoie să primească darul și binecuvântarea propriei sale mântuiri. Maria, noua Evă, este primul fruct al noii creații al cărui Domn și Împărat a fost, este și va fi Iisus.

Maria este un exemplu nu o excepție pentru toți cei care se nasc din nou și trăiesc în duh și adevăr. Astfel taina Fecioarei Maria este taina întregii Biserici. Fiindcă Biserica dă naștere la viața din nou în Duhul Sfânt, dă viață întru Hristos. Sfânta Maria este maica vieții sfințite și înnoite întru același Iisus pe care ea l-a purtat în pântece.

Şi răspunzând, îngerul i-a zis Fecioarei Maria:  „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” ...”Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”...”Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.”

Şi auzind acestea Sfânta Fecioară Maria îi înalță lui Dumnezeu un minunat imn de slavă și mulțumire: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.”

Dacă ar fi ca vreunul din noi să ajungă într-o zi un Mare Împărat și lumea întreagă ar fi a sa și ar vrea Împăratul să aducă pe lume un Fiu care să-l moștenească și să îi poarte numele și să aibă grijă de toți slujitorii Săi, dacă ar vrea ca Fiul său să aibă un suflet mare și frumos, să fie ascultător și să Îl iubească pe Împărat și lumea, desigur ar căuta acel Impărat în toate grădinile Sale de la munte până la mare, în grădinile suspendate ale Semiramidei, în văile fertile din arcul crescent al Canaanului unde curge laptele și mierea o Fecioară, floarea cea mai aleasă din gradina creației, și ar găsi-o tot pe Maria, fecioară nu doar cu trupul ci şi cu mintea, Stilla Maris, picătură din mare, maica precistă, plină de har.

Ca Mare Împărat, stăpân al lumilor văzute și nevăzute dacă i-ar sta în putință orice, o astfel de mamă ar alege pentru întruparea unicului său Fiu, Dumnezeu și om. „Daţi-mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii”, i-au cerut chiar sfintii Săi cu gura de aur. Prin puterea Duhului Sfânt ar umbri-o, pe îngerul Său slujitor Gavriil l-ar trimite cu vestea ca a ales-o din pântecele mamei sale Ana pentru neprihănita misiune de zămislire a Fiului Său, ca Ea va fi o nouă arcă, o nouă Evă, un nou chivot al legământului...Și Ea va zice iaraşi: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Iar Elisabeta, verișoara sa îi va zice „Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”. Iar neamurile în veac ar lăuda-o în cântări de slavă ca pe cea mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii”.

Mireasă nenuntită, „izvorul vieții și născătoarea de Dumnezeu”, lăcașul finit al infinitului, adăpost al Mielului celui Întrupat și Înviat, purtătoare a Cuvântului în trup și a sfânt Cuvântul lui Dumnezeu în inimă, fecioară cu trupul şi cu mintea, toate au fost pregătite ca la plinirea vremii, să răsară în lume floarea aleasă, Fecioara Maria, maica Fiului Împăratului împăraților, Cel atotputernic.

Copyright © 2017 Marin Mihalache