...există un indiciu extraordinar pe care ni-l dă Solomon, călăuzindu-ne în direcţia cea bună. 'Sub soare', spune el totul este 'goană după vânt'. Sub soare înseamnă o existenţă fără Dumnezeu, unde nu pătrunde nimic din afară - un sistem închis. Ce altceva poate să facă mass-media, dacă nu se experimentează noi senzaţii ale plăcerii, atunci când filozofia ei este născută sub soare? Ce altceva poate să facă educaţia seculară atunci când intelectul este abandonat într-un sistem închis?
Dar pentru creştin, Dumnezeu a vorbit. Teoria noastră a plăcerii nu s-a născut sub soare, ci vine de la Cel a cărui slavă, spune psalmistul 'se înalţă mai presus de ceruri' şi care L-a trimis pe Fiul Lui, a cărui viaţă constituie standardul a tot ceea ce este bun. El a vorbit despre o bucurie care se ridică deasupra a tot ceea ce poate oferi lumea de sub soare.
Încercând să răspundă la propria lui întrebare 'Nu există nicio doctrină a amuzării? Nu există nicio filozofie a divertismentului?' E. W. Boreham ne dă trei principii fundamentale care, consideră el, ne vor furniza înţelepciunea de care avem nevoie în mijlocul alegerilor noastre. Boreham ia primul principiu dintr-un pasaj foarte îndepărtat. Cadrul de referinţă este pregătirea lui Ghedeon pentru bătălia cu madianiţii. În Judecători 7 ni se vorbeşte despre iminenţa bătăliei. Israeliţii au adunat o armată de proporţii formidabile în dorinţa de a-şi asigura victoria dar Dumnezeu le întrerupe marşul cu o afirmaţie derutantă. El îi spune lui Ghedeon că armata este mare şi că trebuie să reducă drastic numărul ei. Când Ghedeon permite fricoşilor să se retragă, douăzeci şi două de mii de oameni (din cei treizeci şi două de mii) acceptă oferta şi pleacă. Dar Dumnezeu spune că încă sunt prea mulţi oameni. Acum, urmează momentul neaşteptat, după care Ghedeon rămâne doar cu trei sute de soldaţi. El a ordonat o pauză şi le-a permis oştenilor să bea dintr-un râu aflat în apropiere, iar felul în care aceştia au băut - fără ca ei să-şi dea seama! - a devenit criteriul de selecţie. Nu vom intra în diferenţele metodologice de ingerare a apei, ci vom reţine doar un adevăr foarte subtil care decurge de aici.
Nimic nu este rău în această pauză pentru apă! Rostul ei a fost să-i revigoreze pe soldaţi fără a-i face să uite de scopul prezenţei lor acolo şi fără să-i abată de la destinaţie. Orice plăcere care te revigorează fără să îţi diminueze capacităţile, fără să te distragă şi fără să te deturneze de la obiectivul tău este o plăcere legitimă. De aici, rezultă clar că există o condiţie fundamentală pentru definirea oricărei plăceri legitime, a oricărei libertăţi de care ne bucurăm, şi această condiţie este stabilirea unui scop al vieţii. Orice plăcere se bazează pe scopul existenţei noastre. Dacă am reuşi să înţelegem acest adevăr, de câte ore şi de câţi ani de suferinţă am fi cruţaţi? Dumnezeu nu a intenţionat ca noi să ne trăim o viaţă pe bază de ad hoc, tratând fiecare ocazie ca pe o alegere izolată. Viaţa nu trebuie văzută ca un platou cu delicatese pus înaintea noastră, de pe care putem alege ori respinge lucruri fără a sta prea mult pe gânduri şi fără nici un fel de consecinţe; ea trebuie definită mai întâi, şi pe baza acelei definiţii, va trebui să facem alegeri corecte care la rândul lor ne vor oferi delectare dar nu vor sfârşi prin a ne distruge. Filozofia de bază a vieţii noastre va trebui să fie punctul de referinţă între împlinire şi dezamăgire, între amuzament şi ruină.
Orice corporaţie îşi defineşte mai întâi obiectivul şi abia apoi stabileşte structura şi mijloacele prin care îşi va îndeplini obiectivul. Tot aşa, este necesar să ne fixăm scopul vieţii clar, înainte de a alege felul în care vom trăi.
Acesta a fost motivul pentru care filozoful danez Soren Kierkegaard a zis că a învăţat să definească viaţa privind înapoi şi să o trăiască privind înainte. Prin aceasta a vrut să spună că destinul pe care l-a ales a devenit călăuza lui în stabilirea direcţiei de urmat. El a pornit dinspre sfârşitul vieţii, punct în care a ales calea pe care trebuia să o urmeze în prezent. Aceasta este o modalitate legitimă de a începe orice călătorie.
Îmi amintesc că în copilărie, pe când locuiam în India am participat odată la un eveniment ciudat numit cursa înceată cu bicicleta. Obiectivul cursei era să nu te grăbeşti să porneşti imediat ce se aude pocnetul pistolului, dimpotrivă cât poţi mai târziu. De fapt, era preferabil chiar să nu porneşti dar picioarele nu trebuiau să atingă pământul. Cu alte cuvinte, obiectivul era să ajungi ultimul la linia de sosire. Unii erau foarte pricepuţi în a rămâne în echilibru staţionar încât distanţa cursei era doar de câţiva metri. Îmi imaginez un vizitator campion la ciclism în ţara lui spunându-şi 'Mi-ar plăcea să particip la această cursă şi să-i învăţ pe neştiutorii ăşia câte ceva...' Imaginaţi-vă uimirea lui când la pocnetul pistolului ar fi ţâşnit dintr-o dată şi ar fi ajuns primul la linia de sosire şi s-ar fi întors văzând că toţi ceilalţi sunt încă la linia de pornire, într-o întrecere în menţinerea echilibrului a bicicletei! Şi imaginaţi-vă şocul când ar descoperi că de fapt a ieşit pe ultimul loc!
E important să cunoşti obiectivul cursei sau al vieţii, ca să poţi juca după reguli şi să câştigi.
La aceasta s-a gândit şi S. Wesley când i-a răspuns fiului ei John, care îi ceruse o definiţie a păcatului. Nu uitaţi că ea avea nouăsprezece copii de aceea îşi alegea cuvintele cu multă grijă, ştiind că creşte o veritabilă comunitate în casa ei. Ea i-a spus
'Orice îţi slăbeşte judecata, îţi afectează sensibilitatea conştiinţei, îţi întunecă simţul percepţiei lui Dumnezeu sau îţi răpeşte entuziasmul pentru lucrurile spirituale; pe scurt, dacă ceva măreşte autoritatea şi puterea cărnii în detrimentul spiritului, acel lucru devine pentru tine un păcat, oricât de bun ar fi el în sine însuşi.'
Dacă principalul scop al vieţii este o intimitate mai mare cu Dumnezeu, câteodată va trebui să renunţăm chiar şi la bine în favoarea mai binelui!