Unde Doamne mă voi duce?
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Frământări
Categorie: Zidire spirituala
Doamne, Împărat al slavei, Fiul Omului Tu ești,
Ai luat chip de rob, Isuse, pe mine să mă slujești,
N-ai venit plin de mândrie, chiar dacă ești Dumnezeu,
Ci smerit, îngenuncheat-ai, ca să speli piciorul meu.
Tu ai fost cu renegații Prieten, bun sfătuitor,
Pentru Israel un Rege, pentru mine, Salvator.
Tu ești Dumnezeul care mântuiești ce e pierdut,
Ești Cel care dă viața, făr' sfârșit, făr' de-nceput.
Tu ești Cel trimis de Tatăl, coborât aicea jos,
Ca să chemi la pocăință pe tot omul păcătos.
Prin această ascultare de Părintele ceresc,
Proslăveşti măritu-I nume, Harul Său dumnezeiesc.
Ești Păstorul bun, Isuse,Ușa oilor Tu ești,
Pâinea vieții, Apa vie, drum spre zările cerești.
De eram evreu, o, Doamne, încă Te-așteptam să vii,
Sunt creștin și Îți dau slavă, că Te-nduri de ai Tăi fii.
Pâinea ce S-a frânt la cruce mi-a deschis un nou hotar,
Sângele ce-a curs de-asemeni, m-a spălat prin al Tău har.
N-am plecat când afirmat-ai, Isus, că ești Elohim,
Am crezut în profeție! Doamne, unde să fugim?
Unde să mă duc Isuse? Pentru mine ai venit,
Promisiunea Ta e sfântă, cât de mult Tu m-ai iubit!
Înțeles-am, nu o dată, că permite Dumnezeu,
Ca să trec prin încercare, ca să vadă cum sunt eu.
Sunt statornic în credință? Mă-ncred în Emanuel,
Sau cârtesc ca fariseii, lepădându-mă de El?
Dumnezeu e bun chiar dacă, în lume sunt mari nevoi,
"Nu te îndoi, ci crede, spune Domnul! Sunt cu voi!"
S-a-nmulțit fărădelegea, satan râde mulțumit,
C-a legat prin înșelare pe cel care-a ațipit,
Fără de veghere, iată, ne îndepărtăm de-Acel,
Ce ne lasă libertatea de-a alege: iad sau El!
Nu ne ține cu forțare, chiar de e Atotputernic,
Vrea să vadă pocăință și pe om cât mai cucernic.
Doamne, știu c-or fi necazuri, dar cu Tine, nu mă tem!
Nu vreau ca să plec Isuse, când mi-e greu, am să Te chem!
Mi-ai promis că-n orice vreme cu drag mă vei sprijini,
Tu ești Calea, Adevărul, ești rațiunea de-a trăi!
Unde Doamne mă voi duce dacă plec din fața Ta?
De nu-mi luminezi cărarea, sigur știu că voi cădea!
Căci nimic nu-i bun în carne, inima-i înșelătoare,
Dar când mă conduce Duhul, viața mea-i biruitoare!
N-am să plec de lângă Tine, Prieten, Domn și Împărat,
N-am să uit iubirea-Ți care, viață veșnică mi-a dat!
23/08/17, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/166655/unde-doamne-ma-voi-duce