Când am devenit mamă, mi s-a umplut inima de bucurie, dar în acelaşi timp şi de teamă. Gânduri negre au început să îmi umble prin minte: Cum o să îi porţi de grijă acestui copil? Nu eşti destul de bună. Dacă i se întâmplă ceva rău? Nu poţi avea grijă de el 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7? Ce-o să faci?
Am început să mă rog, cerându-I lui Dumnezeu să ia acele gânduri urâte şi, totodată, să îmi dea linişte. Ştiam că nu îmi puteam proteja copilul, aşa că L-am rugat pe Dumnezeu să-l ia în mâinile Sale pe acest bebeluş şi să trimită îngeri care să îl aibă în pază. Doi ani avea fiul meu Joseph când am simţit pentru prima oară, efectiv, prezenţa unui înger în casa mea.
Era o vară toridă în New York City. Am plecat la cumpărături, dar înainte să ies i-am spus soţului meu că geamul de la ieşirea de incendiu e deschis şi să supravegheze copilul, să nu se apropie de fereastră. Locuim la etajul cinci într-o clădire cu faţada de cărămidă şi, când se face cald, obişnuiesc să deschid geamul, dar întotdeauna supraveghez copilul să nu se apropie de el. Cum mergeam prin supermarket, parcă o voce din cap îmi spunea: Du-te înapoi acasă! De ce să mă duc acasă? mi-am zis în sinea mea. Nu am uitat nimic. Am cardul la mine şi nu am nevoie de altceva. Totuşi acea voce nu m-a lăsat în pace. Du-te înapoi acasă! M-a tot agasat şi a devenit atât de reală, încât m-am hotărât să mă întorc, deşi nu ştiam motivul.
Când am intrat în casă, nu l-am zărit nicăieri pe Joseph. Aproape că mi-a stat inima. Am ştiut pur şi simplu că era la geamul deschis. Am alergat în dormitor şi, bineînţeles, era la ieşirea de incendiu. Era pe punctul să cadă. Ştiam că, dacă spun ceva, o să se sperie şi o să cadă cu siguranţă. M-am apropiat încet şi l-am apucat de picioare, care erau deja în aer. L-am prins şi am strigat.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că Şi-a trimis îngerii să aibă grijă de Joseph. Nu am niciun dubiu că îngerii l-au ţinut până am ajuns acasă! Slavă Domnului că ne-a dat îngeri care să aibă grijă de copiii noştri! Ca mamă, nu pot fi cu copilul meu tot timpul şi să îl feresc de toate relele. Dar ştiu că are îngeri care îi poartă de grijă şi pot sta liniştită. Chiar acum există îngeri care locuiesc în casa mea.