Unul dintre evangheliştii cu literatură care lucrează în subordinea mea este Jonathan, un tânăr student căruia îi pasă foarte mult de lucrarea cu literatură. Când a venit în oraşul Villahermosa, Tabasco, a venit cu visul ca într-o zi să studieze la Universitatea Linda Vista. Fiind în oraş, el s-a devotat total prezentării cărţilor noastre de sănătate cadrelor medicale, ţintind în special doctorii.
Într-o zi, a mers la cabinetul unei doamne doctor, dar ea nu l-a primit imediat. Totuşi, după ce a intrat, Jonathan şi-a ţinut prezentarea, punând accent pe valoarea educaţională a cărţilor de sănătate şi atrăgându-i atenţia, de exemplu, spre tema obezităţii. Dar doamna doctor tot nu părea interesată. Totuşi ea şi-a exprimat o nevoie la nivel spiritual, iar Jonathan a condus discuţia în acea direcţie.
Îi cunoştea pe adventiştii de ziua a şaptea şi biserica lor. De fapt, ea a spus că i-a plăcut totul la acea biserică. Ştia chiar şi de darul lui Ellen White, ca profet. Jonathan a întrebat dacă citise vreuna din cărţile ei, iar ea a confirmat că citise, dar nu voia să mai vorbească despre profetesă. La plecare, Jonathan a avut convingerea că era oarecum atrasă de lucrarea lui Ellen White, aşa că în fiecare săptămână a mers să o viziteze, lăsându-i de fiecare dată câte un capitol din Patriarhi şi profeţi. Ea le primea, le citea şi îi mulţumea lui Jonathan, spunând că erau foarte frumoase, clare şi benefice. „Ele mă ajută să înţeleg Biblia mai bine”, a recunoscut doamna doctor.
Într-un sfârşit, Jonathan a ştiut că sosise clipa să îi spună sursa acelor capitole, aşa că atunci când s-a ivit momentul potrivit, a informat-o că materialele pe care le citise erau scrise de Ellen White. A fost foarte surprinsă. Apoi a cumpărat nerăbdătoare setul Conflictul veacurilor. Astăzi, acea doamnă studiază Biblia şi ne aşteptăm la un rezultat pozitiv, căci „avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare…, ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos” (2 Petru 1:19). Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tineri, precum Jonathan, şi pentru darul profeţiei.