Luându-te la întrecere cu caii
Autor: Nicetta Davis
Album: Devoțional și Cugetare
Categorie: Meditație

  Cu câțiva ani în urmă, jucam volei și lăsam impresia de atlet de weekend. Dând totul „pentru echipă” și în ciuda vârstei mele, am alunecat în încercarea de a prinde o minge, rupându-mi un cartilagiu și câteva ligamente la genunchiul drept. Nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că ar fi trebuit s-o las mai moale și să evit să fiu unul dintre eroii majori ai ligii. Ca fizioterapeut, cunoșteam importanța exercițiului și a recuperării, așa că am început fizioterapia cât de curând posibil. M-am reîntors la lucru câteva zile mai târziu, după rănire, exersând cu greutăți, înotând, mergând pe jos și rezumându-mi activitățile de rutină la viața de zi cu zi.

  Opt luni mai târziu, s-a întâmplat ceva interesant. Am încercat să sar într-un picior și dintr-o parte în alta, dar n-am putut. Deși îmi ziceam: „Sări”, rămâneam acolo, pe loc. Mușchii mei nu puteau produce tăria, tensiunea și forța necesară suficient de repede, ca să pot sări. Mi-am dat seama că nu-mi reabilitasem pe deplin genunchiul. Exercițiile mele mă pregătiseră pentru mers pe jos și pentru înot, dar nu pentru activități mai complexe, cum ar fi fost săritul.

  Doamne, arată-mi unde sunt slab și care e calea de a deveni puternic prin Tine.Această experiență m-a pus pe gânduri. Exercițiul nostru spiritual, de participare la serviciile divine, plătirea zecimii și acela de a fi vegetarieni, ne poate ajuta să fim creștini respectabili. Dar singure, acestea nu sunt suficiente, ca să ne pregătească pentru activități spirituale mai provocatoare și mai complexe, cum ar fi: să tăcem când suntem insultați, să spunem cuvinte amabile și de încurajare, în loc de critică și ură, să iubim necondiționat, să acceptăm pe cineva care poate să creadă altceva decât credem noi sau să reflectăm caracterul lui Hristos. Dacă exercițiile și recuperarea noastră spirituală nu ne pregătesc pentru activități spirituale, cum putem să ne luăm la întrecere cu „caii” și cu Iordanul care se revarsă peste maluri? Astăzi, de ce să nu te gândești la a te exersa mai bine fizic și spiritual și să te pregătești pentru orice fel de experiențe cu „cai” și/sau Iordan, ce vor putea veni pe calea ta.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/166905/luandu-te-la-intrecere-cu-caii