Binecuvântări din partea apei
Autor: Ouila Abraham
Album: Devoțional și Cugetare
Categorie: Meditație

  Isus este izvorul apei vii și, dacă bem din acel izvor în fiecare zi, El ne va împlini nevoile noastre spirituale. Nu cu mult timp în urmă, am avut o experiență care mi-a demonstrat importanța de a bea apă des dintr-un izvor de apă, în sens literal!

  M-am trezit într-o dimineață cu o durere severă în partea inferioară a abdomenului, care a persistat mai mult de o oră. Când durerea a devenit de nesuportat, am mers la spital, la urgență. Medicul m-a examinat și apoi a plecat fără să spună nimic. După un timp, am chemat o asistentă, ca să aflu ce se întâmpla. Ea mi-a spus că medicul încerca să-l scoată pe chirurg din sala de operație, ca să mă examineze și să-mi explice că s-ar putea să am nevoie de o intervenție chirurgicală.

  Gândul la operație mă speria. Când doctorul s-a întors, i-am spus că nu eram pregătită pentru operație și i-am cerut să mă externeze, pentru că mă simțeam mai bine. Deși era îngrijorat, mi-a completat biletul de ieșire și mi-a dat o rețetă cu pastile calmante. Mi-a spus că, dacă voi mai avea dureri, va trebui să mă întorc pentru o examinare completă și să fiu pregătită pentru operație.

  Am început să beau șase pahare de apă pe zi. La scurt timp după aceea, durerea mi-a dispărut treptat. Am continuat să beau șase pahare de apă zilnic și nu am mai avut probleme cu durerea de abdomen. Am fost norocoasă că tratamentul pentru problema mea era atât de simplu, din moment ce îmi dau seama că durerea abdominală persistentă poate indica probleme serioase, care, într-adevăr, au nevoie de intervenție chirurgicală.În ziua următoare, am fost la un specialist în remedii naturale, ca să mă consulte, și acesta a sugerat că problema mea s-ar putea să aibă de a face cu constipația, pentru că nu beam suficientă apă.

  Acest incident a fost o lecție importantă pentru mine. Așa cum avem nevoie să bem zilnic apă, ca să ne păstrăm sănătatea fizică, la fel trebuie să continuăm să bem zilnic apă din izvorul spiritual, ca să ne păstrăm sănătatea spirituală. Dacă cantitatea nu este suficientă, nu vom experimenta beneficiile spirituale depline, de care avem nevoie.

  Doamne, ajută-mă să beau șase-opt pahare de apă, zilnic, ca să-mi păstrez sănătos organismul și dă-mi să beau mereu din apa vieții Tale, ca să nu fiu însetat nici din punct de vedere spiritual.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/166912/binecuvantari-din-partea-apei