Tată din ceruri, dorim atât de mult ca, prin Duhul Sfânt, să fii Învățătorul nostru. De aceea ne deschidem viețile și cerem ca să Te apropii și să ne vorbești prin Cuvântul Tău. Fă-l puternic, fă-l pătrunzător, fă-l să prindă rădăcină în viețile noastre, astfel încât nu doar să ne uităm la El, apoi să plecăm și să uităm ceea ce am văzut. Fă-l transformator. Dorim să fim un popor nou, care e în continuă transformare, cu vieți care sunt aduse la o asemănare crescândă cu Domnul Isus. Și credem că o vei face prin Cuvântul Tău, prin rugăciune, prin post, prin celelalte discipline ale harului. Deci vino, arată-ne aceste lucruri, fii puternic și cu greutate în această sală, chiar acum, Te rog, prin Hristos, amin.

    Un mic gând, ca recapitulare, apoi câteva întrebări care mi-au fost înmânate. Focusul, aseară, după remarcile introductive, a fost pe felul cum avem comuniune cu Dumnezeu, cum avem părtășie cu El, cum experimentăm foame după Dumnezeu și suntem săturați de Dumnezeu prin Cuvânt. Focusul a fost pe Cuvânt. În această dimineață atenția se va îndrepta înspre rugăciune. Și în această dimineață, citirea mea devoțională, în trecerea mea prin Biblie, m-a adus la finalul psalmului 119. Și m-am gândit să comentez un lucru sau două. Psalmul 119 e cel mai lung capitol din Biblie și este o meditație amplă la Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, un mod foarte bun de a aplica focusul de-aseară, ar fi să citiți psalmul 119 și aș sugera ca pe parcursul vieții să citiți des din el și să-l citiți căutând diferite lucruri. Unul din lucrurile pe care eu le-am căutat în această dimineață... L-am terminat, citirea a fost doar din ultimele paragrafe, apoi am trecut prin el foarte rapid - am fugit prin el ținând o socoteală, și am numărat cel puțin 40 de versete unde psalmul este o rugăciune cerând lui Dumnezeu să facă ceva. Suntem familiarizați cu paragrafe ca și acesta: "Cum își poate ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!" Și așa mai departe.

    Când ajungi la versetul 25, chiar aici, priviți la câte cereri sunt aici. "Sufletul meu este lipit de țărână: înviorează-mă, după făgăduința Ta! Eu îmi istorisesc căile, și Tu mă asculți; învață-mă orânduirile Tale! Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate. Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă, după Cuvântul Tău! Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine..." Acestea sunt toate rugăciuni. Deci capitolul care are de-a face cel mai mult cu Cuvântul lui Dumnezeu (probabil împreună cu Psalmul 19), în Biblie, este saturat cu rugăciuni. Deci aceasta e tranziția în acest seminar. Ne mutăm de la focus pe Cuvânt la focus pe rugăciune. În Biblie acestea sunt îmbinate, așa, mai ales în Psalmul 119. Rugăciune, Cuvânt, Cuvânt, Cuvânt, Te rog ajută-mă, Te rog ajută-mă, Te rog ajută-mă, după Cuvânt, după Cuvânt, după Cuvânt. Așa că în viețile voastre n-ar trebui să fie nicio mare bifurcație între partea Cuvântului, a meditației din viața voastră și partea rugăciunii, cererii, mărturisirii din viața voastră, ci trebuie să fie împletite. Și acesta e felul cum a funcționat pentru mine de-a lungul anilor. Dacă încerc să le separ, nu face sens pentru mine. Din punct de vedere al experienței, nu funcționează: a avea un timp în Biblie, alt timp în rugăciune, nu merge. Poți avea accente sau focalizări, dar fiecare se întrepătrunde cu celelalte. E imposibil pentru mine să citesc Biblia fără să mă rog. Oricând văd ceva minunat, Îi spun Lui că e minunat. Dacă e o poruncă: "ajută-mă, nu cred că pot face asta." Dacă e avertizare: "Te rog protejează-mă." Întotdeauna se înalță din inima mea rugăciuni către El, pe măsură ce vine Cuvântul în ea. De asemenea în rugăciune, când îngenunchez să mă rog. Pentru cine să mă rog, ce să cer de la El, ce să spun - singurul ghid pe care-l am în mâini e Biblia. Dacă încerc să inventez, probabil voi ajunge să fiu foarte centrat în sine. Deci rugăciunea și Cuvântul sunt profund împletite.

    Apoi încă un lucru pe care vreau să vi-l arăt, căci eram la finalul psalmului 119 și ultimul verset din psalm, versetul 176. Priviți cum se termină acest psalm. Acest psalm are 176 de versete preamărind Cuvântul lui Dumnezeu, pledând la Dumnezeu să aplice Cuvântul psalmistului ca să-l trăiască, spunând că ne putem ține cărarea curată păzind-o prin Cuvântul Său. Cum ai încheia un astfel de psalm? Priviți la felul cum încheie. "Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale." E uimitor! Avem aici un psalmist care a petrecut 176 de versete preamărind puterea Cuvântului lui Dumnezeu, frumusețea Cuvântului lui Dumnezeu, strigând la Dumnezeu după ajutor, călăuzire și conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu și ultimul lucru pe care-l spune e, "rătăcesc." Apoi pledează: "caută pe robul Tău." Ajută-mă, Păstorule, am ieșit iarăși din țarc, sunt aici, sunt prins în desiș! Aici, Păstorule! Caută-mă. Caută-mă! Ascultă-mă! Ce mod de a încheia un psalm cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu! ..."căci nu uit poruncile poruncile Tale." Am călcat pe bec, dar nu m-am lepădat de ele. Nu vreau să spun că nu ești Dumnezeul meu, nu vreau să spun că eu calc în picioare Cuvântul Tău. Mă țin tare de poruncile Tale și îmi pare rău că sunt aici. Ai milă de mine, caută-mă și scapă-mă din acești spini și pune-mă din nou în țarc și fă, prin harul Tău, ca să nu rătăcesc iarăși. Găsesc acest lucru remarcabil. Întregul Vechi Testament e o mărturie cu privire la nevoia noastră de Mântuitor. Acesta e psalmul 119.

    Aș vrea să răspund la câteva din aceste întrebări, apoi vom continua de unde am rămas. O dorință de a avea comuniune în mod distinct cu fiecare persoană din Trinitate. Dar cum pot face aceasta fără a schimba pe singurul Triun Dumnezeu într-o colecție de trei dumnezei individuali, mai ales că mintea mea nu e prea bună la a face mai multe lucruri deodată? Nu vreau să creez impresia că acesta e singurul mod, sau modul principal în care îți poți face meditațiile, rugăciunile, a spune în mod conștient că trebuie să-I țin separați și să spun lucruri potrivite Tatălui, lucruri potrivite Fiului, lucruri potrivite Duhului și să începi să simți constrângere, că trebuie să-I tratezi pe fiecare cu respect distinct și niciodată să nu vorbești despre Dumnezeu... Nu vreau să spun asta. Lăsați Biblia să vă fie ghid aici. Biblia nu o face în felul acesta, nu-i așa? Biblia nu face aceste distincții grijulii, care... întotdeauna un cuvânt pentru Tatăl, un cuvânt pentru Fiul... Relaxați-vă și atunci când citiți Biblia, faceți ce face Biblia. Cred că, ceea ce trebuie... Ideea de aseară, cu John Owen și comuniunea cu Trinitatea, e că, experimentând biblic lucrarea fiecăruia pentru tine, fii mulțumitor în mod conștient fiecăruia pentru această lucrare. Dacă citești că Duhul Sfânt te va învăța în acel ceas ce trebuie să spui - aceasta a spus Domnul Isus, "să nu vă îngrijorați mai dinainte ce veți spune" despre El într-o mulțime, sau un grup mai mic, atunci când nu ești pregătit, încrede-te în El, Duhul Sfânt îți va da ce ai de spus. Când o face, fii mulțumitor Duhului, arată ceva afecțiune specială pentru lucrarea Duhului. Dacă ai spune în acel moment, "mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat," El nu se va supăra pe tine că ai zis "Dumnezeule" și nu "Duhule." Nu vreau să simțiți că trebuie să purtați o armură care nu vi se potrivește. Deci lăsați Biblia să vă fie ghid și citind-o și descoperind că a fost Isus Hristos, Fiul, care a murit pentru voi, să aveți o afecțiune specială pentru plata care a făcut-o Fiul, pentru faptul că L-a ascultat pe Tatăl și L-a ascultat până la moarte și încă moarte de cruce. Asta trebuie să cauzeze afecțiune pentru El, în felul în care El s-a relaționat cu Tatăl.

    Vedeți, e destul de simplu. Lăsați Biblia să vă fie ghid. Să nu vă simțiți, în vreun fel, închiși sau constrânși a avea lucrurile foarte precise de fiecare dată când deschideți gura. Ați ținut vreodată zile de post cu toată biserica la Bețlehem? Dacă da, ce sfaturi ați oferi din această experiență? Sărim un pic înainte aici cu postul, dar voi răspunde oricum, căci vom vorbi despre aceasta într-o oră-două. Am încercat. Cartea pe care am scris-o despre post și rugăciune a fost datorată experienței mele personale, fiind adânc mișcat de Bill Bright, conducătorul organizației Campus Crusade, care a fost într-o perioadă în care încuraja Biserica să ia în mod foarte serios postul. Am mers la un seminar pe care l-a ținut el și m-am dus acasă cu gândul să studiez mai mult acest subiect. Am făcut un studiu și am predicat 6-7 predici la noi cu privire la aceasta. În timpul acestor predici le-am cerut oamenilor să mi se alăture în post regulat și apoi am încheiat seria instituind, instituționalizând, postul din prima marți. Deci în prima marți a fiecărui luni am numit "postul din prima marți" și chemăm biserica la post pentru revenirea Domnului - veți vedea conecția dintre a 2-a venire și post mai târziu. Deci ca rămășiță a acelei serii pe care am predicat-o cu 10-15 ani în urmă, încă facem aceasta. Câți dintre noi fac lucrul acesta, n-am nicio idee. Știți, postul e felul de lucru în care trebuie să fii atent între a ști că o faci și a o face. Probabil că n-ar trebui să vă vorbesc prea mult despre tiparul meu, căci Domnul Isus a zis "să nu știe stânga ce face dreapta. Când postiți, spălați-vă fața și pieptănați-vă părul, ca nimeni să nu știe ce faceți în afară de Tatăl." Atunci veți ști dacă inima vă e bine. Dacă vorbiți în mod constant de felul cum postiți, nu e post, ci lăudăroșie. Nu am nicio idee cum sunt tiparele alor noștri cu privire la post. Cred că, dacă ești pastor, sau lider al școlii duminicale, sau lider de tineret, dai învățături cu privire la aceasta, o prezinți, din când în când anunți post cu toată biserica.

    Voi împărtăși ceva - atunci când conducerea bisericii noastre are timpul de rugăciune și planificare, sărim peste micul dejun. Aveam micul dejun de obicei de fiecare dată, ne plăcea micul dejun. Îmi place micul dejun, am avut o farfurie mare de cereale azi-dimineață. Ne place micul dejun, dar sărim peste el, trecem direct la închinare și rugăciune. Încercăm în mod intenționat să spunem "aceasta e foamea noastră după Tine, Doamne," exprimând-o prin adorare și rugăciune. Apoi mâncăm un prânz mare. Deci sunt diferite moduri în care puteți încerca să încorporați lucrul acesta. Soția mea și cu mine suntem la colegiu. Cum ne putem încuraja unul pe altul să flămânzim după Dumnezeu împreună, în mijlocul aglomerației vieții cotidiene? Mă bucur de bărbatul care a scris acest cartonaș, căci aceasta este parte din răspunsul meu. Răspunsul meu e că, în timp ce e foarte corect ca un bărbat și o femeie să se încurajeze unul pe altul în cadrul căsătoriei, e în mod suprem responsabilitatea bărbatului să impună ritmul, tonul și să încerce să conducă familia. Deoarece e bărbatul care pune această întrebare, aș spune să încercați să stabiliți un tipar al vieții devoționale. Poate n-aveți copii încă, dar și dacă sunt foarte mici, puteți totuși să faceți aceasta - gândiți-vă la un tipar prin care să citiți Biblia și să vă rugați împreună ca și cuplu. Dacă aveți copii, unul din cele mai bune lucruri pe care un soț îl poate face pentru soție e să asigure un timp pentru soție în care ea să fie singură cu Dumnezeu. Dacă are copii mici care se țin de ea, i-ai pe copii.

    Eu cu soția, când aveam concedii (e doar o ilustrație, nu poate toată viața să fie așa) - dar când aveam câte un concediu de 4 săptămâni, tiparul nostru timp de 10-15 ani a fost, având 4 copii mici, ca ea să aibă grijă de copii dimineața și eu aveam toată dimineața la dispoziție, stând într-o cameră, citind și scriind, făcând ceea ce-mi plăcea să fac. După-amiaza luam eu pe toți copiii și ea era complet liberă, putea să meargă la magazine și să facă tot ce voia toată după-amiaza. Apoi seara eram toți împreună, apoi mergeam la culcare și eram noi doi împreună. În felul acesta ne asiguram că fiecare din noi are timp liber de a sta în părtășie cu Dumnezeu sau să-l folosească așa cum voia. Apoi era timpul împreună pentru devoțiunea de familie. Cred că bărbatul trebuie să ia inițiativa să spună, "haideți să vedem dacă putem avea acest timp chiar după micul dejun, ar fi timpul potrivit. Chiar după micul dejun să citim Cuvântul împreună și apoi să ne rugăm împreună să dedicăm ziua Domnului. Apoi înainte de culcare să avem câteva minute împreună citind și rugându-ne împreună. Și poate chiar să vă faceți obiceiul să îngenuncheați lângă pat înainte de culcare seara. Mici lucruri de felul acesta și unii din voi poate aveți jumătate de oră împreună, alții o oră, alții 5 minute. Depinde unde sunteți și cum e viața voastră. Deci cred că răspunsul meu e că bărbatul care a scris aceasta și noi toți, bărbații, să luăm inițiativa de a face efortul să facem să se întâmple aceasta. Asta înseamnă să ascultăm și la soțiile noastre, căci s-ar putea ca ideea noastră să fie stupidă. "Chiar după micul dejun nu merge, datorită acestor 3 motive." "Bine, atunci când e mai bine?" "Cum ar fi să facem înainte?" "Ok, hai să facem înainte." Conducerea nu înseamnă infailibilitate. Conducerea nu înseamnă că ești infailibil, ci că ai inițiativă și asculți, corectezi. Soțiile cred că vor ca soții lor să facă ceva, să miște. "Lasă-mă să spun și eu ceva, dar pornește-ne." Asta cred că implică a conduce.

    Dacă a umbla în lumină înseamnă a umbla în har, așa cum ați zis, puteți să ne spuneți despre Evrei 12:15, "Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu." Cum putem să ne abatem de la harul lui Dumnezeu sau să nu primim har? Aceasta e o întrebare uriașă și voi da un răspuns scurt, care s-ar putea să nu fie adecvat, datorită faptului că problema e foarte mare. Cartea Evrei e o carte cu avertizări foarte serioase că o persoană poate avea un fel de început cu Dumnezeu dar totuși să nu fie mântuită. Și felul în care îți confirmi mântuirea este prin perseverență. De exemplu capitolul 3:14. De la versetul 13 - "îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: "Astăzi", pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început." Ne-am făcut părtași ai lui Hristos, chiar am devenit creștini, chiar avem Duhul Sfânt și suntem născuți din nou, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început. Deci un text care spune "luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu" înseamnă luați seama bine să perseverați până la sfârșit și să moșteniți tot ceea ce harul are pentru voi, ca nu cumva, oprindu-vă undeva de-a lungul drumului, părăsindu-L pe Dumnezeu, pe Hristos, părăsind  credința, să mărturisiți că n-ați fost niciodată mântuiți. Nu contrazice siguranța veșnică, nu contrazice perseverența sfinților, ci afirmă că un creștin adevărat perseverează. Din nou, nu în perfecțiune în viața aceasta, ci în ritmul pocăinței și împiedicării și ridicării din nou și pocăinței și a alergării mai departe și a creșterii. Dar perseverezi, nu devii apostat, nu te lepezi de ea, nu zici, "am terminat cu asta, la revedere."

    Un creștin adevărat nu face aceasta. 1 Ioan 2:19 - "Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri." Acest verset în mod clar ne învață siguranța veșnică, adică dacă ești dintre ai noștri, rămâi. Dacă nu ești, atunci pleci. S-ar putea să stai 10 ani, s-ar putea să fii diacon și să nu fii mântuit. Vine vremea când spui "sunt obosit să joc jocul ăsta, mă duc de-aici. Oricum nu cred în creștinismul ăsta, plec de-aici." Și te miri și spui, "ce-a fost asta? Toți acești ani a fost în biserică, ce a fost asta? A fost un joc." N-ar trebui să ne surprindă. Domnul Isus are de-a face cu farisei care erau experți în "biserică" dar nu erau mântuiți. Deci luați bine seama ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu. A primi harul înseamnă a experimenta harul acum în așa fel încât să arați, continuând în el, că îl ai într-adevăr și e al tău în mod real. Motivul pentru care e mântuit cineva e deoarece Dumnezeu ne-a mântuit și El ne ține.

    Avem 3 ore la dispoziție aici și voi încerca să discern unde sunt cele mai bune locuri pentru a lua scurte pauze,  astfel încât să pot primi întrebări iar voi să puteți merge la librărie sau să faceți ce trebuie să faceți. Am ajuns acum în schița noastră la secțiunea rugăciunii. Iată definiția rugăciunii din Catehismul de la Westminster. Rugăciunea este o oferire a dorințelor noastre către Dumnezeu, pentru lucruri după voia Lui, în Numele lui Hristos, cu mărturisirea păcatelor și recunoștință pentru îndurările Lui. Cu această ocazie aș spune ceva: nu cred că ajută să vorbești despre rugăciune ca Dumnezeu vorbindu-ți ție. "Sunt într-o rugăciune conversațională, Dumnezeu îmi vorbește și eu Îi vorbesc Lui." Asta se întâmplă - Dumnezeu ne vorbește prin Cuvânt și Îi vorbim și noi, dar atunci când El ne vorbește, aceasta nu e rugăciune. Rugăciunea e când îi oferim dorințele noastre pentru lucruri după voia Lui, în Numele lui Hristos, cu mărturisirea păcatelor și recunoștință pentru îndurările Lui. Rugăciunea e întotdeauna direcționată către Dumnezeu. Dumnezeu, când vine către noi, asta nu e numită rugăciune în Biblie. Deci aveți grijă cu limbajul vostru, păstrați realitatea și folosiți limbajul corect.

    A. Dumnezeu, și nu darurile Lui, este inima comuniunii cu Dumnezeu sau a rugăciunii corecte către Dumnezeu și a auzi de la Dumnezeu. Iată un pasaj important din Iacov: "De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați, și vă luptați; și nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre." Unul din motivele pentru care spune că tratăm pe alții atât de rău (ucidere, invidie, certuri) este pentru că poftele noastre sunt frustrate. Nu primim ceea ce vrem și oamenii nu ne dau ceea ce vrem, așa că ne mâniem pe ei, poate chiar îi ucidem, ne certăm cu ei, îi invidiem. Apoi spune că unul din motivele pentru care ești frustrat e că nu ceri de la Dumnezeu, ci ceri oamenilor. Apoi spune că unul din motivele pentru care ești frustrat e că ceri lui Dumnezeu, dar nu primești, pentru că ceri cu motive greșite, pentru a folosi aceasta pentru poftele tale. Ce vrea să zică aici? Iată versetele următoare: "Suflete preacurvare!" Acum pune cererile mele către Tatăl pentru anumite lucruri, în mod greșit, în categoria de a fi un suflet preacurvar. "Nu știți că prietenia lumii" - operez cu această imagine a adulterului; mă voi alipi și voi avea un amant din lume. Sunt o femeie acum și am un soț în Cer, dar vreau lumea să vină în pat cu mine. "Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?" - da, are sens nu-i așa? Mergi cu lumea și ai lumea ca amant, în loc ca Dumnezeu să fie iubitul tău, Dumnezeu ar fi gelos. Trebuie să fie. "Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș cu Dumnezeu." - cu bărbatul ei, Dumnezeu.

    "Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru sine." (Nu știu dacă aceasta ar trebui să fie cu S mare - în traducerea engleză). Ce zice acolo, e că soțul nostru ne vrea pentru sine - "fii a Mea, te-am făcut pentru Mine, M-am căsătorit cu tine, am plătit o zestre pentru tine, viața Fiului Meu, ești a Mea." Și imaginea aici, cu acest cuvânt "suflete preacurvare" este că "tu mergi după alt iubit și asta mă înfurie." Dar cum se relaționează aceasta la rugăciune? "Cereți și nu căpătați pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre." Adică, iată o imagine din mintea mea, pentru a face lucrurile mai clare. Ai dormitorul, la capătul coridorului, cu soțul tău. Te duci acolo, dar în loc să te urci în pat cu el, îi ceri 50 de dolari - aceasta e rugăciune - "ai 50 de dolari, dragă soțule, Dumnezeu?" Iar El spune "da". Tu iei acei $50 și te duci pe coridor și plătești pentru un prostituat, plătești pentru "paramour", pentru alt bărbat și te culci cu el, cu banii pe care i-ai primit de la soțul tău. Cred că aceasta se întâmplă în acest text. Vă rugați soțului vostru, precurvarelor. De ce spune "suflete preacurvare" chiar după ce zice "cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre?" Suflete preacurvare! În mod evident, rugăciunea pentru ceva de la Dumnezeu și apoi a merge și a folosi aceasta nu pentru a te satisface cu Dumnezeu, ci pentru a te satisface cu lumea, Dumnezeu se uită la aceasta și spune, "Nu pentru asta e rugăciunea. Nu pentru asta M-am căsătorit cu tine. Nu pentru asta am promis să Mă îngrijesc de toate nevoile tale, ca tu să iei tot ce-ți dau și să mergi cu amanți."

    Deci ideea pe care încerc s-o comunic aici prin faptul că Dumnezeu, nu darurile Lui, este inima comuniunii, e că rugăciunea, în Iacov 4, este într-adevăr pentru a ne ajuta să fim satisfăcuți, ca să nu ne urâm, să nu ne certăm, să nu ne omorâm unii pe alții, ci să avem o mulțumire adâncă, dulce, în sufletele noastre. Aceasta o căpătăm mergând la Tatăl nostru și spunându-I nevoia inimii noastre, având nevoia inimii noastre satisfăcută, astfel încât El să fie totul pentru noi. Apoi suntem într-o poziție să mergem și să folosim lumea în mod corect. Nu cred că Dumnezeu a creat lumea naturală, cu toate plăcerile ei, plăceri de mâncare, plăceri de văzut, plăceri de auzit, plăceri de mirosit, plăceri de atins, plăceri în abundență în lumea aceasta, nu a creat toate acestea pentru a ne ispiti la idolatrie. Ne ispitește la idolatrie, sau a deveni prieteni cu lumea în loc de Dumnezeu ca prieten atotsatisfăcător. El le-a făcut pentru a le folosi în mod corect, cu recunoștință pentru soțul, Tatăl nostru, ca să-L onorăm pe El, sau să ne descopere mai mult din El. Deci lecția de-aici din Iacov 4, este că, cred, inima rugăciunii ar trebui să fie, "Tată, Tu Te-ai oferit să-mi asculți glasul, ca atunci când cer orice lucru, să Te facă pe Tine mai proeminent în viața mea, să Te facă pe Tine mai satisfăcător în viața mea."

    V-ați întrebat vreodată de ce rugăciunea "Tatăl nostru" începe în felul cum începe? Prima rugăciune - "învață-ne să ne rugăm, Doamne." Prima rugăciune. "Sfințească-Se" - respectat, reverențiat, prețuit, pus deoparte ca și ceva unic de prețios și valoros - "Numele Tău" în viața mea și în lume. Prima rugăciune pe care ar trebui să te rogi este "Doamne, fă Numele Tău suprem de important, valoros și satisfăcător pentru sufletul meu." Aceasta e prima rugăciune - apoi toate celelalte rugăciuni sunt subordonate acesteia. Rugăciunea Tatăl nostru e structurată, într-un fel, cu 3, apoi celelalte, dar de fapt una și apoi restul. Cele 3 sunt: "sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta" - toate acestea sunt îndreptate către Dumnezeu - Numele Tău sfințit, Împărăția Ta venind, voia Ta făcută, și de aceea am nevoie de pâine, de iertare și de protecție de diavolul. Dar de fapt e una: inima mea e făcută să sfințească Numele Tău și atunci când domnești ca Împărat, acesta e efectul pe care-l are, să-mi facă inima să sfințească Numele Tău, iar atunci când se face voia Ta, acesta e efectul pe care-l are, să-mi facă inima să sfințească Numele Tău. Deci numărul 1, mai presus de toate, ca o boltă, motivul pentru Univers, e ca Numele lui Dumnezeu să fie sfințit în poporul Său și trebuie să ne rugăm aceasta în fiecare zi. Roagă-te în fiecare zi, "sfințească-Se Numele Tău." Asta a lipsit aici, la acești oameni, din Iacov 4:1. Ei cereau, dar nu primeau, pentru că nu erau satisfăcuți în sufletele lor, rămâneau la fel de nefericiți, pentru că-L foloseau pe Dumnezeu, transformându-L pe Dumnezeu într-un soț înșelat (în engl. "cuckold"), un bărbat care este înșelat de soția Lui. N-ai vrea să-L transformi pe Dumnezeu într-un soț înșelat prin felul în care te rogi, ci El să fie centrul rugăciunii tale. Deci Dumnezeu, și nu darurile Lui, este inima comuniunii. Nu înseamnă că nu te poți ruga pentru lucruri, dar te rogi pentru lucruri de dragul lui Dumnezeu.

    B.      Cum să ne exprimăm dorințele după Dumnezeu Însuși în rugăciune. Iată câteva exemple despre cum să facem ceea ce tocmai am spus că e inima problemei. Psalmul 73:23-26 - "Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire." Cred că ați face bine să memorizați versetele 25 și 26. Le-am memorizat cu ani în urmă. Îmi aduc aminte, la începutul slujirii mele, Psalmul 42 era unul și acest verset a fost altul, mă rugam aceste lucruri în mod repetat. "Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire." Și când te rogi aceasta știi că nu e complet adevărat.

    Motivul pentru care Biblia ne dă aceste standarde și declarații înalte și mărețe nu e pentru că am ajuns acolo, ci pentru că, atunci când le învățăm și le spunem, în timp ce le spunem ne mărturisim slăbiciunea, cât de inadecvați suntem și dorim, tânjim după o experiență mai deplină a lucrurilor pe care le spunem. Folosiți Biblia în acest fel. Când Biblia pare a fi dincolo de voi, învățați aceste părți, memorizați aceste părți, apoi într-o atitudine de mărturisire, smerenie, șoptind lui Dumnezeu insuficiența voastră, creșteți în ele. Dumnezeu vă va da vremuri în care veți gusta în mod profund "lucrul acesta e adevărat, chiar acum este adevărat." Și știți unde devine cel mai real? În sala de așteptare, în timp ce soția sau copilul sunt la operație, când s-ar putea să-i pierdeți. Și spui, "Dumnezeu e tăria mea și partea mea de moștenire. Dac-o pierd, Tu ești partea mea de moștenire. Nu vreau s-o pierd. Am fost o singură dată în această situație cu soția mea și a fost bine pentru un pastor să stea acolo, ca să rezoneze cu alții în aceeași situație. Nu vrei s-o pierzi, dar Duhul Sfânt vine și-ți șoptește "voi fi de-ajuns, Eu voi fi destul." Și poți spune aceste cuvinte și există un sens adânc de autenticitate în acel moment, "da."

    Când spui, "Dumnezeu e partea mea de moștenire, nu doresc nimic altceva decât pe Tine," și ești înconjurat de 1000 de lucruri bune, fără ca ceva rău să se întâmple, poate că o spun din inimă, poate că nu, căci am atâtea lucruri în favoarea mea chiar acum. Dar când ți-ai pierdut slujba și uraganul tocmai ți-a spulberat toată mobila și nu-ți poți găsi copilul, căci a fost luat de ape, dacă spui aceasta și Duhul Sfânt îți dă harul s-o crezi, ar însemna ceva uimitor și profund. Psalmul 63:1,2 - "Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă. Așa Te privesc eu în locașul cel sfânt, ca să-ți văd puterea și slava." Dacă nu ești o persoană emoțională, ești o persoană destul de pragmatică, unul care face lucruri, fără a vorbi prea mult despre sentimentele tale, tatăl tău a fost așa, tu ești așa, unul din cele mai mari lucruri pe care le poți face pentru a nu fi limitat și constrâns inutil, e să memorezi câteva pasaje care au acest fel de limbaj, care îți e foarte străin. Tu nu vorbești în felul acesta. Ei bine, memorizează-l și vorbește în felul acesta ție însuți. Dacă-ți vorbești așa destul de des, s-ar putea să devii o persoană mai profundă. Repertoriul vieții tale afective s-ar extinde și ghici ce? Oamenilor din jurul tău le va place aceasta. Soției îi va place, soțului îi va place.

    Câteodată noi ne băgăm într-un tipar și trăim așa pentru restul vieții. "Eu sunt așa, știi? Tatăl meu a fost așa, bunicul meu a fost așa, așa suntem noi." E adevărat, există limite pe care genele ni le pun, e adevărat. Dar probabil că nu atât de multe cât crezi. Și unul din modurile prin care poți, atât vertical către Dumnezeu, cât și afectiv către alții, să-ți lărgești limbajul și capacitățile inimii tale, e să memorizezi "îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă. Așa Te privesc eu în locașul cel sfânt, ca să-ți văd puterea și slava." Deci, limbaj de sete, de tânjire, de flămânzire. Psalm 90:14 - "Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli."

    Nu cred că am inclus undeva în acest set de diapozitive, acronimul meu IOUS, așa că vi-l voi prezenta acum IOUS este... am spus aseară că John Newton folosește mici... cum le spune?... care a fost cuvântul pe care l-a folosit? Spuneți-l iarăși. Artificii... Da, așa e. Și eu o fac. Eu folosesc acronime - APTAT, ANTHEM, IOUS. Acesta e IOUS al meu. Pentru că limitele creierului meu... Nu știu de ce, dar uneori, dacă n-am un pic de ajutor, ajutor artificial, parcă mă blochez. E nebunesc. Sunt pastor, lucrez de mult timp, știu Biblia, dar câteodată mă blochez. Bâjbâi după ceva pentru partea următoare de rugăciune, dar ești blocat. Cred că în parte e un atac demonic - săgeți de blocare sunt trase spre sufletul meu de către diavol, dar e și propria mea fire căzută. Orice ar fi, am nevoie să pot birui, așa că am aceste mici lucruri depozitate acolo în creierul meu.
    · I este "Incline my heart..." (Pleacă-mi inima) spre învățăturile Tale, din Ps. 119:36. "Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale" - și mă rog, "Doamne, nu simt că sunt pe deplin conectat sau doritor de Biblie în această dimineață precum ar trebui să fiu, dar Te rog să-mi pleci inima, s-o iei și s-o împingi, s-o înclini, nu spre Internet, nu spre micul dejun, ci spre Biblie."
    · O - "Open my eyes..." - Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate - Ps. 119, cred versetul 18. "Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale." Deci, dacă-mi pleci inima spre Cuvânt, poți Te rog să-mi deschizi ochii ca să nu văd doar litere pe o pagină, ci să văd lucruri minunate, să văd minuni acolo.
    · U - "Unite my heart..." - Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău. Ps. 86:11. "Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău" adică "Te rog să iei toată fragmentarea inimii mele, o parte se duce după îngrijorări cu privire la unul din fii, parte cu lucruri privitoare la biserică, parte cu îngrijorări financiare, altă parte aici, și toată inima e împărțită în toate direcțiile. Poți Te rog să-mi unifici inima, s-o faci să se teamă de Numele Tău, ca să nu fiu o persoană împărțită."
    · Iar S e chiar aici - "Satisfy us in the morning..." - Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta. Deci cere-I Domnului, "Satură-mă dimineața. Citesc Cuvântul Tău, caut revelații ale Tale care să mă sature, prin care Duhul să comunice cu mine și Te rog ca aceasta să-mi sature sufletul." Câteodată oameni vin la mine în situații de consiliere și-mi spun că nimic nu funcționează, că Biblia nu face diferență în viața lor. Și întreb mai devreme sau mai târziu, probabil că mai devreme, "Îi ceri sincer lui Dumnezeu, citind Biblia, ca El să te sature?" Și de multe ori răspunsul este, "Nu." S-au dat bătuți înainte chiar de a cere lui Dumnezeu să facă ceea ce ei simt că nu se poate. Cu alte cuvinte, mergând la Biblie și simțind că nu se întâmplă nimic, nu e satisfacție, nu e unitate, nu e minune, ei spun, "Ei bine, cred că nu sunt acel tip de persoană, sau poate nu sunt mântuit," și se opresc acolo.

    Vă îndemn, rugați-vă aceste 4 lucruri. Acestea sunt strigăte ale psalmiștilor. Un psalmist are nevoie să-i fie plecată inima spre Cuvânt. Un psalmist are nevoie să-i fie deschiși ochii către lucrurile minunate. Un psalmist are nevoie să-i fie inima unificată. Un psalmist are nevoie să fie mișcat de la insatisfație la satisfacție în Dumnezeu. E încurajator că psalmiștii au trebuit să se roage așa. Și dacă ei au trebuit să se roage așa, cu cât mai mult noi!

    C. Comuniune cu Dumnezeu repetând Cuvântul Său în rugăciune Repetând Cuvântul Lui în rugăciune - acesta e noul focus la partea C. Deci când te rogi, roagă-te Cuvântul, repetă-l, sau citează-l.

    Iată un exemplu. Biserica s-a adunat împreună în Fapte 4, "și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu, și au zis: (iar părțile cu litere mari sunt citate din Vechiul Testament) - "Stăpâne, Doamne, care AI FăCUT CERUL, PăMÂNTUL, MAREA ȘI TOT CE ESTE ÎN ELE! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:" - și citează psalmul 2 - "PENTRU CE SE ÎNTĂRÂTĂ NEAMURILE, ȘI PENTRU CE CUGETĂ NOROADELE LUCRURI DEȘERTE? ÎMPĂRAȚII PăMÂNTULUI S-AU RĂSCULAT, ȘI DOMNITORII S-AU UNIT ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI ÎMPOTRIVA UNSULUI SĂU." În adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta" - acum vor aplica, în această rugăciune, ceea ce au citat din psalmul 2 - "împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău." Deci acesta e un exemplu al faptului că atunci când te rogi, să torni Biblie în rugăciunile tale. Îmi place să mă rog cu cei de la Bețlehem - mulți din voi ați învățat aceasta de-a lungul anilor. Merg la... cel puțin 4 întâlniri de rugăciune pe săptămână - marți și vineri dimineața, sâmbătă seara înainte de serviciu, duminică dimineața înainte de serviciu și cred că mai e una cândva, dar nu-mi aduc aminte. Ce-mi place la aceste întâlniri de rugăciune, unde participă de la 6 la 20 de persoane, e că oamenii se roagă Biblia. Se roagă Biblia. Aproape că nu există rugăciune care să nu aibă vreun ecou al Bibliei în ea. Și e ceva foarte puternic și foarte revigorant să fii în mijlocul oamenilor care se roagă Cuvântul lui Dumnezeu. Vei "termina benzina" aproape sigur după un minut sau două de a încerca să te rogi fără Scripturi. Va începe să sune repetitiv, nu vei ști ce să te rogi în continuare, vei cădea într-o rutină.

    Aș vrea să spun ceva aici despre rutină și spontaneitate. În reacție împotriva formelor, în favoarea spontaneității, în mod regulat oamenii spontani cad în rutina formelor. În numele spontaneității ei cred că, rezistând unui text sau verset memorizat și rugându-se ceea ce simt să se roage, fiind creativ de spontani, totuși auzi același lucru în mod repetat. Nu e creativ, nu e spontan, ci e o rutină. E ceea ce fac oamenii. Am crescut într-o biserică în care n-am mai vrut să aud rugăciunea de la Cina Domnului, sau rugăciunea de la amvon. Toate erau, "Doamne, Îți mulțumim pentru privilegiule de a fi aici în această dimineață, Te rugăm să ne conduci, să ne ghidezi și să ne călăuzești, Te rugăm să binecuvintezi acest serviciu în continuare. În Numele Domnului Isus, amin." Tot timpul. E, bla... Citește o rugăciune, citește-o, zi ceva diferit! Și toată aceasta în numele... "o, noi suntem baptiști, noi nu citim rugăciuni, noi nu facem nimic formal." Dar asta e ceva pur formal. Se numește o rutină. Deci să nu credeți... (e la fel cu ceea ce am spus aseară despre legalism) să nu credeți că rezistând ajutorului în a vă formula rugăciunile în mod special din Biblie, că veți ajunge să fiți într-o stare minunată, liberă, spontană, autentică de expresivitate. Nu o veți face. Veți începe să spuneți același lucru din nou și din nou și din nou, la masă, la timpul de părtășie veți începe fiecare rugăciune, "Îți mulțumesc Doamne pentru binecuvântările Tale și Te rog să binecuvântezi..., bla, bla, bla..." Gândiți-vă, "Doamne..." Voi spune aici că Dumnezeu ne-a dat o Carte mare, care e creativă, bogată, adâncă, lată, înaltă, glorioasă și dacă o veți incorpora în creierul și inima voastră și o veți lăsa să se reverse în rugăciunile voastre, veți fi scutiți de multă rutinare. Și copiii voștri aud rutina imediat și discern dacă mama și tata umblă într-o comuniune vie cu Dumnezeu, hrănindu-și inima cu hrană nouă în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu, care-și găsește drumul înafară prin felul cum își exprimă dorințele pentru copii, pentru casă, pentru Dumnezeu, pentru Biserică. Vor ști. Deci Cuvântul e un dar prețios pentru a ne forma rugăciunile.

    D. Comuniune cu Dumnezeu căutând ajutor de la El ca să-L auzim vorbind în Cuvântul Său. Câutând ajutor de la El pentru a-L auzi vorbind. Poate că m-am grăbit un pic cu IOUS al meu, dar iată ce vreau să spun. Ps. 119:36 - "Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale și nu spre câștig." Adică, ajută-mă să Te aud vorbind, ajută-mă. Ps. 119:18 - "Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!" Ps. 86:11 - "Învață-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău." Ps. 119:169 - "Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduința Ta." Deci, dă-mi pricepere. Toate aceste texte, doar pentru a spune că în comuniune cu Dumnezeu, citind Biblia, nu doar ne rugăm Biblia, ci Îi cerem o înțelegere a Bibliei, ca ea să aibă un efect potrivit asupra noastră, ca să o vedem și s-o înțelegem. Deci rugăciunea e încorporată. E. Comuniune cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatului. Dacă te cunoști pe tine însuți, cu greu vei putea vreodată să vii înaintea lui Dumnezeu vreodată fără vreun element de a cere iertare sau de mărturisire, căci tu știi, și toți știm cât de mult greșim. Și ne îndulcește experiența harului cumpărat cu sângele lui Isus și ne face mai reali cu Dumnezeu.

    Ps. 32:1-6 - "Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!" - avem nevoie de această fericire - "Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie!" - felul de viclenie care spune, "nu voi lăsa ca nimeni să-mi știe păcatul. Îl voi spune lui Dumnezeu, dar nu voi face mare caz." - "Câtă vreme am tăcut," - aici e o persoană care a încercat să facă asta - Câtă vreme am tăcut cu privire la păcat, "mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate." "Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea;" - o, binecuvântată mână grea a vinovăției! - "mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii." Comuniunea cu Dumnezeu e blocată de păcatul nemărturisit. Iată aici o persoană care tace cu privire la păcatul ei, tăcere față Dumnezeu în mod special. Și ce se întâmplă e că are un efect oribil din punct de vedere fizic. Ai gustat și tu asta. Crează insomnie, anxietate, neliniște, ulcere, sindromuri psihologice de tot felul, atunci când păcatele sunt ascunse. Gemete. Deci trupul se usucă, gemete, mână grea asupra noastră. Dumnezeu, în mila Lui, nu ne lasă să înflorim. Vitalitatea se scurge, ca și căldura febrilă a verii.

    A fost o vreme când unul dintre cei din personalul bisericii noastre trăia în imoralitate, acum 20 de ani. Și a fost un timp oribil. Au trecut aproximativ 6 săptămâni între timpul când a început să apară evidența păcatului și dovada că evidența era adevărată. Aceste săptămâni au fost unul dintre cele mai rele timpuri din viața mea, căci eu am fost cel ce am descoperit evidența. Am crezut că am găsit-o și am știut ce însemna, dar sute de oameni nu erau de acord cu mine și de aceea au crezut că aduceam acuzații greșite. A fost un timp oribil. Și am primit un telefon la 10.30 într-o noapte de la această persoană care credeam că trăia în imoralitate, dar nu puteam dovedi, însă credeam aceasta. Aveam evidență, dar nu puteam dovedi. Această persoană m-a sunat și mi-a zis, "Trebuie să mă întâlnesc cu tine la biserică acum." "Voi veni. Pot aduce câțiva prezbiteri?" "Da, poți." Am adus 6 prezbiteri cu mine, cam la ora 11 noaptea, la biserică. Și am stat împreună și el a citat acest psalm. "Nu mai pot," a zis el. "Nu pot, nu pot să mai rezist la felul cum mi se usucă trupul." Și arăta teribil. "Nu mai pot rezista gemetelor, nu mai pot rezista mâinii grele asupra mea, nu mai pot rezista felului cum mi se usucă vlaga, nu mai pot rezista febrei." A mărturisit totul. Era mai rău decât a crezut cineva. A fost cea mai vie portretizare a acestui psalm pe care am văzut-o vreodată. S-ar putea să nu fie atât de rău pentru tine, de exemplu a-ți ascunde adulterul, dar s-ar putea să fie ceva mai simplu - ceva nu e bine la lucru și ascunzi, sau ceva ce ascunzi de soția ta, un lucru pe care ar trebui să-l știe, un anumit lucru - și în timp ce se întâmplă aceasta, comuniunea cu Dumnezeu e întreruptă, e imposibilă. Și cât e de binecuvântat, de ferice, să mărturisești. Dumnezeu are ceva pregătit, El nu te va izgoni afară, nu va face aceasta. Aceasta e gloria crucii, nu-i așa? Dacă n-am avea vești bune, ai putea continua să te usuci în nefericire, căci dacă mărturisești te vom lovi, oricum și viața ar fi și mai rea. Dar nu acesta e felul cum Dumnezeu a pregătit lucrurile. Dacă-ți mărturisești păcatele și te încrezi în El, atunci fărădelegea e iertată, păcatul e acoperit și nu se va ține în seamă vinovăția. "Nu ți-o voi pune în seamă, nu voi număra acest adulter în socoteala ta." S-ar putea să aibă consecințe umane care s-ar putea să dureze mult timp să fie rectificate, cu soția sau Biserica. "Nu pot continua ca mai înainte, nu-i mare problemă." Ba da, este o problemă mare. Ai distrus încrederea, ceva ce nu poate fi refăcut într-o noapte, ci durează ani a reface încrederea. Dar iertarea poate avea loc imediat. Și are loc.

    Deci comuniunea cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatului înseamnă a păstra canalele deschise și libere, prin a fi absolut deschis cu Dumnezeu despre tot ce simți și faci. E nebunie să nu-I spui, oricum, căci El știe. E insanitate și să nu spui oamenilor împotriva cărora păcătuiești, din cauza a toate aceste consecințe de aici. "Atunci ți-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: "Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Și Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea, orice om evlavios să se roage ție la vreme potrivită! Și chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc." Deci asta s-a întâmplat în acea noapte - a fost o recunoaștere a păcatului, fărădelegea n-a mai fost ascunsă, au fost mărturisite fărădelegile, care au fost multe, și s-a primit iertare. Și spre marea mea delectare, pot să spun acum, după 20 de ani, ambele căsătorii ale celor 2 implicați au supraviețuit și acum 1 an, nu cu prea mult timp în urmă, am avut un prânz împreună cu acea persoană, ca să fiu sigur că între noi... Îl vom întâlni pe Domnul împreună, vom învia împreună pentru a-L întâlni pe Domnul, ne vom uita unul în ochii celuilalt în timp ce înviem la Înviere; cum ne vom simți cu privire la felul cum am rezolvat problema aceasta și cum am încheiat-o?

    Aș vrea să mai spun ceva cu privire la aceasta, căci s-ar putea să fii în această situație. Nu doar că s-a întâmplat aceasta, dar mă simt foarte bine - dacă nu l-aș mai vedea vreodată, dacă am muri, mă simt liniștit cu privire la cum s-au petrecut lucrurile. Dar am fost telefonat de la un profesor de la Bețel (acum e la Domnul) dar am vorbit o vreme - nu voi spune cine e, căci unii s-ar putea să știți, dar a fost cu mult timp în urmă, acum aproximativ 33 de ani. Era un tip vivace, îmi plăcea mult de el. Era... tot timpul întorcea limba în moduri comice, introducea câteodată lucruri care ofensau pe unii... Eu n-am fost ofensat niciodată de asta, dar pe mulți îi enerva, așa că într-un fel îmi plăcea... El m-a sunat din Arizona, cred, sau din New Mexico. Ieșise la pensie de câțiva ani și a zis: "John, poate ai auzit că am avut un atac de cord acum câteva luni." Am zis, "Da, am auzit. Ce mai faci?" "Sunt ok, dar mi-au zis că sunt ca o bombă gata să explodeze și vreau să-i sun pe toți ca să fiu sigur că nu e nimic rău între noi." Trecea prin lista lui, cu toți colegii lui, zicând, "Te-am călcat pe bătătură în vreun fel și trebuie să-mi cer iertare acum?" M-am uitat la telefon și mi-am zis, "O, e bine." Nu toți au șansa să facă aceasta, știți? Nu oricine are un atac de cord dulce. Hei, timpul tău e cam aici, poate vrei să dai câteva telefoane. Nu-i așa? Căci nu vrei să te întâlnești cu toți acești oameni în ziua judecății sau la Înviere și să nu fi făcut nimic pentru a repara relațiile. Doar vei pleca capul de rușine... Deci comuniunea cu Dumnezeu prin mărturisire include mărturisirea și față de oameni, acolo unde e necesar.

    · Ce ați sfătui pe cineva care a comis adulter acum 25 de ani, o persoană care a cunoscut iertarea lui Dumnezeu, a experimentat trezire spirituală, are o umblare mai apropiată cu Dumnezeu, dar soțul sau soția acelei persoane nu știe? Căsătoria este în stare bună astăzi.
    Uau... un secret de 25 de ani, e uimitor. Nu pot... Modul meu automat între un soț și o soție este onestitatea. E foarte greu pentru mine să consiliez ignorarea continuă a unui lucru atât de adânc. Ar cauza o durere foarte mare și vremea ajustării ar dura un timp destul de lung, dar eu înclin în direcția aceasta. Încerc să mi-o imaginez pe soție și pe mine - acum 25 de ani ar fi pe la sfârșitul anilor '80 și acum am 66 de ani, am fi avut mai mult de 10 ani împreună. Va ști mai devreme sau mai târziu, fie la înviere, fie altă dată. Felul cum privesc viața care va veni este ca o continuare importantă a acestei vieți și cu cât mai multe lucruri am rezolvat aici, cu atât mai bine. Cred că aș vorbi cu cea mai înțeleaptă, spirituală femeie pe care o cunoști. E bărbatul sau femeia aici? O, nu spune... Nu pot spune dacă e soțul sau soția despre care e vorba. Deci când spun asta, dacă ești soțul care a comis adulter acum 25 de ani și contemplezi a-i spune despre ce-ai făcut acum 25 de ani, mergi la cea mai înțeleaptă și spirituală femeie pe care-o știi și întreab-o cum să faci asta. Și dacă ești femeia care ai făcut-o, mergi la cel mai înțelept și spiritual bărbat pe care-l știi și întreabă-l, "Dacă ai fi soțul meu, cum ai vrea să fac lucrul acesta?" Acesta ar fi sfatul meu.

    · Unde e echilibrul între a-ți cinsti tatăl și mama, și a face ceea ce simți că Dumnezeu a plănuit pentru tine fără a arăta lipsă de respect?
    O diferență uriașă, cred, depinde de vârstă. Dacă ai 16 ani, fă ceea ce-ți spun părinții atât timp cât nu e păcat. 11, 12, 16, 17, 18 ani. Apoi, pe măsură ce devii o unitate de viață independentă, trăind separat, atunci cred că responsabilitatea ta înaintea lui Dumnezeu devine din ce în ce mai personală și independentă de acea autoritate și... acesta e un lucru. Al 2-lea lucru este: niciodată să nu le iei sfatul cu ușurătate. Niciodată să nu spui, "Nu mai sunt sub autoritatea voastră, nu contează ce spuneți." Contează foarte mult ce spun, contează ce gândesc ei și trebuie să-i respecți. Există un mod pentru un copil care spune că e chemat în misiune, acesta e un lucru pe care-l întâlnesc de multe ori. Copilul e mântuit, părinții nu sunt. Tânărul, la 22 de ani, a fost la 3 conferințe Passion și la câteva conferințe de misiune și e plin de râvnă pentru misiune și crede că Dumnezeu l-a chemat să slujească în China, sau Indonezia, sau altundeva, iar mama și tata crede că e nebun. "Ai daruri, ai putea câștiga mulți bani, ai putea avea o soție, ai putea avea tot ce ai nevoie chiar aici, dar dai cu piciorul în asta mergând și făcând pe săracul, cerând la oameni să te sprijine." Ce să faci? Cred că stai de vorbă cu ei și le spui, "Mamă și tată, vă iubesc foarte mult și apreciez foarte mult tot ce ați făcut pentru mine, vă datorez atât de mult pentru faptul că v-ați îngrijit de toate nevoile mele atâta timp. Nu vreau să fiu fără respect, dar vreau să știți că am ascultat cu atenție și voi m-ați crescut să fiu un gânditor atent și independent. Cred în Hristos, El e Domnul meu acum și El mi-a spus să vă iubesc, dar El e Domn și cred că trebuie să-L ascult. Vă rog să mă respectați pentru aceasta. Știu că nu face sens pentru voi." Acest fel de a vorbi ar suna respectuos, cred, pentru un părinte normal. Poate că tot nu le va place ce faci, dar sper că vor auzi respect.

    · Care e programul tău (app) biblic favorit, sau cel mai folositor?
    Cel pe care l-am folosit aici este Bible Olive Tree. Sunt atât de multe, nici nu pot începe să spun că e cel mai bun, căci nici n-am început să le încerc pe toate, dar ani de zile am folosit Olive Tree, căci mă ajută pe mine. Arată paralelă cu greacă, paralelă cu ebraică, are diferite moduri de a citi Biblia incorporate. Probabil că majoritatea au aceasta. La ce folosesc acest program cel mai mult e să citesc capitolul McCheyne pe ziua respectivă și jos scrie "acum ai terminat Osea, treci la 1 Timotei 2" - apeși pe aceasta și te duce direct la 1 Timotei 2. Citești în 4 locuri și când ai terminat scrie "done." Apeși pe "done" și data viitoare când deschizi programul te duce la locul următor unde trebuie să mergi, așa că nu trebuie să tot cauți "unde voi citi astăzi?" căci programul te duce prin Biblie într-un an. McCheyne te duce prin toată Biblia într-un an, dar Psalmii de 2 ori și Noul Testament de 2 ori pe an, citind un pic mai mult de 4 capitole pe zi. Deci mie îmi place mult Olive Tree. Bineînțeles și Biblia de studiu versiunea ESV este acolo. Ceea ce îmi place la faptul că Biblia de studiu ESV este acolo e că îmi vorbește. Dacă sunt prea obosit să citesc, o pun să-mi citească. Dacă pot să merg la... nu știu dacă o pot pune aici. Biblia de studiu ESV... "Cum își va ținea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău." Îmi place mult de acest om. Nu știu cine este, dar nu e nimic artificial cu privire la această citire, ci sună ca și cum și-a luat Biblia și a început să citească. Și lucrul fain e că, vedeți cum se derulează automat? În timp ce citește, se derulează automat. Nici măcar nu trebuie să citesc cu voce tare. Fac aceasta doar atunci când sunt... (stop)... obosit, căci nu cred că e neapărat cel mai bine să nu te implici în a citi. Și aici e Olive Tree. Și înapoi la noi. Îmi pare rău dacă am ofensat programul favorit al cuiva, căci s-ar putea să existe altele mei bune pe care nu le-am descoperit.

    · Dumnezeu a ales să ne vorbească prin Cuvântul Său, scris în Biblie. Credeți că ne vorbește și în afara Scripturilor? Nu vreau să spun de faptul că Duhul ne amintește Scripturile, ci interacționând cu noi în comuniune, în alte cuvinte.
    În acest sens, da, dar în alt sens, nu. Dacă Dumnezeu vine la mine, adică dacă mintea mea spune, "cineva vine la mine cu informație nouă despre Dumnezeu" atunci sunt foarte sceptic și nu mă bazez deloc pe aceasta, deoarece cred căci canonul biblic a fost finalizat, credința a fost dată sfinților odată pentru totdeauna și nu trebuie să căutăm informații noi despre Dumnezeu și lucrarea Lui în lume, și despre cum să facem voia Lui. Deci nu cred că trebuie să ai o Carte a lui Mormon sau Scripturile Martorilor lui Iehova cu adăugiri și adăugiri, care aproape în mod inevitabil subminează ce este aici. Deci aceasta e prima avertizare - că Dumnezeu ne-a dat ceea ce avem nevoie aici, și aceasta e "de folos să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună." Nu e ca și cum ai fi echipat doar 90% pentru lucrări bune, ci echipat pentru ORICE lucrare bună de această Carte.
    Acum, în a aplica această Carte, poate Domnul să spună, "vorbește cu acea persoană despre Mine?" Sau ceva de genul acesta? Mergi pe stradă, stai în avion, sau altă situație - poate Domnul să "spună"...? Și motivul pentru care punghilimele la aceasta e că nu vreau ca vreodată să pun vocea profetică a Domnului sau călăuzirea Domnului în aceeași categorie cu autoritatea Bibliei. Cred că Biblia e totdeauna... Deci dacă aceasta e înclinarea de la Domnul, călăuzirea Domnului sau felul cum El în mod profetic îți aduce ceva în minte, e întotdeauna așa, niciodată invers și niciodată așa. Biblia e totdeauna deasupra și testează și judecă și comandă ceea ce îți vine în minte. Dar mi se pare, studiind darul proorociei, sau cuvântul cunoștinței, sau cuvântul înțelepciunii, aceste 3 daruri prezentate în 1 Corinteni 12, că acestea sunt reale și sunt valide, și trebuie să fie tratate cu mare atenție. Sunt de acord cu Wayne Grudem în cartea sa, "The Gift of Prophecy" (Darul proorociei) - dacă vreți să citiți ceea mai aprofundată carte despre darul proorociei, este teza doctorală a lui Wayne Grudem, care e ușor de citit, de înțeles și e publicată. Iar el definește darul proorociei ca "Dumnezeu în mod spontan aducând în minte lucruri care El vrea să le gândim, în afară de ceea am gândi noi prin procese obișnuite, naturale."
    Ok. Vă voi da un exemplu sau două, care mi s-au întâmplat mie. Nu mi se întâmplă regulat, nu cred că am darul proorociei în vreun mod continuu. Dacă vii la mine și mă întrebi, mă voi gândi și îți voi da un răspuns cu înțelepciune pentru viața ta care să te ajute să-ți rezolvi problemele. Dar câteodată, când predic - acesta ar putea fi un exemplu cred; și Spurgeon are exemple și cred că majoritatea pastorilor au exemple în privința aceasta - în timp ce stau acolo duminica seara și mă pregătesc să predic și îmi fac APTAT-ul, când ajung la P și mă rog (pray), mă rog "să iubesc oamenii, să fiu smerit, să fiu credincios Cuvântului Tău, dă-mi Te rog darul proorociei." Ce vreau să spun prin aceasta? Unul din lucrurile pe care vreau să le spun e, "adu-mi în minte, în timp ce predic, lucruri pe care nu le-am pregătit, care să meargă ca săgeți în inimile oamenilor, ceea ce eu să nu fi planificat, și care să le simtă ca un trăznet incredibil direct din cer. Adu-mi acest gen de lucruri în minte." Nu știu neapărat când se întâmplă aceasta.
    Într-o duminică predicam despre importanța grupurilor mici și studiu biblic evanghelistic - grupuri mici care sunt orientate spre evanghelizare. Eram în clădirea veche și m-am întors și am spus, "unii din voi poate că vreți să începeți un studiu biblic la etajul 42 al turnului IDS." Poate am zis etajul 32, nu sunt sigur. "La etajul 32 al turnului IDS să începeți un studiu biblic acolo și să conduceți oameni la Hristos." Asta a fost ceva total nepregătit, ceea ce am spus. "Etajul 32" am spus. O femeie a venit la mine după aceea, m-a luat de mână și a zis, "De ce ai spus etajul 32?" Am zis, "N-am nicio idee de ce am spus-o." Căci n-am știut. Nu i-am spus ei, dar mă rugasem să spun lucruri pe care nu știu că le spun. Ea a zis, "Eu lucrez la etajul 32 și m-am rugat săptămâna aceasta cu privire la un studiu biblic acolo." Am zis, "Ei bine, cred că tocmai ai primit confirmarea." Deci cred că aceasta se întâmplă. Dar nu cred că ea ar trebui să spună, "acest lucru are tot atâta autoritate ca și ceva ce citesc din Carte." Cred că ar trebui s-o ia ca un dar.
    În general, când oamenii vin la mine și zic că au auzit de la mine lucruri de genul acesta, le spun, "Cred că trebuie să primești aceasta ca pe un dar de la Dumnezeu și să-L întrebi ce să faci cu aceasta." Nu spun aceasta despre Biblie, "Să faci așa." Dar acest e un dar, ți-l ofer, sunt supus greșelii și tu ești supus greșelii, procesele noastre cu privire la sursa acestui lucru și discernământul sunt toate supuse greșelii, dar Dumnezeu face astfel de lucruri pentru încurajarea noastră și pentru călăuzirea noastră. Deci, da, este răspunsul scurt și e diferit de felul cum El vorbește în Biblie. Cred în dragostea și bucuria în studierea Cuvântului, dar cum extind această bucurie la alții, cărora nu le place să gândească și studieze academic? Nu sunt sigur ce înseamnă "academic" aici - dacă înseamnă o analiză riguroasă, gândită, atentă a cuvintelor și felul cum clauzele se potrivesc împreună. Cred complet în aceasta și mulți oameni, creierul lor se scurt-circuitează când îi împingi să facă lucrul acesta. Aș spune că nu poți face pe toți să iubească aceasta. E ok. Dacă sentimentul e că trebuie, trebuie să ajut pe toți din jur să le placă a analiza Biblia în felul cum eu o fac, lasă-te de asta. Ceea ce vrei ca ei să facă, e să iubească Biblia și să crească în a înțelege atât cât pot, dat fiind felul cum sunt făcuți. Și lucrul cel mai bun pe care-l poți face pentru ei e să modelezi rodnicia metodei tale. Nu că ei vor folosi metoda, ci să guste roadele. Și dacă vor gusta roadele, la fiecare întâlnire de grup mic, în fiecare predică, la fiecare lecție, atunci le va place să fie la învățătura ta și atunci vor fi mai deschiși la "cum reușești tu să vezi lucrurile acestea în Biblie? De unde ai luat asta?" Și atunci vei spune asta, iar ei vor zice, "O, cred că trebuie să fac și eu așa ceva." Poate ar ajuta. Deci cred că în loc să-i presăm pe oameni să citească Biblia așa cum tu citești Biblia, cu aceeași rigoare academică, mai bine să torni o grămadă de ajutor peste ei prin roadele pe care tu le primești citind Biblia în felul acela și atunci ei vor înclina înspre felul cum tu citești Biblia și probabil vor ajunge și ei mai roditori.