Promisiunile lui Dumnezeu
Autor: Dorina Madaras
Album: POCĂINȚĂ
Categorie: Meditație
"Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea! Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăși viaţă." (Psalmul 119:49‭-‬50)
Acest verset deosebit dovedeşte două lucruri  importante: * Cuvintele lui Dumnezeu au marea valoare* Făgăduința Domnului este sursa principală de mângâiere în necazuri Mângăierea lui David în necazul lui a fost Cuvântul lui Dumnezeu, mai exact, promisiunea lui Dumnezeu. Această făgăduință a fost o unealtă folosită de Dumnezeu să-l atragă pe David de la moartea păcatului la o viață spirituală. Făgăduința lui Dumnezeu l-a determinat pe David să-şi pună toată nădejdea în Domnul, dar în acelaşi  timp bebeficiând de mângăierea Lui şi o viață spirituală cu El.  " Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Romani 15:4)   Măsura în cât cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, ne afectează atitudinea noastră față de prezent și de viitor. Cu cât știm mai multe despre lucrările mărețe a lui Dumnezeu din trecut, cu atâta mai mare nădejde, credință și încredere vom avem în El cu privire la viitorul nostru.  Scumpi frați şi surori, în ziua necazului să nu disperăm, nici să nu ne pierdem nădejdea. Mai de grabă, să ne aducem aminte de toate promisiunile făcute de Dumnezeu față de noi, să ne mângăiem cu cuvintele Domnului şi să ne punem nădejdea şi credința în Celui care nu minte niciodată! Doar atunci, vom avea viață deplină şi eternă! Domnul să ne ajute! AMIN!  
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/167296/promisiunile-lui-dumnezeu