Voi predica din Ioan 15. Această predică am pregătit-o de fapt pentru o serie de întâlniri din Rhode Island și ar fi trebuit să fie prima predică, dar până la urmă au ieșit cinci, așa că azi nu cred că voi parcurge notițele, dacă nu cumva vreți să stați aici vreo zece ore. Motivul pentru care a luat atât de mult studierea acestui text este pentru că seamănă cu privitul prin gaura unei chei. Vreau să vă gândiți la asta. Este ca și cum ai privi un întreg univers prin gaura unei chei, pentru că în acest text este rezumat chiar scopul și metoda pe care Dumnezeu o folosește pentru a-l duce la îndeplinire în viața ta, pentru gloria Sa. Și anume că Dumnezeu te-a chemat să aduci roadă și tu poți să aduci roadă, tu vei aduce roadă! Te-a chemat să stai în prezența Sa, curat și fără pată. Isus Hristos nu Și-a vărsat sângele pentru tine pentru ca primul lucru pe care îl vezi când vei păși în gloria Sa să fie o față încruntată din cauza tuturor eșecurilor tale. Vreau ca tu... sau, mai bine zis, ca un servitor al Lui Hristos, eu nu vă voi condamna. Ca reprezentant al lui Isus Hristos, nu voi tolera un credincios care umblă în condamnare. De ce? Pentru ceea ce a făcut Hristos. Există o adevărată umilință în creștinism, o adevărată umilință, o veritabilă recunoaștere a păcatelor, o adevărată zdrobire, o adevărată pocăință, dar nu este pentru moarte, nu este pentru distrugerea speranței, nu este pentru a-l conduce pe credincios în comoditate. Nu vorbesc despre cei care susțin că-L cunosc pe Hristos dar nu aduc roadă, ei nu sunt convertiți. Nu vorbesc despre ei. Vă vorbesc vouă, multora dintre voi care ați ajuns la cunoaștere lui Hristos, ale căror vieți sunt schimbate și aduceți roadă, dar când priviți în oglindă, vă simțiți atât de întunecați, vă simțiți așa de umbriți, vă simțiți atât de murdari... și este întotdeauna o voce care folosește tot ceea ce gândiți despre voi înșivă pentru a vă îndepărta de Hristos. Orice voce care în orice circumstanță vă îndepărtează de Isus Hristos este vocea înșelătorului. Fiecare aspect al vieții voastre, fiecare victorie și fiecare eșec au ca scop să vă aducă mai aproape de Hristos. Ai parte de o victorie? Știi că nu este a ta, consider-o o aducere aminte care să te conducă spre Isus Hristos. Simți că ești înfrânt, te scalzi din nou în același păcat? Nu rămâne acolo, lasă aceste situații să te conducă spre Hristos, pentru că ai fost cumpărat cu un preț ca să aduci roadă. Am spus "a aduce roadă", în loc de "a face lucruri mari", pentru că expresia aceasta de "a face lucruri mari" a devenit un clișeu în mișcarea evanghelică vestică și are tot felul de semnificații care în cea mai mare parte nu sunt biblice. Dumnezeu nu te-a chemat ca probabil să faci lucruri mari în sensul în care lumea o înțelege, așa cum majoritatea evanghelicilor o spun. Dumnezeu te-a chemat să aduci roadă pentru ca atunci când El se plimbă prin copacul tău, acesta să aibă o mireasmă frumoasă, care să-I facă plăcere. Și aceasta este cu adevărat singura voastră preocupare, nu-i așa? A-I face Lui pe plac... Și dacă Îi sunteți plăcuți Lui, de ce mai aveți nevoie? Dacă Domnul iubește rodul pomului vostru, altcineva nu are decât să-și întoarcă nasul și să plece. Asta nu trebuie să vă umbrească bucuria. Este pentru El, este pentru El...

    Uitându-ne acum în acest text, versetul 1 din capitolul 15, "Eu sunt adevărata viță." Nu intenționez să epuizez acest subiect, veți vedea imediat. "Eu sunt adevărata viță". Aici vine această exprimare ‑ Eu sunt. Exprimarea prin ‑ Eu sunt. De ce este aceasta atât de importantă? Știu că această exprimare "Eu sunt" arată identitatea divină a lui Hristos, identificarea cu exprimarea lui Iahve în ‑ Eu sunt Cel ce sunt. Dar haideți să privim mai în profunzime. De ce exprimarea lui Isus din ‑ Eu sunt este așa de importantă? Pentru că tu nu ești... Pentru că eu nu sunt... De fiecare dată când te uiți în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, dacă ești un bărbat cinstit sau o femeie cinstită, vei spune "eu nu sunt". Chiar și Pavel a spus-o, în Filipeni, capitolul 3. El nu a ajuns încă la perfecțiune, nu a devenit încă întocmai ca și Isus. Chiar și în viața sa și spre finalul ei, au existat anumite lipsuri. Pavel nu a fost, dar nu e nicio problemă atunci când "El este", Hristos ESTE! Cuvintele "Eu sunt" reprezintă gaura unei chei prin care privești și te gândești că sunt doar două cuvinte micuțe, dar apoi, dintr-odată, se deschid într-o adevărată revelație a cine este Hristos. Unul dintre lucrurile pe care cred că fratele Anthony a căutat să le realizeze în cursul ultimului an, este acela de-a vă face să priviți prin gaura unei chei, pentru că există un singur lucru care te poate umple, îți poate potoli foamea și nu este de fapt un lucru, ci o persoană, este Hristos. Ca să mă exprim într-un mod familiar... de când te-ai convertit, ai devenit o creatură - registru lingvistic corect - ai devenit o creatură cu nevoi de o asemenea natură încât nu mai poți fi satisfăcut de nimeni altcineva în afară de Dumnezeu. Și dacă poți fi satisfăcut de altceva în afară de Dumnezeu, ar trebui să tremuri, pentru că asta poate fi o dovadă că nu ai fost convertit. Când începi să înțelegi asta, se schimbă totul. Vei spune: "Viața mea nu este completă". Bineînțeles că nu este! Trăiești într-o lume decăzută. "Slujba mea nu mă satisface." Și dacă ar putea s-o facă, ai fi pierdut. "Lucrarea pe care o fac nu mă umple, nu-mi potolește foamea." Moise a avut cea mai mare misiune pe care a avut-o vreodată vreun om și, cu toate acestea, a spus "Arată-mi slava Ta, chiar de-ar fi să mă omori", pentru că lucrarea de misiune nu e suficientă. Spui: "Soția mea nu mă completează". Dacă te-ar completa, ai fi un necredincios. Tu ai fost născut din nou și singurul care te poate împlini este Hristos, de-aceea este în zadar să te îndrepți spre celelalte lucruri. Dați-mi voie să vă fac cunoscut câteva lucruri despre viața creștină. Deoarece sfințirea este progresivă, vă veți petrece cea mai mare parte a vieții voastre căutând alte lucruri. Și aceste alte lucruri vă vor lăsa goi și acesta este motivul încercărilor, acesta este motivul înfrângerilor mai puternice decât le puteți face față și care vă vor trage înapoi la adevărata gaură a cheii, la Hristos, de privitul spre El.

    El spune "Eu sunt adevărata viță". Spre deosebire de ce? Aici este un contrast. Dacă ar fi spus "Eu sunt o viță" lumea nu ar avea o problemă sau chiar dacă ar fi spus "Eu sunt vița". Dar El spune: "Eu sunt adevărata viță". Aici se realizează un contrast puternic. Isus ne spune că există o mulțime de vițe care nu sunt adevărate și voi ați cunoscut multe dintre ele, nu-i așa? Chiar acum puteți fi încâlciți într-un întreg mănunchi. Uitându-vă întotdeauna după roadă, după viață, după semnificație, nu le veți găsi în nicio altă viță, exceptând Isus Hristos. Și asta este așa de periculos la evanghelismul vestic, că oferă mai mult decât pe Isus, oferă distracție, seminarii, învață cum să faci lucrurile bine, să ai parte de cea mai bună viață acum, astfel încât să ai impresia că ai fost umplut, dar ai fost umplut cu lucruri care nu pot umple, ai fost înșelat... Tu trebuie să fii lăsat singur, trebuie să-I fii încredințat lui Hristos și trebuie să înveți să te înfrupți din El. El spune "Eu sunt adevărata viță". Și cu puțin timp înainte, în cadrul slujbei de rugăciune, Anthony a citit din Isaia 5 și putem citi, de-asemenea, din Psalmul 80, pentru că este ceva foarte important ceea ce vedem acolo. Când Isus spune "Eu sunt adevărata viță", ascultătorii săi evrei înțelegeau ceva ce probabil noi nu am înțelege. În Isaia ni se spune că Dumnezeu s-a dus în Egipt și a adus o vie. Acea vie era Israel și El a făcut absolut orice lucru imaginabil pentru ca Israel să prospere ca și vie, dar la final - vedem asta în Isaia și în Psalmul 80 - până la urmă ce se întâmplă? Via este distrusă. Și este distrusă nu doar de forțe potrivnice, ci via este distrusă de Dumnezeu. Sunt câteva lucruri pe care le putem învăța - multe lucruri, dar nu le vom atinge pe toate azi.

    Sunt câteva lucruri pe care le putem învăța de aici. Numărul unu: nu există vreo ființă umană sau vreo instituție umană care să fie vreodată capabilă să-ți împlinească nevoile din viața spirituală. Israel a fost cel mai bun dintre cei buni. De multe ori oamenii judecă greșit întreaga prezentare biblică a națiunii Israel, mai ales când vine vorba de capitolul 3 din Romani. Lăsați-mă să vă dau doar un exemplu, voi deschide rapid la text nu trebuie să deschideți și voi, dați-mi voie să vă citesc: "Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, și toată lumea să fie gasită vinovată înaintea lui Dumnezeu." Când citești asta, te gândești că vorbește despre tine. Ei bine, nu direct. Direct vorbește despre Israel. Israel era sub Lege. Ceea ce se spune, de fapt, e că Israel era un popor chemat de Dumnezeu, căruia i s-au oferit profeții, descoperiri ale Lui Dumnezeu, programe religioase... tot ceea ce a putut, Dumnezeu le-a dat. Și ei erau sub Lege, nu erau ca pâgânii dintre neamuri. Erau sub Lege și i-au încălcat fiecare parte. Deci ce spune El? Popoarelor, uitați-vă la cei mai buni! Și ei eșuează... Acum puneți-vă mâna la gură, căci voi ați fi procedat chiar mai rău. Vedeți, nu există nicio instituție umană, nici vreun om pe care să te poți baza; nicio persoană sau lucru din această lume nu te va umple și nu va fi capabil să-ți dea viață, în afară de Isus Hristos și numai de El. El este adevărata viță, așa cum se autonumește în acest pasaj. Dar mai este și Pâinea vieții. Ascultați ce a spus Isus: "Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieții" (Ioan 6:35). Aici este o dovadă suficientă pentru a opri orice acuzație împotriva divinității lui Hristos. Isus este Dumnezeu întrupat sau blasfemiază cu această afirmație. Oamenii spun că nu sunt siguri că există suficiente referințe în Biblie despre divinitatea Lui Isus, dar uitați una chiar aici, trebuie doar să înțelegeți. Orice om care se ridică și afirmă "Eu sunt Pâinea vieții" ia locul Lui Dumnezeu și în acest caz avem un om care susține a fi Dumnezeu și pe bună dreptate, pentru că într-adevăr este. El este Pâinea. Credincioșii, întotdeauna i-am auzit pe unii spunând: "Mi-e așa de foame...", "Mi-e așa de sete...". Mergi azi într-o presupusă librărie creștină și îți vine să plângi. Majoritatea cărților sunt pline cu așa-numita psihologie creștină. Nu este nici măcar o psihologie de calitate, nu este nici măcar ceva bun din psihologia lumească (rea). Te duci într-o librărie creștină, majoritatea cărților spun cât suntem de goi și de însetați și apoi cineva inventează un nou sistem de gândire "creștină" ca să te umple. Isus nu a fost niciodată flămând sau însetat în sens spiritual. De ce? Pentru că L-a cunoscut pe Dumnezeu. Ca om, l-a cunoscut pe Dumnezeu. Nu doar pentru că era din Dumnezeu, dar L-a cunoscut pe Dumnezeu și a făcut întotdeauna voia Tatălui. De ce sunt creștinii atât de goi și de ce acele cărticele banale nu te vor umple? Pentru că ai nevoie de mai mult decât o carte, ai nevoie de mai mult decât patru puncte sau cinci căi sau zece pași. Ai nevoie de Hristos! Ai nevoie de Hristos... El este Pâinea vieții.

    El este Izvorul apei vii. Ascultați: "În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea." (Ioan 7:37) Unde alergi de fiecare dată când ți-e sete? Este mai ușor să te plângi cuiva în legătură cu cât îți este de sete. Sau poate chiar alergi la Scripturi în încercarea de a găsi un verset. Sau poate cauți un anumit aspect de ordin doctrinar al adevărului în teologia sistematică și aceasta nu e neapărat ceva rău, dar ar putea fi. De ce? Pentru că dacă alergi la Scripturi și te oprești acolo, ai ratat esențialul Scripturilor. Scopul Scripturilor este de a te trimite la Hristos într-o manieră corespunzătoare, ca să te poți hrăni din El. Nu înțelegeți că toate acele texte, dragii mei frați și surori în Hristos, vă vorbesc despre El ca fiind gelos pentru voi, zelos în dragostea Lui? Nu înțelegeți asta? El este într-adevăr gelos și nu va lăsa nimic să concureze cu El. De aceea Isus spune că binecuvântați sunt cei cu inima curată, adică cu inima neîmpărțită. Adică binecuvântați sunt cei în care nu există competiție în ceea ce privește loialitatea din inima lor, care Îi aparțin numai Lui Dumnezeu. Acesta este motivul frământărilor din ființa voastră, această răscolire continuă... Poți să crezi că este lumea sau Satan, și ei pot fi un instrument, dar în spatele tuturor este Dumnezeu, care te provoacă și te mișcă și te cerne până vei realiza, poate și prin durere, că El este unicul. Asta este. Unul dintre motivele pentru care respect ce a fost făcut aici de către cei mai în vârstă, e că ar fi putut să vă dea mult mai multe lucruri pe care nu vi le dau pentru a vă chinui firea pământească și a stârni interesul mai multor oameni. Caută să vi-L dea pe Hristos, și de asta aveți nevoie. Întrebarea este dacă și vreți asta: pe Hristos. El este Izvorul apei vii. "În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."

    Voi sunteți - nu știu cum să vă descriu. Niște "prea-ușor-renunțători", dacă acesta e un cuvânt. Ar putea fi acesta un cuvânt, "prea-ușor-renunțători"? Cred că tocmai l-am inventat. Știu lucrul acesta despre voi, că sunteți niște "prea-ușor-renunțători" pentru că asta sunt și eu. Nu luptați, vă dați bătuți. Este la fel ca plânsul regelui din Vechiul Testament: ‑ copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei și nu este putere pentru naștere. Uitați-vă la această promisiune. El spune: "din inima lui vor curge râuri de apă vie" și nu vorbește despre niște timpuri îndepărtate, ci despre momentul de față. Deci ce ar trebui să faci când îți dai seama că nici nu poate fi vorba de apă vie care să curgă în și din tine? Nu te condamna, nu-ți apleca privirea, nu alerga la întuneric, nu te ascunde de Dumnezeu. Spune doar "în acest moment, nu e aceasta realitateacare ar trebui să fie în viața mea și voi alerga direct la Hristos și voi aștepta, și voi aștepta, și voi aștepta, și voi aștepta, și nu-L voi lăsa în pace până nu mă umple." Este destul de greu pentru noi, nu-i așa? Trăim într-o epocă a cuptoarelor cu microunde, a cafelei instant... totul este instant. Nu știm ce înseamnă să te zbați și să aștepți promisiunile lui Dumnezeu, să apuci coarnele altarului și să zici "Binecuvântează-mă!" sau să lupți ca Iacov, care a zis "Nu te voi lăsa să pleci." Căutați să creșteți și cred că ați putea s-o faceți, dar în majoritatea bisericilor astăzi nu se vorbește în felul acesta. Nimeni nu vrea să facă așa ceva. Tot ce știm este că "mi-am făcut datoria duminică, lasă-mă în pace, acum pot merge să mă distrez, mi-am câștigat acest drept". Frați și surori în Hristos, nu, nu, nu vă lăsați niciodată. Credeți-I cuvintele, luptați cu El și fiți ca un paznic pe zidurile Ierusalimului. Dumnezeu iubește acest fel de îndrăzneală: "Nu te voi lăsa în pace până când aceste lucruri nu devin realități crescânde în viața mea". Realități crescătoare. Dar ascultați-mă! Faceți asta cu bucurie. Am auzit oameni spunând-mi: "Frate Paul, biserica a început să agonizeze în camera de sus când Duhul Sfânt s-a revărsat și biserica din America e pe moarte, începând chiar de la mesele slujitorilor." Ei bine, a doua parte poate că este adevărată, dar prima nu este. Dragul meu prieten, acei apostoli, primii discipoli, nu agonizau în rugăciune în camera de sus. De ce ar fi agonizat? Isus le-a promis, nu-i așa? Ei nu agonizau încercând să smulgă ceva din mâna Lui Isus ca și când El ar fi fost un domn meschin: "Vă dau asta numai dacă vă chinuiți" Nu! Ei au așteptat în acea cameră de sus - AU AȘTEPTAT, și încă multe zile, dar au așteptat cu bucurie. El le-a promis! I-a mințit vreodată? Ceea ce va face Diavolul va fi să intervină în viața ta. Vei auzi o predică precum aceasta și te vei entuziasma, dorindu-ți mai mult de la Hristos și vei sta o jumătate de oră, nimic nu se va întâmpla și vei crede că e imposibil sau cu siguranță că ceva nu e în regulă cu tine. Devii nemulțumit. Nu! Așteaptă cu bucurie și când întreaga gloată de demoni îți va spune:
    - Neghiobule! De ce aștepți la ușa Lui? - Pentru că El a promis...
    - Prostule, ești un cerșetor! De ce ar deschide ușa?
    - Pentru că El a murit.
    Voi aștepta, Îl voi căuta, mă voi duce la Cuvântul Lui, voi avea părtășie cu El în rugăciune, Îl voi aștepta pe Domnul, pentru că nu-mi va acorda mai puțin decât cer. El îmi va da chiar mult mai mult decât mi-aș putea imagina. În multe dintre predicile televizate se vorbește despre case și mașini. Ce ne pasă de case și mașini?! Vorbim despre prezența lui Hristos, El să ne folosească, despre voia Lui... înțelegeți? O, frați și surori, sunt atâtea pentru voi... Atât de multe... pentru cei care se vor implica, se vor lupta, se vor strădui, vor studia Cuvântul Lui și se vor ruga.

    Vreau să vorbesc puțin despre fântânile false. Unul dintre marile obstacole din viața noastră e reprezentat de izvoarele false, lucruri care sunt aduse în viața noastră și care nu țin apa, nu pot să ne potolească setea. Sunt ca mirajele care se evaporă. Sunt peste tot... peste tot. Chiar și lucrurile bune - cadouri de la Dumnezeu, pot fi doar miraje dacă sunt privite în afara prezenței și voii Sale. Dați-mi voie să vă spun câteva: copiii, căsnicia, o slujbă bună. Toate acestea pot fi tentații. Care ce fac? Vă întorc privirile de la Isus. Binecuvântările, sănătatea... nu spun că aceste lucruri sunt rele. Sunt lucruri minunate. Am câteva și sunt bucuros. Ele pot fi tentații, de aceea veți vedea... Jowett evidențiază foarte bine acest aspect în cărticica sa "The School of Calvary". E ca și cum ar fi nevoie de un grad mai mare de suferință pentru a-l aduce pe un om la un nivel mai înalt al prezenței lui Hristos. Pentru că suntem încăpățânați și duri, lucrurile bune, chiar și darurile, pot deveni lucruri la care să ne gândim mai mult decât la Cel ce ni le-a dat. Ascultați din Ieremia, capitolul 2, versetele de la 11 la 13: „Și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat slava cu ceva care nu este de niciun ajutor! Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul. Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate care nu țin apa.” Chiar dacă aceasta apare în forma exactă numai în Ieremia, vedem tendința aceasta dintotdeauna, nu-i așa? O vedem în Grădina Eden, o vedem chiar și atunci când Dumnezeu are de-a face cu poporului evreu în Egipt de către Dumnezeul Atotputernic, o vedem în Israel, în pustie, în țara Canaan, în timpul profeților, în viețile noastre. Avem o tendință de-a căuta altceva în afară de Dumnezeu și cred că motivul este același care a cauzat mustrarea din Coloseni 3, și anume că trebuie să ne păstrăm concentrarea pe lucrurile de sus. Problema e că, deși am fost înnoiți și regenerați spiritual, suntem încă ființe fizice care tânjesc să atingă, să vadă cu ochii. Sunt convins că bărbații și femeile care au progresat spiritual în viața creștină sunt aceia care au văzut foarte mult din cealaltă lume. Nu neapărat vise sau viziuni, ci mă refer că au avut un simț mai profund pentru ce va veni. Ei au prins viziunea apocaliptică a profeților din Vechiul Testament, care au văzut miei stând împreună cu lei. Ei au văzut apa limpede, de cristal din Apocalipsa, ei s-au alăturat lui Ezechiel, uitându-se la acel templu nou. Văd lucruri care vor veni. Moise a făcut la fel. El a putut părăsi bogățiile Egiptului. De ce? Pentru că a văzut pe Cel ce nu se putea vedea. De-asta nu este doar foarte important să ne săturăm mintea din Cuvântul Lui Dumnezeu, ci este esențial, dar vreau să vă spun ceva. Poți să ai 99% apă curată, dar pune o picătură de mizerie și te va ucide. Dragii mei prieteni și, în special, voi tinerii, nu prindeți nicio imagine a lui Dumnezeu în timp ce vă umpleți cu ceea ce până și majoritatea creștinilor vestici spun că este acceptabil astăzi dacă doar privești. Vă spun: dacă vreți să-L vedeți pe Dumnezeu, trebuie să vă curățați obiectivul. Eu sunt doar o piedică pentru ceea ce preuspușii creștini, chiar și evanghelici, privesc azi. Uneori nici nu pot să mă uit la persoanele din contul de pe Twitter. Mă gândesc cine mă urmează, apoi îmi dau seama că trebuie să încep să predic Evanghelia, pentru că, în mod evident, unii dintre ei sunt pierduți. Privește cum sunt îmbrăcați! Trebuie să fim un popor sfânt pentru a-L cunoaște cu adevărat. Fiți plini de El, încercați să aveți o imagine mai completă a Lui. Ei au fost întotdeauna în pericol cu aceste izvoare false. Totdeauna. Am văzut atâția tineri tânjind după Dumnezeu, urmându-L din toată inima, apoi, dintr-odată, apare o domnișoară. Nu e nimic rău în asta. O tânără a apărut cândva și în viața mea, dar îl distrage de la lucrurile Domnului. Tinerii din colegiu puteau face atâtea pentru Dumnezeu! Îmi amintesc că mulți doream să fim misionari și când a venit ultimul an, am aflat că majoritatea prietenilor mei au mers la interviuri la companiile mari. Eu nu m-am dus la niciuna, căci mă gândeam că vom merge în China și vom muri pentru Hristos. Eu am rămas uimit. "Paul, știi, trebuie să fii puțin realist. Am spus acele lucruri, dar... " îmi ziceau. Și apoi, dintr-odată, lucrurile au început să pună stăpânire: mașini, case, asociații de proprietari. Nu spun că toți suntem chemați la misiune, dar dacă începi să-L urmezi pe Hristos, se va întâmpla următorul lucru. Vor veni ademeniri după ademeniri - lucruri care vin în viața ta și din care vei încerca să extragi bucurie, putere și viață și, în final, vor fi amare ca fierea în gura și în stomacul tău. Fii atent nu doar la lucrurile care sunt în mod vizibil rele, ci și la cele care par a fi bune și cadouri din partea Lui Dumnezeu. În Peru, este o vorbă: Sálvame de las aguas mansas, de las aguas bravas me salvo yo, care înseamnă ‑ Salvează-mă din apele liniștite, din cele agitate mă salvez eu. Se referă la faptul că pot recunoaște apele tulburi și mă pot pregăti ca atare, dar periculoase sunt apele liniștite, ele sunt înșelătoare. Vrem să-L urmăm cu adevărat pe Hristos.

    După cum spuneam, azi nu vom parcurge nici introducerea, dar vreau să vedem niște comentarii pe baza fântânilor contrafăcute. În primul rând, ritualul religios. Când Isus cobora cel mai probabil din camera de sus în Valea Chedron, este posibil să fi văzut partea din față, pentru că am fost acolo și când te întorci, poți să vezi Muntele Templului acolo, în Valea Chedron. Este destul de sus, dar poți să-l vezi. Și este posibil ca de unde stătea să fi văzut poarta Templului și deasupra, Irod a construit această magnifică viță de aur, care reprezintă poporul evreu. Este foarte probabil ca Isus să fi privit acea vie și să fi spus ‑ Nu! Eu sunt adevărata viță. Toate ritualurile din Templu, tot ce vedeți acolo, toate jertfele, totul... nu sunt adevărata viță. Nu este tradiția voastră, nu este moștenirea voastră, nici faptul că sunt apropiați de cineva care M-a cunoscut. Voi trebuie să fiți uniți cu Mine. Nu ritualuri, nu religie, nu tradiție, nu moștenire... tu trebuie să fii legat de Mine. Doresc să exprim asta dintr-o perspectivă contemporană. O fântână falsă poate fi adunarea.

    Adunarea... Știți ce este uimitor? Intru pe paginile de internet ale bisericilor și, ceea ce este surprinzător, vezi acolo fețele acelor oameni absolut frumoși care îți zâmbesc. Știu că Isus a spus că ucenicii Săi vor fi recunoscuți după dragostea pe care o vor avea unii pentru alții, dar dacă te uiți la paginile de internet, observi ceva foarte îngrijorător pe multe dintre acestea. Ce anume? Vezi fețe frumoase, ale unor oameni frumoși doritori să te slujească, să te susțină, să-ți întâmpine nevoile și tu trebuie să mergi mereu la acea pagină pentru a găsi ceva despre Isus. Este adunarea... adunarea... promovarea adunării. Nu! Nu! Dacă mergi la o adunare pentru că aceasta îți îndeplinește toate nevoile, ceva nu este bun în asta, ci ceva foarte, foarte distorsionat. Trebuie să fie vorba despre Hristos... Dacă va fi să fim cunoscuți în această societate, nu va fi vorba despre cât de minunați suntem ca adunare, ci despre cât de minunat este Salvatorul. O mână de oameni zâmbitori care te vor accepta așa cum ești, nu este scandalos. Ceea ce este scandalos e Salvatorul despre care tocmai am cântat, care a murit pentru păcatele oamenilor. Adunările pot fi fântâni false și evenimentele bisericii, la fel. În timp ce călătoresc și sunt în diferite biserici - unele chiar mari câteodată, văd pregătirea pentru duminică pe care oamenii aceștia o fac. Nu vorbesc despre mai multe ore de rugăciune, vorbesc despre lumini, muzică, gazde, scaunele trebuie să fie într-un anumit fel, ecranele, de-asemenea... totul este sincronizat, este pregătit. Parcă ai fi la Madison Square Gardens... Și oamenii vin și sunt cuprinși de eveniment... și puterea vine din eveniment. Asta e greșit. Trebuie să vină de la Hristos. De aceea vedem adesea credincioși care au atâta din Dumnezeu în timp ce se află în închisoare fără absolut nimic în afară de Isus Hristos. Un om și-a petrecut mulți, mulți ani într-o închisoare est-europeană. L-au ținut acolo ierni și veri fără încălzire, fără aer condiționat, degerând iarna în zăpadă, sau topindu-se, vara. L-au ținut și fără haine, nu l-au lăsat nici măcar să doarmă într-un pat normal, l-au lăsat să doarmă pe podea, deoarece spuneau că e câine. Cineva l-a întrebat cum a fost să stea acolo atâția ani. A spus că precum o lună de miere de 13 ani cu Isus Hristos. Înțelegeți asta? Dorim să fim o congregație care iubește în mod biblic. Trebuie să înfrumusețăm Evanghelia prin viețile noastre, dar oamenii nu ar trebui să vină la această biserică de dragul ei sau al evenimentelor, ci al Lui Isus Hristos.

    O altă fântână care este foarte, foarte comună - nu neapărat acum, dar prin anii  ‘80 sau ‘70, mulți dintre voi nici nu erați născuți, a fost ucenicia din timpul devoțional. Ai avut timpul devoțional, este în regulă, ești primit de Dumnezeu. Totul se învârtea în jurul timpului din cămăruță. Ți-ai citit capitolul, ți-ai făcut rugăciunea, ai bifat lista, poate ai lucrat cu un manual de studiu... ți-ai făcut datoria. Nu! Am spus dintotdeauna - pastorul e aici și chiar eu, în conversațiile private, că trebuie să fim singuri cu Domnul, să studiem Cuvântul, să ne rugăm, ar dacă organizați acest lucru într-un timp devoțional mecanic pentru a putea bifa lista, dragul meu, ai pierdut esența cu desăvârșire. Nu!

    O altă fântână și, sincer, am putea sta o oră la fiecare dintre aceste puncte... Un alt izvor, și este unul din cele mai distructive elemente din biserica de azi și evanghelismul vestic: înțelepciunea lumească, filozofia și tradiția omului. Veți întreba: „Frate Paul, cum se aplică asta?” În primul rând, mulți oameni nici măcar nu au auzit de noțiunea de principiu normativ, care înseamnă ceea ce poți să faci într-un program de biserică. Nu sunt deloc de-acord cu cei care fac polemică pe acest subiect, despică firul în patru... Scopul dezbaterii e acesta: Ce ar trebui să facem la biserică? Putem face, pur și simplu, ceea ce ni se pare nouă bine sau ar trebui să urmăm îndrumările Scripturii? Închinarea: facem pur și simplu ce e cel mai atractiv în zilele noastre sau ar trebui să mergem la poruncile Bibliei? Totul despre biserică... Facem noi ce vrem sau ultimul capriciu la modă din psihologie care traversează creștinătatea? Sau Scriptura ne învață ce suntem datori să facem? Biblia este clară în în acest domeniu. Pavel i-a spus lui Timotei: „În cazul în care nu vin, îți scriu despre aceste lucruri ca să știi cum să te porți în Casa Lui Dumnezeu.” Ei nu au fost lăsați să urmeze psihologia seculară "botezată". Noi nu trebuie să studiem tendințele contemporane și apoi să ne gândim cum să schimbăm Biserica Lui Hristos pentru a se potrivi dorințelor oamenilor carnali. Înțelegeți? Biserica de azi e plină de astfel de idei. Să vă spun încă una. Biserica pare a fi construită aproape în întregime în jurul unor lucrări. Nu am nicio problemă în ce le privește, unele sunt lucrări minunate, dar dacă inversează prioritățile, sunt greșite. Un exemplu este stabilitatea financiară sau pacea în căsnicie.
    ‑ De ce ești în biserica asta?
    ‑ Îmi repară căsnicia, o menține sănătoasă. Aici învăț principii după care să-mi conduc viața și benefice afacerii mele. Și atâtea altele...
    Dragul meu prieten, fie ca toate acestea să te trezească: asta-i idolatrie! Unei persoane care ajunge să-L cunoască pe Hristos, care a fost transformată, da, îi vor fi schimbate și celelalte domenii ale vieții, dar nu-L văd pe Isus scriind un plan prin care tu să fii solvabil economic sau care să-ți repare căsnicia. Totul se învârte în jurul Lui Hristos, până la punctul în care putem considera chiar și lucrurile bune ca un gunoi, în comparație cu El. Hristos e totul! Și vă spun, nu vorbesc ca un profet, ci mai mult ca un cercetător al istoriei. Ascultați-mă bine! Nu va mai trece mult și va începe persecuția în această țară. Nu va mai fi mult și vă va lua totul. Majoritatea bisericilor evanghelice se vor lepăda de credință devenind apostate și grupurile mici rămase vor fi asuprite. Atunci veți vedea că Hristos este suficient, când nu veți mai avea nimic, decât pe Hristos. Altul sunt experiențe supranaturale: ne rugăm pentru o înviorare, ne rugăm ca Duhul lui Dumnezeu să se reverse în acest loc, credem că Duhul lui Dumnezeu se poate manifesta printre noi astfel încât să ne culce la pământ - nu să ne determine să-L proslăvim pe Dumnezeu, ci să ne culce la pământ... cu sfințenia Sa, cu dragostea Sa. Noi credem că Dumnezeu Se poate manifesta, dar vreau să vă spun ceva. Unii oameni își petrec întreaga viață sărind dintr-o experiență în alta. Dorința lor, fântâna lor sunt experiențele. Cunosc persoane care au început bine și apoi au luat-o pe o cale greșită pentru că acum vorbesc numai despre trezire. Ei doresc trezire, trezire, trezire... Eu nu vreau trezire, eu Îl vreau pe Hristos! Și dacă Îl avem pe Hristos, atunci va fi și trezire.

    O altă - și acum vă rog să fiți foarte atenți, mai ales cei care sunteți părinți - este o fântână falsă, fatală, care tot câștigă teren, mai ales printre copiii educați la domiciliu și aceasta este moralitatea. Vreau să vă citesc din ce mi-am notat: Creștinismul celor care își găsesc plăcerea în etică, reguli, principii scripturale, este în primul rând o listă de "de ce"-uri, fă asta, nu fă cealaltă... Ei acționează pentru încetarea culturii vestice, încercând să-i reconstruiască bazele puse de părinții fondatori, prin predarea eticii. Ei predau aceste idei citând mereu din Deuteronom 6, "învață când ieși din casă, când te întorci, când stai jos, când te ridici" și pierd esența capitolului 6 din Deuteronom. Ce ar trebui ei să învețe? Iubește-L pe Domnul, Dumnezeul Tău cu toată inima ta, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta. Vedeți, principiile nu sunt suficiente, nici chiar principiile biblice nu-ți pot salva sufletul. Principiile biblice nu-ți pot schimba omul lăuntric. Ideea e să privești spre Hristos, ca să fii salvat și apoi să continui să-L privești. Da, studiază principiile, studiază Scriptura, învață înțelepciunea din Proverbe și tot ce mai este, dar toate acestea arată spre Stăpânul, Adevăratul Transformator al oamenilor. Mai degrabă mi-aș da casa spre închiriere și aș locui în sălbăticie, dar copiii să știe că există pasiune pentru Hristos. Da, să luăm sfințenia în serios, să ne creștem copiii în frică și ascultare de Domnul, dar să-i lăsăm să vadă o pasiune reală pentru Hristos. Aceste Scripturi vorbesc despre El, ne trimit la El, pentru că un om cinstit care privește la toate aceste principii și proverb și vede că el nu corespunde acestor standarde, unde va merge? Trebuie să meargă la Hristos. Este foarte clișeizat, dar atât de adevărat: este vorba numai despre Hristos - o Persoană. De-asta le spun oamenilor că creștinismul nu este neapărat o religie etică sau morală. Dacă crezi că este, te înșeli. Da, are o parte morală și o etică definită, dar creștinismul nu este în esență o religie moralistă. Este o religie relațională. Este El. A fi legat de El.

    O altă fântână oribilă: predicatorii influenți și celebritățile creștine. Sunt peste tot... Carismaticii au persoanele acelea în alb și negru care aruncă oamenii pe jos, evanghelicii îi au pe cei cu clădiri și bugete mari și botezuri, iar reformații îi au pe ai lor - capetele mari pline cu știință. Cel mai inteligent primește predici la toate conferințele. Unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult pe această planetă este Dr. John Piper. Îl iubesc sincer, îl respect, dar îmi vine să mă ascund și cred că și lui - nu, el de fapt ar vomita când aud pe cineva "Trebuie să pornesc CD player-ul, am nevoie de niște Piper, dacă nu, nu voi fi îndeajuns de puternic azi." Să-ți iei "porția" de Piper? Ce este omul? "Nări, nas în care nu este decât suflare", aceasta e omul, conform lui Isaia. Este adevărat, în ultimii zeci de ani, Dumnezeu a ridicat niște învățători minunați ai Bibliei. Recent, am avut oameni precum Richard Owen Robertson, George Snyder, acești oameni care au umblat cu Dumnezeu atât de mulți ani... Este minunat, dar dragii mei prieteni, ei trebuie să vă conducă la Hristos. Nu există oameni mari ai Lui Dumnezeu, numai oameni micuți, slabi, necredincioși ai unui Dumnezeu măreț și milostiv. Asta e tot.

    Alta este cunoștința. Biblia spune numai adevărul. Ceva ce deții și controlezi, stăpânești Scriptura. Un tânăr mi-a spus odată: „Frate Paul, vreau să devin expert în Biblie.” Am întrebat: „Poftim?” „Vreau să stăpânesc Scriptura.” I-am spus: „Fiule, vreau ca Scriptura să mă stăpânească pe mine.” Nu stăpânești niciodată Biblia cu acel cap pe care îl ai, cu acea inimă... să stăpânești Scripturile?! Lasă-L pe Stăpân să te stăpânească pe tine! Și doar învățătură, învățătură, învățătură... și, dragul meu, este esențială, nu există separare între inimă și minte în creștinismul biblic, așa cum evangheliștii contemporani o prezintă. În niciun caz! Dar nu este vorba doar despre cât de mult știi! Nu este așa! Este vorba despre El!

    Ultimul punct este un păcat subtil: încrederea în sine sau orientarea proprie, provenită din materialismul vestic și impresia de a putea totul. Pragmatismul și creșterea bisericii. Ce vreau să spun prin asta? Dragul meu prieten, nu este adevărat, mulți dintre voi care sunteți creștini de mai mult de câțiva ani, îmi veți da dreptate. Dacă sunt într-o biserică mică, pe undeva... o biserică obișnuită cu oameni sinceri care Îl iubesc pe Domnul și apoi, într-o zi, o persoană mult iubită din biserică se îmbolnăvește de o boală incurabilă, nu este uimitoare trezirea care are loc în acea mică biserică? Oamenii se pleacă pe genunchi, strigă către Dumnezeu. De ce? Pentru că în sfârșit au fost puși în fața unei situații în care nu mai pot face nimic. Sunt americani, pot face orice. Putem să aranjăm totul, să facem să funcționeze, ideea de a putea. Apoi dintr-odată vine un vânt aspru căruia nimeni nu-i poate face față. Ceea ce Reepicheep i-a spus lui Eustace când acesta era dragon... e vorba de "Cronicile din Narnia"... Eustace era un băiețel transformat în dragon, e o poveste mai lungă... Reepicheep era un șoricel vorbitor și îi spune: „Eustace, lucrurile extraordinare li se întâmplă oamenilor extraordinari.” La ceea ce se referă e că, pentru a deveni extraordinar, trebuie să treci prin experiențe neobișnuite, care sunt adesea foarte dificile. Și e valabil și pentru creștinism. În Statele Unite am văzut cel mai aproape trezirea în vremuri în care Biserica nu mai crește, nimeni nu poate face nimic și Îl avem numai pe Dumnezeu. De-asta spune Isus... lăsați-mă să vă citesc altceva mai întâi: „Pentru că zici: ‑ Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimicși nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.” Senzația că ne putem întâlni fără a ne teme de persecuție ne dăunează. Îmi amintesc că în Peru, în timpul războiului, era așa de groaznic să stai ore în șir la rând pentru o pungă de orez, oamenii mureau peste tot, explodau bombe, 26.000 de oameni au fost uciși, geamurile bisericii noastre au explodat, amenințări cu moartea, tot ce ți-ai putea imagina... Părtășia în acea biserică era atât de dulce... Îmi amintesc de un plan pus la cale de un grup de teroriști împotriva mea ca să mă omoare. Mi-am dat seama că nu puteam să plec, pentru că dacă o făceam, nu aș mai fi putut să mă întorc acolo. Dacă pastorul avea să sufere, și eu aveam să sufăr. Într-o zi, după ce timp de două săptămâni m-am ascuns în acea cămăruță, am decis că voi merge la biserică și unul dintre frații negri a aflat despre asta. I-am spus: „Voi merge la biserică și voi predica. Nu am venit aici să mă ascund într-o cameră.” Și am ieșit dintre ei să merg de-a lungul trotuarului, când patru frați mi-au ieșit înainte. În timp ce mergeam, unul stătea în fața mea, altul la dreapta, altul la stânga și altul în spate, continuând să meargă deodată cu mine ca o protecție. Am întrebat: „Ce faceți? Nu pot să umblu. Dați-vă din calea mea!” Au spus că nu. I-am întrebat de ce. „Știm ce s-a spus. Va trebui să ne lovească pe unul din noi înainte de-a te lovi pe tine. Tu ești pastor.” Acest mod de a acționa provine din Hristos, de aceea în Evanghelia după Luca... Luca face ceva ciudat, pentru că dacă mergem la lista cu fericiri din Matei, acesta spune ‑ Ferice de cei săraci în duh. Luca spune ‑ Ferice de cei săraci și să nu credeți că a uitat ‑ în duh; el încearcă să transmită ceva, folosind cuvintele Domnului Isus, inspirate de Duhul Sfânt. Isus se referea la ceva diferit. Ideea e, dragul meu prieten, că este un motiv pentru care vine sărăcia peste tine: când nu ai nimic, nimeni nu te mai poate ajuta decât Hristos, și El devine prețios pentru tine. Persecuția nu a dăunat niciodată Bisericii, numai prosperitatea. De fapt, cred că fratele Roberts învăța că ceea ce evităm cel mai mult e ceea ce ne-ar face cel mai degrabă sfinți. Acestea sunt fântânile false și trebuie să fim foarte atenți la ele.

    Partea următoare, care ține cam două ore, dați-mi voie să o condensez cam în trei minute. El este Vița și Tatăl este Vierul. Vița dă putere și viață, Vierul dă direcția, formează și modelează. El determină vița să meargă unde vrea El. Aici este ciclul vieții creștine. Când te uiți prin gaura cheii din Ioan 15, iată ce se vede: ai fost unit cu Hristos, El este Vița, tu ești mlădița, dar aici metafora agriculturală nu prea se potrivește... Mlădițele nu trebuie să rămână în viță, dar ție ți se spune să rămâi. Ca ramură, ai tendința de-a te distanța de Hristos și, îndepărtându-te de El, îți pierzi tot scopul și toată puterea. Vierul, Tatăl, în înțelepciunea Sa, face totul pentru a te împinge înapoi spre Viță. Deci vii la Viță și seva, seva divină - Duhul Sfânt, viața viei, curge prin tine. Trăim în locul în care suntem și, nefiind în totalitate salvați. Încă avem un corp de carne, avem tendința de-a ne distanța și, astfel, ne pierdem scopul și viața, iar Tatăl, în lucrarea Sa providențială, ne împinge înapoi spre Viță. Tot ce e umbră, slăbiciune, păcat în viața ta... nu le da voie să te tulbure și să te îndepărteze și mai tare de Hristos. Orice slăbiciune, umbră, întunecime sunt menite să-ți arate fragilitatea ta, inabilitatea totală de a trăi viața creștină și este Tatăl, care te împinge înapoi spre Fiul. Te împinge înapoi spre Fiul. De aceea, repet, unii dintre cei mai rodnici credincioși în Isus Hristos, au fost oameni care au experimentat greutăți extraordinare, probleme mari sau au avut slăbiciuni deosebite ei înșiși. De ce ne împotrivim Scripturilor și spunem că spun ceva ce ele nu spun? Să vă dau un exemplu. Vă voi spune un cuvânt și voi vă imaginați ce vă sugerează acest cuvânt. Samson. Vă gândiți la un Arnold Schwarzenegger, un Arnold Schwarzenegger evreu. Cum să fie așa dacă filistenii n-au știut de unde îi venea puterea. Era probabil ca un agricultor din Peru, cam atât de înalt, cu brațe chiar subțiri... De unde să aibă putere? Nu-mi pasă câți mușchi ai, nu poți să smulgi poarta unei cetăți, să o urci pe un deal și apoi să o arunci jos. Nu știu dacă ți-a spus cineva vreodată, dar fiziologic, este imposibil. El nu a făcut-o datorită mușchilor, ci prin puterea Duhului. Apostolul Pavel - sunt sătul de conferințe despre apostolul Pavel. Caracterul său puternic, laudele care îi sunt aduse... se vorbește exact despre ceea ce el nu povestește. El vorbește despre slăbiciunile lui. Când Dumnezeu l-a schimbat și l-a întors, se temea pentru viața sa tot timpul. În fond, toată viața lui de când a devenit creștin, a fost în gura leului. De ce? Pentru ca încrederea lui să nu fie în sine, ci în Acela care înviază morții. Spurgeon este predicatorul meu preferat, dar probabil că îi va lua la pumni pe mulți din cei care i-au scris biografia, când aceștia vor ajunge în cer, pentru că vorbesc despre intelectul lui, despre memoria lui fotografică extraordinară și genul acesta de lucruri. Spurgeon ar fi vorbit despre slăbiciunile sale. Slăbiciunile sunt un catalizator care te determină să te ții mai strâns de Hristos, ca să fii umplut. Să ne rugăm!

    Tată, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău și mă rog să-l folosești ca pe o încurajare în viața oamenilor Tăi și, Doamne, mai ales ca ei să alerge întotdeauna spre Tine, nu de Tine. În Numele Lui Isus, amin!