Și Duhul şi Mireasa
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Evanghelizare
Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vină! vină! vină!”
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vină! vină! vină! că nu mult te mai cheamă.
Vină, vină, vină, suflete-aşteptat,
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat,
Până nu se duce Cel ce te-a chemat,
Până te mai iartă Sângele curat...
Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vină, vină, vină!”
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină.
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vină! vină! vină! Că nu mult te mai cheamă.
Şi moartea, şi viaţa zic: "Vină! vină! vină!”
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină...
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă!
Și vină! vină! vină! că nu mult te mai cheamă.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/16766/si-duhul-si-mireasa