Limba română, diaspora și viitorul bisericilor etnice românești

Am citit cu interes un articolul referitor la limba română, de fapt una din bogățiile încredințate nouă de Dumnezeu, prin venirea pe lume într-o familie de români, indiferent că această familie este în România sau oriunde într-o altă țară pe acest pământ.
Referitor la faptul că noi romănii am constituit comunități de biserici de limbă română și viabilitatea acestor biserici etnice, ține într-un anumit sens și de limba care le definește drept biserici etnice, este doar unul din motivele păstrării acestor biserici etnice.
Acum, referitor la păstrarea limbii române într-o țară străină, aici am găsit câteva modalități care au ținut la mine și familia mea, de asemenea pentru o buna bucată de vreme la biserica din care fac parte, de asemenea am și niște sugestii pe care le voi enumera mai jos:

1. Responsabilitatea principală în păstrarea unei limbi materne îi revine părintelui
Atunci când părinții se ocupă de învățarea limbii române, cu siguranță și comunitatea română, dintr-o țară alta decât România, își va păstra limba maternă.
De exemplu, pentru fetele mele eu le-am predat limba română de mici, am făcut rost de material didactic și le-am predat începând de la abecedar și până la gramatica limbii romane, le-am făcut rost de cărți în limba română, le-am încurajat să citească literatură română. Rezultatul este satisfăcător si ele se bucură mult de faptul că stapanesc foarte bine limba română.

2. O responsabilitate secundară, în promovarea limbii române, îi revine bisericii etnice dintr-o altă țară decât România
E foarte puțin timp în opt ore (să spunem) de biserică, într-o săptămână, să poți învăța pe un copil limba română. Cel mai probabil ei nu te vor înțelege la slujbele din Biserică deloc, eventual ar asimila puțină limbă română la serviciile de studiu biblic, începând de la stadiul de grădiniță și până la cei din clasele de tineret, însă asta înseamnă o muncă titanică din partea învățătorilor în pregătirea materialului didactic și în prezentarea lecțiilor. De obicei depinde de biserici, iar unde procentul din părinții care nu-i mai intereseaza atat de mult limba romana este majoritar, acolo și învățătorii de școală duminicală o să fie dezinteresați să prezinte lecțiile în limba română. Într-o astfel de biserică în câteva generații biserica română o să fie doar o firmă, acolo vrei, nu vrei, la un moment dat limba o să devina limba țării unde ne-am stabilit.

3. O responsabilitate, de asemenea secundară, însă cu un rol determinant, revine altor organizații sau grupuri constituite, de limba română
Cel mai eficient mod de-a ne păstra limba română si de-a putea avea un scop ca și comunitate în acest sens, este constituirea de școli de limba română. În unele comunități deja sunt școli generale sau licee constituite și acreditate, unde se preda în limba română.
În felul acesta cu siguranță că limba română o să fie păstrată pentru generații și școala o să aibe un rol determinant în comunitațile noastre. Un rol determinant l-ar putea avea în înființarea de școli Ambasadele Romaniei din strainatate.
În asemenea comunități, cu siguranță că mai putem avea în vedere anumite activități organizate: spectacole, cluburi sau tabere cu specific românesc, însă șansa ca copiii noștri să învețe sau să păstreze limba întâlnindu-se foarte rar, este minimă.

Cam aceste posibilități le văd eu drept viabile cât de cât, mai pot să fie și altele, pentru păstrarea limbii române în comunitațile noastre din diaspora. Rolul primordial și determinant însă, cred că-l constituie părinții. Dacă acasă îl înveți pe copil, comunici cu el în limba română și te străduiești să știe copiii tăi limba, atunci și comunitățile și bisericile romănești vor putea să fie de viitor, altfel încet, încet vom fi asimilați de țările în care am emigrat și în câteva generații o să avem doar “firma” de biserici românești sau nu vom mai exista deloc.
Simion Ioanăș
Puteti citi articolul si aici.