Scump Mântuitor, Isus!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Te port în inima mea!
Categorie: Laudă și închinare
Scump Mântuitor, Isus!
Doamne, am ales o cale
Şi doresc să o urmez...
Ascult sfaturile Tale,
Le-mplinesc prin al meu crez.
Ghid îmi e Cuvântul Tău,
Cel mai bun îndrumător
Iar când mă lovesc de greu,
Îţi cer Doamne, ajutor.
Eu cândva am fost greşit
Şi de Tine am uitat...
Prin lume am rătăcit
Dar amar m-am înşelat.
Liniştea şi paceaTa
(Cât de mult am alergat... )
N-am găsit la nimenea,
Mângâiere, nu mi-au dat.
Dar mi-am dat seama îndată
Că acest drum la moarte duce.
De mă pierd, eu niciodată,
La Tine, nu pot ajunge;
Şi-am căzut în faţaTa,
Şi cu lacrimi Te-am rugat:
'Doamne, de mă poţi ierta,
Te îndură încă o dat'. '
Amin
Câmpia Turzii, 7 septembrie 2017
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/168097/scump-mantuitor-isus