O rugăciune

Genunchiul se-apleacă în liniştea nopţii,
Gândul se îndreaptă către tronul milei,
Sub stele lucind peste arcul bolţii
Cuvinte şoptite cer iertarea vinei.

Sufletul se zbate ca pasărea-n laţ
Luptă să câştige darul libertăţii,
Mâna ridicată şi firavul braţ
Parcă vor să prindă chivotul dreptăţii.

Fântâna cu lacrimi e acum pustie,
În pereţii reci ecoul izbeşte,
Din glasul ce stins e în agonie
Strigarea ce vine iertarea-şi doreşte:

„Doamne,simt pustiul uscat şi fierbinte
Cum mă înconjoară,mă arde,mă pierde,
Te rog pune-n mine un rîu de cuvinte
Sufletu-mi să-l facă o pajişte verde.

În mine se luptă azurul cu norii,
Seninul şi pacea cu vânt de furtună,
Te rog să-mi aduci lumina şi zorii
Pe care-i deschide străpunsa Ta mână.

În timpu-ncercării sunt slab şi vremelnic,
Merg drept sau alunec,cobor sau mă-nalţ,
Te rog să-mi trimiţi divinul Tău sfetnic
Să lege de Tine firavul meu braţ.

Credinţa-mi dă aripi,mai sus spre lumină,
Apoi oboseşte şi zborul se frânge,
Te rog să îmi dai din cupa cu milă
Să simt cum iertarea în valuri se strânge.

Te-aştept şi Te chem, să-mi fii apă vie,
Dar gândul cu frică mereu mi-este tors,
Te rog fă în mine o sfântă zidire
Prin gândul iubirii care sta-n Hristos.

Te rog dă-mi credinţă în faţa-ncercării
Care e aproape,este chiar la uşă,
Sub cupa mîniei şi focul pierzării
Să mă găseşti aur,nu doar o cenuşă.

Nu uit,eşti iubire,iertare şi milă,
Dar împarţi dreptatea cu o mână tare,
Te rog când vei trage,a slavei cortină
În milă,dreptate să stau în picioare”.