Viţelul de aur
Autor: Florin Laiu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Abia primiseră porunca
Dar ei tânjeau de dor de lume,
Şi-au început îndată munca
De-a face-un chip acelui Nume.

Viţel de aur? Un pretext!
Căci zeul lor era plăcerea:
Mâncăruri, băuturi şi joc,
Şi muzică, şi despuierea...

Tu, Aharon, acolo-n frunte,
Ce explicaţii bâiguieşti?
Ia-ţi cupa plină cu cenuşă
Şi-n jale să te pocăieşti!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16870/vitelul-de-aur