Ce va mai fi?
Autor: Catalin Lata
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ce va mai fi?
Ce ne asteaptă?
Pân-a ajunge-n Veșnicii,
Prin lumea-ntinsă vom păși...
Dar, care fi-va calea dreaptă?
De gândul meu, ce se v-alege?
De viața mea trăită-n lege,
De sentimentul de iubire
Avea-voi mâine, oare, știre? !
Ce boli ne stau puse 'nainte?
Ce cruci avea-vom?
Ce morminte?
Ce lacrimi vom mai plânge-n cale?
Ce bucurii
Vom mai primi
Curgând din cerurile Tale?
Stând noaptea-n vreme de răscruce
Astep să-mi spui
Ca nimănui,
Ziua de mâine ce-mi v-aduce?

Pașind prin valuri de-ntrebări
Privesc în sus, în depărtări.
Există undeva o soartă,
Spre care gândul dinlăuntru
În clipele târzii ne poartă.
Am chip întru asemanare
Cu Domnul, Dumnezeul cel mare
El m-a creat
El m-a făcut.
În Univers e ziditor.
Al Tău sunt, Doamne, la trecut.
Al Tău sunt și la viitor.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16883/ce-va-mai-fi