Teza 96

Tăcerea e stăpână în turlele înalte,
Clopote vechi şi grele au amuţit demult,
Umbrele reci şi dese ce vin dinspre cetate
Îmbracă un amvon gol,prăfuit,tăcut.

Un călător păşeşte pe treptele umbrite,
Priveşte sus pe uşă foi rupte,răsfirate,
Din toate ce-l atrag,de timp îngălbenite
Citeşte doar pe una ce sta sub celelalte:

„Vă scriu din Wittenberg,eu un umil călugăr
Vouă care mai credeţi după veacuri trecute,
Să nu vă aplecaţi nici frunte şi nici umăr
În faţa noii Rome când vrea să vă sărute.

Va trece timpul vostru,la fel şi timpul ei,
Voi spre cetatea slavei pe calea mântuirii,
Ea într-un Babilon cu noii dumnezei
Sorbind ca în vechime potirul rătăcirii.

Eu v-am redat cuvântul,singurul adevăr,
Credinţa-n el să fie neprihănirea voastră,
Să priviţi la Hristos,singur mântuitor
Şi să trăiţi ca El având o viaţă castă.

Din gheare ca de urs,pline de-atâta sânge,
Am scos foile rupte din bezna vizuinii,
Punând lumina cărţii sub ochiul care plânge
Să împletesc coroana ce-o pun lumii creştinii.

Voi care credeţi încă după veacuri trecute
Veţi privi iar la Roma şezând pe tronul lumii
Şi de-acolo de sus venind să vă înfrunte
Vă va numi eretici, în rânduri cu nebunii.

Ea nu se va schimba,chiar de cere iertare,
Vă va chema la pace,unire şi iubire,
Apoi având puterea cu vechea-i îngâmfare
Va lua şi trupul vostru şi mintea-n stăpânire.

Ca nişte fiice bune veţi asculta de mamă
Cum pe Hristos Îl pune s-asculte de Maria,
În loc să vindecaţi a sufletelor rană
Veţi pierde libertatea,veţi câştiga robia.

Atunci sufletul vostru va deveni-nchisoare
Prin care zboară păsări,mari,negre,necurate
Şi aşteptând să cadă grele şi vechi zăvoare
Veţi da împărătesei onorurile-nalte.

Imnul de bucurie,de pace şi speranţă
„Cetate mare este,al nostru Dumnezeu”,
Îl veţi cânta plângând până spre dimineaţă
Şi-atunci doar într-un vis din somnul lung şi greu”.

Wittenberg,31.10.1517, M.L.

Străinu-ncet coboară pe treptele umbrite,
Priveşte înc-odată foi rupte,răsfirate
Din toate ce-l atrag,de timp îngălbenite,
Doar una o păstrează,ce sta sub celelalte.

O pasăre stă albă la margini de vitralii,
Priveşte la amvonul gol,prăfuit,tăcut,
Dar umbrele cetăţii atât de reci şi stranii
O-ndepărtează-n zbor spre loc necunoscut.

2 Tesaloniceni 2:3,4.