Cu brațele durerii mele

Cu brațele durerii mele
Cuprind frenetic Universul
Și le deschid lăsând din ele,
Să se prelingă liber versul. . .

Tăcerea în adânc dezgroapă
Cu zor relicva amintirii,
Torcând în liniște sub pleoapă
Un cristalin fir al zdrobirii. . .

Trăiesc un ceas al prăbușirii
Cu întregul univers al meu
Dar nu mă las în voia firii,
O caut pe a lui Dumnezeu. . .

De-a fi mai bine sau mai greu,
Nu știu, dar nu voi da `napoi,
Fiindcă Stăpânu-I Dumnezeu
Și peste Ziua de apoi. . .

Cu o nădejde neclintită,
Aspir din lutu întunecos,
La veșnicia fericită,
În slavă cu Isus Hristos

Și strâng în inimă durerea
Acestei crunte despărțiri
Înviorat de mângâierea
Făgăduitei reîntâlniri. . .

E drept, că n-o să-ți mai văd fața
Și nu-mi vei mai vorbi cu drag,
N-o să mai vină dimineața
În care să te văd în prag

Cu acel zâmbet minunat
Și cu privirea luminoasă,
Cu care m-ai îmbrățișat
Atunci când am venit acasă. . .

Dar am o mângâiere sfântă
Că ești în Cerul minunat
Cu cei ce slavă veșnic cântă
Slăvitului nostru Împărat!

Cu brațele durerii mele
Cuprind absenta ta prezentă
În suflet, dar mai sus de stele,
Orice durere e absentă

Și nu-i vreo umbră de necaz,
Nici lacrimi, nici suspine
Fiindcă le-a șters de pe obraz
Hristos cu mâinile-I divine.

14/11/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)