Ce spune Biblia despre Împărăția Cerurilor și răsplată?
Autor: Anastasia Filat
Album: fara album
Categorie: Cer

În Împărăția Cerurilor sau Împărăția lui Dumnezeu pot intra numai cei născuți din nou:

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. ” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască? ” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. ” (Ioan 3: 3-5)

Nașterea din nou este posibilă numai printr-o credință vie în Numele Domnului Isus Hristos, care implică cunoaștere, recunoaștere și încredințare deplină în ceea ce spun Scripturile (adică implică un proces de ucenicizare), lucru care se vede într-o viață transformată:

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. (I Ioan 3: 9-10).

Verbele “nu păcătuiește” și “nu poate păcătui” sunt la timpul prezent, arătând (în limba greacă) un mod de viață.

Un om care are credință în Dumnezeu, dar nu este și ucenicul Domnului Isus, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu:

Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască? … Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică! (Iacov 2: 14, 19-20)

O persoană care crede în Dumnezeu, dar nu este ucenicul Domnului Isus, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu!

Dacă vorbim despre moștenire sau răsplată, nu toți cei care vor intra în Împărăția Cerurilor vor primi o răsplată, fiindcă răsplata va fi potrivit cu lucrarea care au făcut-o fiecare fiind aici pe pământ:

Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cît despre el, va fi mîntuit, dar ca prin foc. (1 Corinteni 3: 5-15)

Din acest text vedem că mântuiți vor fi toți cei care au luat ca și temelie pentru viața lor pe Domnul Isus și zidesc pe această temelie, adică învață pe oameni că Domnul Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Totuși, răsplată nu vor primi toți. Răsplată vor primi doar acei care dau învățătură temeinică, a căror ucenici vor fi și ei mântuiți. Dacă cineva învață că Isus este Hristosul și este un om născut din nou, dar învățătura lui nu este temeinică și oamenii cu care lucrează el nu rămân în credință, omul acesta va fi mântuit, dar nu va primi o răsplată în ceruri sau cum spune apostolul Pavel va fi mântuit ca prin foc, adică va intra în Împărăția lui Dumnezeu, dar cu mâinile goale, așa cum se întâmplă în caz de un incendiu mare când cineva abia reușește să-și scape propria viață…

Aceeași idee o găsim și în pilda Domnului Isus despre omul de neam mare de la Luca 19, unde Domnul Isus vrea să arate că în Împărăția lui Dumnezeu nu este comunism și că acolo fiecare va primi o răsplată potrivit cu rezultatele lucrării care o va face aici pe pământ:

Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ pînă mă voi întoarce. ” Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimes după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi. ” Cînd s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cît cîştigase fiecare cu ei din negoţ. Cel dintîi a venit, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli. ” El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cîrmuirea a zece cetăţi. ” A venit al doilea, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli. ” El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cîrmuirea a cinci cetăţi. ” A venit un altul, şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul, pe care l- am păstrat învelit într-un ştergar; căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus, şi seceri ce n-ai sămănat. ” Stăpînul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sînt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am sămănat; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentruca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobîndă? ” Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli. ” „Doamne“, i-au zis ei, „el are zece poli. ” Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. Cît despre vrăjmaşii mei, cari n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace, şi tăiaţi-i înaintea mea. (Luca 19: 12-27)

Vedem din acest pasaj că cei care nu acceptă pe Domnul Isus nu vor intra în Împărăția Cerurilor, dar cei care vor intra în ea, vor primi diferite răsplăți, potrivit cu rezultatul lucrării pe care au făcut-o aici pe pământ, iar cei care nu au nici un rezultat, nu vor avea nici o răsplată și vor aduce întristare Domnului Isus la venirea Sa.

Deci, în Împărăția Cerurilor vor intra numai ucenicii Domnului Isus a căror credință se vede într-o viață transformată, dar nu toți vor avea o răsplată (moștenire). Răsplată sau moștenire vor avea doar cei care fac o lucrare temeinică de zidire a trupului lui Hristos, adică a Bisericii.

Domnul să ne ajute să zidim “aur, argint, pietre scumpe” pe temelia care este Hristos, așa ca să nu venim cu “mâinile goale” înaintea Domnului, ci să primim o răsplată în ceruri!

Dacă sunteți student la Institutul de Studiu Biblic Inductiv sau slujitor într-o biserică, vă recomand să veniți la sesiunea “Planificarea timpului” ca să învățați cum să vă planificați timpul în așa fel ca să aveți o bună răsplată la venirea Domnului Isus.

La fel, vă recomand să studiați cursul 1 Corinteni partea I pentru un studiu mai profund al textului din 1 Corinteni capitolul 3 despre răsplată.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/169537/ce-spune-biblia-despre-imparatia-cerurilor-si-rasplata