Isus Mântuitor

Matei 1/23
„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.


Când perdeaua nopţii peste câmp s-a lăsat,
Păstorii, rând pe rând, la foc, s-au adunat,
Flăcări purpurii de foc, pline de viaţă,
Povesteau cu vântul, până dimineaţă.

-Vânt de miazăzi, tu aduci vijelie,
Ce ai făcut tu, azi, pe larga câmpie?
Tremură lupul când biciul tău pocneşte,
Nici a clipi măcar nu mai îndrăzneşte.

-Crud şi puternic sunt în zori, şi târziu,
Sperii şi munţii, până şi focul cel viu,
Dar mă tem de un susur blând şi subţirel;
Şi de un nume de Prunc mic-Emanuel!


-Vântule de miazănoapte, eşti liniştit,
De ce ai aripa ruptă şi te-ai smerit?
Glasul tău este crud, nu se potoleşte,
Al tău groaznic bici şi munţii îi loveşte.

-Am învins eu şi cedrii cu aripa mea,
Dar nu pot învinge Pruncul şi Ieslea Sa,
Am învins popoare, şi din aur, un zeu;
Pe a Pruncului frunte scrie''Dumnezeu''!


Privirea-mi semeaţă, aripa mea de zeu,
Au fost învinse de Cuvântul ''Dumnezeu'',
Şi braţul meu puternic, de cuceritor,
Invins a fost de Cuvântul''Mântuitor! ''

În răcoarea nopţii, pe bolta cerească,
O stea mică a început să crească,
Are un braţ puternic şi cuceritor;
Numele ei este ''Isus mântuitor! ”