DESPRE RUGĂCIUNE

Rugăciunile trebuie să aibă un scop, o prioritate, iar prioritatea NUMĂRUL UNU (Matei 6. 33), trebuie să fie MÂNTUIREA noastră și a omenirii (1Tim. 2. 3, 4), astfel TOTUL este degeaba (Iov 35. 13; Ps. 18. 41).

Vedeţi cum vă rugaţi! Este adevărat, Domnul ne cere stăruinţă în rugăciune. Însă dacă NU-L cunoaştem pe Dumnezeu, dacă nu cunoaştem Scripturile (Matei 22. 29), dacă nu cunoaştem voia lui Dumnezeu, dacă nu cunoaştem rânduielile Lui pentru mântuire, ATUNCI, cum ne rugăm? Ce-i cerem lui Dumnezeu în rugăciuni? Facem şi noi ca păgânii, citind nişte „rugăciuni” scrise de alţii? Ştim să ne rugăm? Cerem rău, sau cerem bine (Iac. 4. 2-9)?

 Multe din lucrurile arătate, le veţi găsi în capitolul, NU DISPREŢUIŢI PROOROCIILE, unde veţi vedea ce spune Domnul Iisus. Rugăciunile trebuie să fie făcute cu credinţă (Iac. 1. 6), NUMAI prin Duhul Sfânt (Iuda 20), după voia lui Dumnezeu (Iac. 1. 6), nu doar formal. Rugăciunile pot să fie multe, dar nu sunt toate ascultate (Ioan 9. 31) şi atunci sunt în zadar. Domnul Iisus spune unor oameni: „Nu ştiţi ce cereţi” (Mat. 20. 22). Iar în alt loc zice: „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău” (Iac. 4. 3).

Rugăciunile trebuie făcute stând în picioare (Marcu 11. 25), sau pe genunchi (Ezec. 9. 5; 1 Împ. 8. 54; Fil. 2. 10), nici de cum cu dosul în sus (Ezec. 8. 16). Noi trebuie să ne rugăm tot timpul, neîncetat (1 Tes. 5. 17). Dacă nu ne rugăm tot timpul necurmat aşa cum spune Domnul Iisus (Luca 18. 1), şi cumva încetăm în a ne ruga, uitându-ne la televizor, la meciuri, jucând şah, remi, table, rebus şi alte nelegiuiri ale lumii acesteia, atunci nu ne ocupăm de mântuirea noastră şi păcătuim împotriva lui Dumnezeu (1 Sam. 12. 23).

Păcătuim înaintea Domnului şi când suntem nemulţumiţi, când cârtim de mâncarea ce o avem pe masă, poftind altceva faţă de ceea ce avem (Ps. 78. 18)!

Temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-L cu credincioşie din toată inima voastră (1 Sam. 12. 24). Căci dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui, dacă nu vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru (1 Sam. 12. 14). Şi vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate, TOATE aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El (Deut. 6. 25; Luca 10. 25-28). Dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, şi vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră (1 Sam. 12. 15).

Când ne rugăm, trebuie să întindem mâinile spre cer (Is. 1. 15; Exod 9. 29; 1 Împ. 8. 54). Nu numai mâinile, „să ne înălţăm şi inimile odată cu mâinile spre Dumnezeu din cer (Plângeri 3. 41), inimi şi mâini curate (Iac. 4. 8).

Cât timp Moise stătea cu mâinile ridicate spre cer, poporul avea biruinţă, când lăsa mâinile în jos, poporul slăbea (Exod 17. 11). Să întindem mâinile ca să poată Dumnezeu să ne dea. Degeaba ceri, dacă nu ai mâinile întinse ca să şi primeşti. Degeaba ceri şi ai mâinile întinse, dacă nu eşti curat înaintea Domnului (Is. 1. 15).

Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea (1 Cor. 14. 15), dar toate să fie făcute prin Duhul Sfânt, pentru a fi şi ascultate. Pentru că noi nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite (Rom. 8. 26). Oare de ce cu suspine! ? Pentru că Îl întristăm prin trăirea, purtarea şi neascultarea noastră (Ef. 4. 30).

Nimeni (Ef. 5. 6, 5) SĂ NU vă înşele, SĂ NU vă lăsaţi amăgiţi, căci Dumnezeu nu ascultă pe oricine (Ioan 9. 31), ci doar pe aceia care fac voia Lui. Căci dacă te rogi şi nu împlineşti poruncile Lui (Ioan 9. 31; 14. 21), rugăciunea ta este o scârbă înaintea lui Dumnezeu (Prov. 28. 9), şi în ziua judecăţii vei fi găsit vinovat, şi rugăciunea ta va trece drept păcat (Ps. 109. 7).

Într-o zi pe când cugetam la Cuvântul Domnului şi mă rugam aşa cum mă pricepeam şi cum puteam şi eu, deodată Domnul m-a insuflat (Osea 9. 7): „RUGĂCIUNEA făcută NUMAI prin Duhul Sfânt, este partea VITALĂ a MÂNTUIRII. Cea mai esenţială parte a mântuirii, FĂRĂ de care NU există MÂNTUIRE”.

Am fost pătruns de aceste cuvinte atât de adânc în fiinţa mea, încât am început să plâng, şi mi-am zis că, cu mântuirea aceasta NU este de glumit şi de-acum trebuie să mă rog mult mai mult şi mult mai stăruitor. Am început să mă rog şi să-I cer Domnului: „Doamne Iisuse, goleşte-mă, curăţeşte-mă, sfinţeşte-mă şi toarnă direct putere în mine din Tine, ca să pot să mă rog ca Tine (Luca 22. 44) prin Duhul Sfânt”.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Oameni buni, acestea sunt vremurile din urmă, când s-au ridicat şi se vor mai ridica mulţi în Numele Domnului, şi vor înşela pe mulţi (Matei 24. 5). S-au ridicat hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, şi chiar vor face semne mari şi minuni - fiindcă fiul pierzării, acel Nelegiuit se va descoperi prin semne, minuni şi puteri mincinoase (2 Tes. 2. 8-10 -, până acolo, încât să înşele chiar şi pe cei aleşi (Matei 24. 24).

Dacă veţi auzi: „haideţi la Sala Palatului, haideţi în Crângaşi, haideţi acolo în odăiţe ascunse”, SĂ NU vă duceţi (Matei 24. 26)! Vin tot felul de oameni, cărora nici măcar nu le cunoaşteţi trăirea, şi zic că vestesc Evanghelia şi îndrugă tot felul de poveşti şi vorbe după placul inimii lor, care nu au nimic cu mântuirea sufletului! Nu vă mai duceţi, căci vă veţi pierde. Acestea sunt vremuri (Amos 5. 13) când trebuie să intri în odăiţa ta (Matei 6. 6), şi acolo să stai în legătură cu Tatăl din ceruri. În fiecare zi trebuie să înnoieşti legământul făcut cu El, făgăduindu-i că-L vei asculta. Să vorbeşti cu El cerându-I ajutor în împlinirea poruncilor, rugându-L neîncetat să împlinească cu putere în tine ce-I este Lui plăcut (2 Tes. 1. 11, 12).

Dacă vreţi să scăpaţi de iazul cel cumplit, vă rog cu lacrimi în ochi, ascultaţi numai de Domnul şi de cuvintele Lui (2 Ioan 9-10) aşa cum ne-a poruncit Domnul. NU vă abateţi nici la dreapta nici la stânga (Deut. 5. 32), şi vom fi fericiţi (Deut. 5. 33). Nu mai ascultaţi istorisiri despre războaiele izraeliţilor cu sirienii, şi mai ştiu ce fel de istorisiri, care NU sunt de nici un folos pentru mântuire şi care ASTĂZI înaintea Domnului sunt vorbe goale. Pentru MÂNTUIRE avem nevoie NUMAI de învăţătura pe care ne-a adus-o Domnul Iisus (Ioan 12. 50; 14. 24; 17. 8) de la Tatăl din cer, ATÂT!

Să luăm seama la felul cum ascultăm (Luca 8. 18)! Să fmi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători înşelându-ne singuri (Iac. 1. 22).

Celui ce are, i se va da; dar celui ce nu are, i se va lua şi ceea ce i se pare că are (Luca 8. 18).

Dacă ascultă cineva Cuvântul şi NU-L împlineşte cu fapta (Iac. 1. 23), este doar un ascultător uituc (Iac. 1. 25), care îşi înşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică (Iac. 1. 26). Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt NEPRIHĂNIŢI înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi socotiţi NEPRIHĂNIŢI, căci în Lege avem dreptarul CUNOŞTINŢEI DEPLINE şi al adevărului (Rom. 2. 20). Unii spun că cei ce vor să respecte Legile lui Dumnezeu sunt legişti şi că legea omoară.

Într-un fel este adevărat, fiindcă Legile lui Dumnezeu dacă le împlineşti, ai viaţă (Ezec. 20. 11), iar dacă nu le împlineşti, vei muri (Ezec. 18. 21). Prin credinţă, creştinul nu desfiinţează Legea, ci O ÎNTĂREŞTE (Rom. 3. 31). Atunci ce fel de credinţă trebuie să aibă creştinul ca să împlinească poruncile şi legile lui Dumnezeu? Creştinul trebuie să aibă acea credinţă NECLINTITĂ, acea puternică credinţă despre lucrurile care nu se văd (Ev. 11. 1), acea puternică credinţă cu care împlineşte TOT, acea puternică credinţă, că Dumnezeu vorbeşte prin Domnul Iisus.

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor (Rom. 1. 18) şi NU împlinesc ceea ce a lăsat Domnul Iisus.

Nu mai trăiţi în nelegiuire (Rom. 2. 8), ţinând sărbători care NU v-au fost lăsate de Dumnezeu. Aveţi grijă fraţi şi surori, fiindcă astăzi legea harului, este MULT, mult mai aspră decât legea dată prin Moise. Muți din cei din vechime, au avut şansa mântuirii, când le-a propovăduit (Ioan 5. 25) Domnul Evanghelia (1 Petru 3. 19, 20; 4. 6) în Locuinţa morţilor (Prov. 15. 24; Apoc. 20. 13). Astăzi, O ASEMENEA şansă NU MAI EXISTĂ, iar înaintea lui Dumnezeu NU se are în vedere faţa omului (Rom. 2. 11).

Vegheaţi fraţi şi surori, vegheaţi, căci marele Nimicitor (Ev. 11. 28) al acestei lumi (Ioan 14. 30), se adaptează cu mare perfidie, dibăcie şi şiretenie, timpurilor în care trăim, îşi schimbă şi el tehnicile, precum cameleonul culorile. Astăzi, Satan stă în toate adunările, şi le dă la oameni să bea cu paharul plin, din „dragostea” lui Dumnezeu. I-a îmbătat şi continuă să-i îmbete pe oameni cu „dragostea” lui Dumnezeu. Se propovăduieşte numai şi numai de „dragostea” lui Dumnezeu, iar de împlinirea poruncilor, NIMIC. Nimic de trăirea poruncilor lui Dumnezeu după rânduielile Lui (Ezec. 20. 19)!

Pentru că acestea sunt zilele din urmă, se împlinesc cuvintele scrise în 2 Petru 3. 3, că vor fi batjocoritori plini de batjocori, care vor trăi după placul lor şi îşi vor da învăţători după poftele lor (2 Tim. 4. 3), fiindcă vor fi iubitori mai mult de plăceri (2 Tim. 3. 4), iubitori de bani şi de alte lucruri (2 Tim. 3. 1-3) decât de Dumnezeu.

 Noi avem o datorie, să răspundem la dragoste, cu dragoste. Dragostea pentru Dumnezeu ne-o arătăm dacă păzim TOATE poruncile Lui (Ioan 14. 21; 2 Ioan 6), căci Domnul zice: „Adevărat, adevărat, vă spun, că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu (Ioan 12. 47-48), în veac NU va vedea moartea” (Ioan 8. 51).

Mai sunt oameni, care nu se ţin strict de învăţătura Domnului Iisus (1 Petru 4. 11; 2 Ioan 9, 10), ci dau învăţături din inima lor (2 Tim. 4. 3-4) istorisiri închipuite, amăgind pe alţii şi amăgindu-se şi pe ei înşişi (2 Tim. 3. 13). De aceea spune Domnul, că se apropie zilele junghierii lor (Ier. 25. 27, 34).  

Acum ascultaţi, ascultaţi Cuvântul Domnului:

 „Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, - zice Domnul - nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană” (Ezec. 34. 9, 10)! „Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta! Cum îşi cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale, aşa îmi voi cerceta Eu oile, şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite (Ezec. 34. 11. 12). Le voi paşte pe o păşune bună, se vor odihni într-un staul plăcut. Eu însumi Îmi voi paşte oile, zice Domnul Dumnezeu (Ezec. 34. 14, 15). Voi căuta pe ceea pierdută, voi aduce înapoi pe ceea rătăcită, voi lega pe ceea rănită, şi voi întări pe ceea slabă (Ezec. 34. 16). Voi veni în ajutorul oilor Mele, ca SĂ NU mai fie de jaf (Ezec. 34. 22), până voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume, pe robul Meu David. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David, va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit” (Ezec. 34. 23, 24)!

Pentru că MÎNTUIREA este personală şi stă în vieţuirea după poruncile lui Dumnezeu (2 Ioan 6), luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel, ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa Pământului (Luca 21. 35). Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile cari se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului (Luca 21. 34-36; Matei 24. 21-25; Apoc. 9. 4, 5; 12. 17; 13. 7; 14. 12).

Nu mai aduceţi foc străin înaintea Domnului! Dacă am avea de la Domnul rânduială sau de la apostoli, ceva de genul acesta: „Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte” LA VREMEA HOTĂRÂTĂ (Num. 9. 3; Lev. 23. 4) din an în an (Exod 13. 10), atunci trebuie ţinute. Dacă NU avem rânduieli scrise cu privire la aceste sărbători, atunci DE CE se ţin? Doar este scris: că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor şi nu lui Dumnezeu (1 Cor. 10. 20)!

Dacă TOT ce se face pe lângă Scriptura Sfântă, nu sunt după rânduielile Domnului, sunt învăţăturile dracilor (1 Tim. 4. 1), atunci de ce se ţin, de ce se pângăreşte Templul lui Dumnezeu (Ps. 79. 1; 1 Cor. 3. 16)? V-a întunecat diavolul atât de rău mintea şi vouă, încât să spuneţi şi voi ca păgânii, că lucrările diavolului sunt lucrările lui Dumnezeu?

La botez aţi făcut acea frumoasă mărturisire înaintea Domnului şi înaintea multor martori (1 Tim. 6. 12), că veţi sluji lui Dumnezeu pe vecie! Astăzi, DE CE v-aţi luat vorba îndărăt, pângărind Numele Domnului (Ier. 34. 16) cu sărbători ce NU ne-au fost lăsate nouă, făcând după urâciunile neamurilor (2 Cron. 36. 14; Exod 23. 13; Iosua 23. 7)?

Domnul nostru nu vrea ca ucenicii Lui să fie în părtăşie cu dracii (1 Cor. 10. 20)! Nu se poate bea şi paharul Domnului (1 Cor. 10. 16) şi paharul dracilor (1 Cor. 10. 21)! NU se poate sta şi la masa Domnului (1 Cor. 10. 16) şi la masa dracilor (1 Cor. 10. 21)!

Oricine manifestă oroare faţă de păcat, oricine se opune patimilor care l-au stăpânit şi le biruieşte, dă pe faţă lucrarea unui principiu în întregime de sus. Antagonismul care există între spiritul Domnului Hristos şi spiritul Satanei, s-a manifestat în modul cel mai izbitor în felul în care lumea L-a primit pe Domnul Iisus.

Iudeii au ajuns să-L lepede, nu atât de mult pentru că a venit fără bogăţie lumească, ei şi-au dat seama că El poseda o putere care va compensa cu mult lipsa acestor avantaje exterioare. Curăţia şi sfinţenia Domnului Hristos, au provocat ura celor nelegiuiţi împotriva Sa. Viaţa Lui de lepădare de sine şi evlavia Lui ireproşabilă, era o mustrare continuă pentru un popor mândru şi senzual. Aceasta a provocat vrăjmăşia împotriva Fiului lui Dumnezeu. Așa ar trebui să fim și noi, ca Domnul Iisus, să fim urâți de toți oamenii, ca și El, dar astăzi, cei mai mulți, din poporul ales sânt mândri şi senzuali.

Satana şi îngerii răi, s-au unit cu oamenii nelegiuiţi. Toate forţele apostaziei au conspirat contra Apărătorului adevărului. Aceiaşi vrăjmăşie care a fost manifestată contra Învăţătorului, este manifestată şi împotriva (Ioan 15. 19-20) urmaşilor Domnului Hristos. Oricine vede caracterul respingător al păcatului şi se împotriveşte ispitei cu putere de sus, va trezi cu siguranţă mânia Satanei şi a supuşilor lui. Ura faţă de principiile curate ale adevărului, precum şi defăimarea şi persecutarea apărătorilor lui, va exista atâta timp cât va exista păcat şi păcătoşi. Urmaşii Domnului Hristos şi slujitorii Satanei, nu pot trăi în armonie (Prov. 29. 27). Ocara crucii nu a încetat. "Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Domnul Hristos, vor fi prigoniţi. " (2 Tim. 3. 12). Slujitorii Satanei lucrează continuu sub conducerea lui, pentru a-i întări autoritatea şi a-i clădi împărăţia în opoziţie cu Împărăţia lui Dumnezeu. În acest scop, ei caută să amăgească pe urmaşii Domnului Hristos şi să-i abată de la ascultarea de El.

Spiritul care L-a omorât pe Domnul Hristos, inspiră pe cei nelegiuiţi să nimicească pe urmaşii Lui; uitați-vă prin alte țări, China, Rusia, India, Arabia, și altele, prigoana Bisericii NU a încetat niciodată de la înființarea ei și până va veni Domnul să o ia de pe Pământ. Toate acestea au fost prezise în acea primă profeţie: "Vrăjmăşie voi pune (Gen. 3. 15) între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei". Această vrăjmăşie va continua până la încheierea timpului, adică la venirea Domnului. Satana îşi concentrează toate forţele şi-şi aruncă toată puterea în luptă cu ucenicii Domnului, făcându-i să ţină lucruri ce NU le-au fost lăsate.

De ce Satan nu întâmpină o împotrivire mai mare? De ce soldaţii Domnului Hristos sunt atât de adormiţi şi indiferenţi?

Pentru că adevărata lor legătură cu Domnul Hristos este atât de slabă; pentru că sunt atât de lipsiţi de Duhul Sfânt. Pentru ei, păcatul nu este atât de respingător şi de oribil cum a fost pentru Domnul lor. Ei nu i se împotrivesc, aşa cum a făcut Domnul Hristos, cu rezistenţă (Ev. 12. 48) hotărâtă şi categorică. Ei nu-şi dau seama de răul nespus de mare şi de nocivitatea păcatului şi sunt orbiţi atât faţă de caracterul cât şi de puterea prinţului întunericului. (Veţi vedea despre aceasta ce spune Domnul Iisus în capitolul: Sumbre proorocii ale secolului). Se dă pe faţă puţină vrăjmăşie contra Satanei şi a lucrărilor lui, pentru că există o ignoranţă atât de mare cu privire la puterea şi răutatea lui, cât şi la marea întindere a luptei lui împotriva Domnului Hristos şi a Bisericii Sale. Din această cauză, mulţimile sunt amăgite.