Alb. . .
Parcă mă tem. . .
Să calc zăpada atât de pură,
Albul ceresc ce-acoperă pământul,
O-asemăn cu albul jertfei
Ce-n Golota, tributul dat
De Dumnezeu-Christos a-nfăptuit,
Să-mi ierte și acopere trecutul.
Mă tem. . .
Să nu-i strivesc
În nepăsare, sub picioare,
Steluțele țesute-n ceruri,
( poate-ale îngerilor-rugăciuni)
Făcute sub lumina sfântului Soare.
N-aș vrea. . .
Să simt cum mă privesc din cer, îi doare,
Cum talpa-mi calcă albul-alb imaculat
Lăsând în urmă ''negru de tăciuni''
Și multă, multă nepăsare.

7 decembrie 2017 Wi
Sanda Tulics