Peste cinci țări lungi și late

Peste cinci țări lungi și late,
Fără nici o greutate
Brațele mi le întind
Mama mea și te cuprind;
Mi-ai rămas în minte vie
Și-așa ești în veșnicie,
Doar că-n altă „galaxie”,
Ce nu știu a o descrie,
Însă știu că nu mormântul
Trebuie să-mi frământe gândul...

Nu-mi mai pot ochii petrece
Peste marmora cea rece
Nici peste fotografie,
Căci îmi pare atât de vie!
Ochii au privirea caldă
Parcă tot pot să mai vadă
Și inima parcă-ți bate
Când aproape când departe...
Apoi mâinile-ți desprinzi...
Și te simt cum mă cuprinzi...

Nu știu dor e sau visare
Dar în mine-i fremătare,
Durere și frământare
Și a răscoli îmi vine
Tot mormântul ce te ține,
Să te-aduc iar lângă mine
Că-un etern de mari suspine
De acolo debordează,
Inima mi-o devorează
Și de viu mă înmormântează.

11/11/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)