Zgomotul și agitația au început mai devreme decât de obicei în sat. În timp ce noaptea făcea loc zilei, oamenii au ieșit deja pe stradă. Negustorii s-au proptit la colțurile celor mai circulate dintre străzi. Proprietarii de magazine și-au deschis ușile tabarelor. Copiii s-au trezit la lătratul câinilor sau la răgetul măgărușilor ce trăgeau la căruțe.

Proprietarul hanului s-a trezit mai devreme decât majoritatea celor din sat. În definitiv, hanul era ticsit, niciun pat liber; orice rogojină sau pătură disponibilă erau scoase spre folosire. Curând se vor trezi toți clienții și va fi foarte mult de lucru.

Imaginația cuiva ar putea fi stârnită, gândindu-se la conversația dintre proprietarul hanului și familia sa la masa de dimineață. A pomenit cineva de sosirea celor doi tineri de azi-noapte? A întrebat cineva dacă le e bine? A comentat careva că fata de pe măgăruș e însărcinată? Poate. Poate cineva s-a găsit să deschidă subiectul. Însa, în cel mai bun caz, s-a deschis, dar nu s-a comentat nimic. Nu era nimic atât de inedit de spus despre ei. Era, probabil, una din multele familii întoarse acasă în acea noapte.

În plus, cine avea timp să vorbească despre ei, când în aer plutea atâta voie bună? Împăratul Augustus făcuse un favor economiei din Betleem când a decretat instituirea recensământului. Cine-și mai amintește când a mai fost așa un comerț în sat?

Nu, e improbabil că a mai menționat careva sosirea celor doi, sau să se fi întrebat de starea fetei. Erau prea ocupați. Ziua îi prindea din urmă. Trebuia făcută pâinea zilnică. Trebuiau făcute treburile din acea dimineață. Erau prea multe de făcut ca să-ți închipui că se întâmpla imposibilul.

Dumnezeu a intrat în lume sub forma unui copilaș.

Totuși dacă cineva s-ar fi nimerit în acea dimineață în preajma staulului de oi de la periferia Betleemului, ar fi asistat la o scenă cu totul neobișnuită.

Staulul duhnea, cum duhnesc toate grajdurile. Duhoare de urină, bălegar, și putoare înțepătoare de oi plutea în aer. Pământul era tare, iar paiele puține. Din tavan coborau pânze de păianjen, iar un șoarece alerga străbătând podeaua mizerabilă.

Un loc mai umil în care să se nască, nici că se putea găsi!

Afară, de-o parte, stă un grup de păstori. Ei stau tăcuti pe podea; poate mirați, poate perplecși, fără îndoială uimiți. Noaptea lor de veghe fusese întreruptă de o explozie de lumină din cer și de o simfonie de îngeri. Dumnezeu se duce la aceia care au timp să-L asculte – așa că, în această noapte senină S-a dus la păstorii cei simpli.

Alături de tânăra mamă șade tatăl obosit. Dacă picotește careva, atunci el este acela, căci nici nu-și mai aduce aminte când a stat jos ultima dată; și acum, că încântarea și-a mai redus din intensitate, acum, că Maria și copilașul sunt bine, se sprijină de zidul grajdului și simte că ochii i se îngreuiază. Încă nu și-a dat bine seama. Misterul evenimentului l-a zăpăcit. Dar acum nu are energia de a lupta cu întrebările. Important este că pruncul e bine, și Maria sănătoasă. În timp ce adormea, și-a amintit de numele pe care i l-au zis îngerii… Isus. „Îl vom numi Isus. ”

Însă Maria era trează. O, ce tânără pare! Capul cău se odihnește pe pielea moale a veșmântului lui Iosif. Durerea fusese alungată de o profundă mirare. Ea privi fața copilului. Fiul ei. Domnul ei. Maiestatea Sa. În acest moment al istoriei, ființa umană care înțelege cel mai bine cine este Dumnezeu și ce face El, este o fată tânără, într-un staul urât mirositor, ce nu-și poate lua ochii de la El. Cumva, Maria știe că Îl ține în brațe pe Fiul lui Dumnezeu. Deci, Acesta e El. Ea își amintește cuvintele unui înger: „Împărăția Sa nu va avea sfîrșit” (Luca 1: 33).

seamănă cu oricine, mai putin cu un Împărat. Fața Lui e roșie, plânsetul Lui, deși puternic și sănătos, e încă neajutorat și pâtrunzător, ca de bebeluș; iar bunăstarea Sa depinde în mod absolut de Maria.

Măreție – în mijlocul lumescului. Sfințenie – în mizeria, bălegarul și transpirația oilor. Divinitate intrând în lumea pe podeaua unui grajd, prin pântecele unei adolescente și în prezența unui tâmplar.

Ea atinge fața copilului-Dumnezeu. Ce lungă a fost călătoria!

Copilul acesta a văzut tot universul. Cârpele acestea care-I țin acum de cald sunt hainele veșniciei. Camera tronului Său de aur a fost abandonată în favoarea unui grajd plin cu mizerie de oi, iar îngerii care I se-nchină au fost înlocuiți cu păstori blânzi, dar cam nedumeriți.

În tot acest timp, orașul zumzăie. Comercianții nici nu realizează că Dumnezeu tocmai le vizitează planeta. Proproietarul hanului nici măcar n-ar crede că tocmai L-a trimis pe Dumnezeu în frig. Iar oamenii imediat ar batjocori pe oricine le-ar spune că Mesia stă în brațele unei adolescente, chiar la marginea satului lor. Oricum, sunt prea ocupați, ca să ia în considerare și această posibilitate.

Aceia care au ratat sosirea Maiestății Sale din acea noapte, n-au ratat-o din cauza vreunui rău sau a vreunui păcat; nu, ci au ratat-o din cauză că pur și simplu nu vegheau.

Puține s-au schimbat de două mii de ani încoace, nu-i așa?