În satul meu, cu flori de leru-i ler
Împodobesc colindele, duios,
O iesle pentru Acel venit din Cer,
Fiul Lui Dumnezeu, Isus Cristos.

În satul meu se înalță porumbei
Ca nori de miresme pe cerul senin,
Să ningă văratic mirosul de tei,
De busuioc, de trandafir, de crin.

În satul meu e cina sărbătoare,
Ne cheamă tulnicul la Pâinea frântă,
La Elixirul Vieții viitoare,
Un zbor deschis spre camera de Nuntă.

În satul meu și firele de iarbă
Se-apleacă lin în ruga tămâiată,
Stau spicele cu Dumnezeu de vorbă,
Își duc povara până la răsplată.

În satul meu și frunza mă iubește,
Îmi cântă doine dorul să-mi aline,
Mă prinde armonia ca un clește
Și mă topește Dragostea în Sine.

Și cum să rup eu cingile Iubirii?
Să plec unde nu mă cunoaște glia,
Să-mi plâng sub vălul nopții trandafirii
Cu flori și spini și toată România.

Eu n-am plecat din sat, nu am putut,
M-am împletit în fir de sânziene
Să stau de veghe pe poarta dintre lut
Și raiul fericirilor eterne.

M-am născut aici, mă-nvecinez cu flori,
Tot printre flori voi dezbrăca țărâna,
Aștept să vină Mirele meu pe nori,
Să plec Acasă pentru totdeauna.