Și astăzi mai plânge
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
Se-aude un vuiet de gloate departe,
La poarta ce intră în Ierusalim,
Dar nu-i orice zgomot, e-un sunet aparte
Osana și laude rostesc cei ce vin.
Cu ei e prorocul, acel ce odată
Minuni și semne între ei a făcut,
Acel ce venea, împins fiind de gloată
Voia să salveze poporul pierdut.
Știa de ce vine, știa ce-l așteaptă
Dar plin de credință El înainta,
Cu bună voință venea ca să moară
Cu bună voința, dar totuși plângea.
Plângea pentru toți ce erau în cetate,
Plângea pentru gloata ce i se-nchina,
Plângea pentru fii robiți de păcate,
Și pentru povara ce Îl apăsa.
Știa că poporul ce azi îi slujește
Mâine va cere să îl răstignească,
Și că aceia pe care-i iubește,
Cu vorbe și palme o să îl lovească.
Căci n-au cunoscut ziua de cercetare,
Ziua în care puteau fi salvați,
Și-au devenit orbi, sortiți la pierzare;
La moarte eternă fiind condamnați.
Păcatele lor cereau preț de sânge,
Dar nu era nimeni vrednic să-l dea,
Doar Mielul, Mesia, acela ce plânge,
Și spune"o Tată, Eu fac voia Ta ".
Mergea spre cetate ca să se jertfească,
Să fie de oameni bătut și hulit,
Mergea în cetate ca să pătimească,
Având doar o vină: "că i-a iubit ".
Ajuns în cetate și-a împlinit scopul,
Pe cruce, viața ca jertfă și-a dat;
Credeam că e gata, dar n-a fost sfârșitul,
Încă nu e gata, El a înviat.
A biruit moartea și boldul ei sumbru,
A învins păcatul și tot ce e rău;
A dat peste cap tot universul,
Ca să pună viață în ce e al Său.
Să nu crezi străine că jertfa Divină,
A fost de o clipă, o, nu te-nsela
E-o jertfă eternă, o jertfă Sublimă
Ce poate și astăzi ierta vina ta.
E-o jertfă ce cheamă pe toți din pierzare,
Te poate scăpa chiar acum de păcat;
În inima ta ca să scrie Salvare,
Cu Tatăl ceresc ca să fi împăcat.
Nu lasă vina care te condamnă,
Ca să te mintă că tu ești pierdut,
Nu lasă clipa ce cheamă, să treacă;
Căci o să regreți, cândva, c-a trecut.
Și astăzi mai plânge Isus pentru tine,
Și astăzi îi pasă de sufletul tău,
Nu lăsa clipa ce cheamă, să treacă;
Isus vrea ca astăzi să fi-n Cerul Său.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/170600/si-astazi-mai-plange