Conduşi de steaua minunată!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Am nădejdea mântuirii!
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Conduşi de steaua minunată!


Când stele, cerul au umplut,
Şi totul s-a mai liniştit,
Când ziua iată, a trecut,
Păstorii toţi s-au întâlnit.

Ei stau cu turmele de veghe
Şi liniştiţi pe cer privesc,
Şi parcă nu le vine a crede...
Ce văd, se miră, se gândesc...

De ce atâţia îngeri vin?
De ce coboară pe pământ?
De ce-au lăsat cerul divin
Şi se întrec de zor, cântând?

Se pregăteşte o Sărbătoare
La care ei părtaşi vor fi?
În noaptea cea strălucitoare
Stelele parcă sunt făclii.

O stea mare, mândră străluce.
Cu toţii, ei privesc în sus
Căci ea, o veste mare aduce:
Acuma, S-a născut Isus!

Un Prunc micuţ şi înfăşat
Cu toţi, în staul L-u văzut.
Cerul întreg L-a aşteptat
Pe Pruncul Sfânt ce S-a născut!

E Fiul Tatălui divin
Care în om S-a întrupat.
De pace, pământul e plin.
Toţi, Vestea bună au aflat.

Conduşi de steaua minunată,
Şi magii cei din răsărit,
Cu toţii au pornit de îndată
Să-L vadă pe Cel nou venit.

Când L-au văzut, s-au închinat;
Ştiau că-I Fiu de Dumnezeu!
Smeriţi în faţa Lui au stat
Şi au slăvit Numele Său.

Păstorii care L-au văzut
De asemenea s-au închinat,
Iar gura lor, nu a tăcut,
Ei L-au slăvit neîncetat.

E bucurie mare sus!
Tot cerul cântă şi-L slăveşte,
Pe Pruncul nou-născut, Isus,
Iar naşterea Lui se vesteşte.

E pace multă şi iubire,
Aşa cum n-a mai fost nicicând...
Oamenii-s plini de fericire
Slăvesc pe Cel venit, cântând!

Amin

Câmpia Turzii, 13 decembrie 2017
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/171096/condusi-de-steaua-minunata