Se vorbește că-ntr-o țară
Pe vremea celor bătrâni,
Un sărac din cale-afară
Slugă era la doi stăpâni.

Își zicea în sinea lui: , , Am putere, sunt vioi! ’’
Și se străduia sărmanul
Să-i împace pe-amândoi.

Bietul om, muncea din greu
La stăpânii lui tocmiți,
Dar el îi vedea mereu
Pe-amândoi nemulțumiți.

Într-o zi se pomenește
Că un stăpân că l-a chemat
Și îi spune: , , Te pregătește,
Mâine mergi la semănat,

Dar te scoli mai de cu noapte
Precum avem legământ,
Te prezinți la ora șapte,
Vezi, să te ții de cuvânt! ’’, , Bine, bine, neapărat’’
Zise servul liniștit
Și cum el a plecat,
Celălalt, a și venit.

Bate-n poartă, el, când vine,
Și-i vorbește de departe, , Mâine am treabă cu tine,
Totul să lași la o parte,

Tu doar știi cum ne-am tocmit,
Nu vreau vorbe, ci fapte,
Vii la mine negreșit,
Mâine, fix la ora șapte”

După ce el a plecat,
Servul se gândea întruna, , Eu, așa n-am așteptat,
Ce mi s-a-ntâmplat acuma,

Vai de mine! Ce să fac?
Încotro să plec acuma?
Pe care întâi sa-mpac,
La care sa nu ma duc?

Unul, este bun, milos,
Ca să ierte vina mea,
Dar îl știu, că e gelos,
La altul de m-ar vedea

Celălalt, de-ar crăpa pământul,
De aș lua și foc în gură,
Nu vrea să îmi dea cuvântul,
E hain, și plin de ură.

Mi s-a înfundat coasta,
Ce-am căutat, am și găsit.
Mi-a căzut pe cap năpasta,
Doi stăpîni mi-a trebuit. ”

Și cum servuul se gândea,
În sfârșit, s-a hotărât,
Să îl lase pe cel rău,
Că e lacom și zgârcit., , Mă voi duce ca să-i spun
Să nu mai aștepte degeaba
M-a chemat întâi cel bun,
Și eu lui i-oi face treaba. "

Pleacă el, și cand sosește
Îi zice: . . Stăpâne, nu-i drept,
Cine doi stâpani slujește,
E un om neînțelept. ”

Auzind așa vorbind,
Vrea stăpânul cu un cuvânt
Și cu aspra lui privire,
Să îl șteargă de pe pământ.

Îi fierbea veninu-n gură
Cînd vorbea, din dinți scrâșnind
Ieșind sluga pe ușă,
Lăsându-l bolborosind., , Oare cum s-a întamplat,
Ca să scap așa ușor,
Din mâna acestui hain,
Și viclean asupritor?

Nu m-ar fi lăsat să plec,
Însă, de Cel bun are frică,
A înghițit un nod în piept,
Și de-atunci îmi poartă pică.

Însă eu, de azi ‘nainte,
Am să dau la mulți povață,
Ascultați și țineți minte,
Întâmplarea mea de viață!

Mai degrabă încercați
Să cuceriți lumea toată,
Dar doi stăpâni să-mpăcați,
Nu se poate niciodată.

Cât v-ați strădui din greu,
Ca să născociți un plan:
NU PUTEȚI CA SĂ SLUJIȚI
LUI DUMNEZEU ȘI LUI SATAN! ”